FOTO Sute de persoane au participat la înmormântarea elevei care a murit în tabăra de la Buşteni. Mărturiile părinţilor şi colegilor despre adolescentă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Diana Elena Rotaru a fost înmormântată într-un cimitir din Câmpina, pe 12 ianuarie 2012 FOTO Click! / Sever Gheorghe
Diana Elena Rotaru a fost înmormântată într-un cimitir din Câmpina, pe 12 ianuarie 2012 FOTO Click! / Sever Gheorghe

Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă, la Câmpina, la înmormântarea elevei în vârstă de 13 ani care a murit, marţi, după ce a căzut de la etajul trei al unei vile din Buşteni, unde se afla într-o tabără. Colegii şi profesorii fetei au venit cu două autocare pe parbrizele cărora au lipit o fotografie a fetei.

Biserica „Sfânta Treime" din Câmpina a fost neîncăpătoare pentru cele peste 200 de persoane care au venit să o conducă pe ultimul drum pe Diana Elena Rotaru, adolescenta de 13 ani care a murit într-o tabără de matematică organizată la Buşteni.

Slujba de înmormântare, oficiată de cinci preoţi, a început la ora 13.00, iar la aceasta au asistat, pe lângă familie, zeci de colegi, dar şi cadre didactice ale copilei, elevă la Şcoala 56 „Jose Marti” din Bucureşti, informează Mediafax. La finalul slujbei, unul dintre preoţi a spus că în astfel de momente "cuvintele sunt mărginite pentru a exprima durerea celor care au cunoscut-o şi iubit-o pe Diana Elena".

A învăţat să citească la patru ani

După cuvântarea de final a preotului, în biserică a vorbit tatăl fetei, care a spus că Diana a fost "un copil foarte dorit" şi că aceasta "umplea cu vocea şi bucuria ei orice spaţiu oricât de mare". Tatăl adolescentei a mai povestit că încă de mică fetiţa a fost deschisă spre cunoaştere, că la patru ani a învăţat să citească, iar la cinci ani citea cursiv, inclusiv de la televizor.

Familia a decis să o înmormânteze pe Diana la Câmpina, întrucât fata şi-a petrecut o parte din copilărie în acest oraş, alături de bunica din partea tatălui. Colegii Dianei o descriu pe aceasta drept o fire veselă, extrem de prietenoasă, care şi-a dorit şi a reuşit să îşi facă mulţi prieteni. Aceştia mai spun că Diana era extrem de inteligentă şi pasionată de matematică.

Strada Mihai Eminescu din Câmpina, unde se află Biserica „Sfânta Treime", este blocată în prezent de autocarele cu care au venit colegii Dianei din Bucureşti. Pe parbrizul fiecărui autocar, dar şi pe parbrizele unora dintre maşinile celor prezenţi la înmormântare a fost lipită o fotografie a fetei. Fata va fi înmormântată într-un cimitir din Câmpina.

Fata căzuse de la etajul al treilea

Eleva de 13 ani, olimpică la matematică, a murit, marţi seară, la Spitalul din Sinaia, unde fusese adusă marţi dimineaţă, după ce a fost găsită căzută de la etajul al treilea al vilei în care fusese cazată alături de alţi 21 de elevi care participau la o tabără de matematică. Când a fost găsită, temperatura corpului fetei măsura 19,5 grade. Necropsia efectuată la Serviciul de Medicină Legală a arătat că fata consumase alcool şi avea o alcoolemie de 0,9.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia a deschis dosar de urmărire penală pentru ucidere din culpă împotriva cadrelor didactice care se aflau în tabără cu copiii. Conform unor surse, unii dintre profesorii cu care elevii aflaţi în tabără făceau zilnic şase ore de matematică au declarat că ei au venit în tabără nu ca supraveghetori, ci exclusiv pentru a lucra cu copiii.

Organizatorul taberei este un profesor pensionar din Zalău, care conduce o editură şi are o asociaţie care-i sprijină pe copiii olimpici la matematică. Fata era elevă în clasa a VII-a la Şcoala nr. 56 "Jose Marti" din Bucureşti şi obţinuse medalia de argint la olimpiada naţională de matematică.
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite