Nici un deținut închis în penitenciarele din Prahova nu votează astăzi
0Persoanele închise, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale, ar putea să voteze, prin intermediul unei urne speciale, dar numai dacă au domiciliul din buletin în raza teritorială a secţiei de votare unde se află penitenciarul.
Alte condiții pentru exercitarea legală a votului de către deținuți sunt vârsta de peste 18 ani, împlinită inclusiv în ziua alegerilor, nu li s-a interzis acest drept (nu pot alege persoanele puse sub interdicție și persoanele lipsite de drepturile electorale, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă), sunt cetățeni români sau ai Uniunii Europene cu domiciliul sau reședinta în România, au acte de identitate valabile și fac o cerere pentru exprimarea dreptului la vot .
Nici un deținut de la Penitenciarul de Femei Târgșor sau de la Penitenciarul Ploiești nu îndeplinește condițiile de a lua parte la procesul electoral.
Rezultate alegeri locale 2012:
Astăzi vei putea afla, pe adevarul.ro, cum se decide soarta Ploieștiului şi a Prahovei: rezultate alegeri locale 2012, incidente în timpul alegerilor, sondajele exit poll prezentate de televiuni, declaraţii ale învingătorilor şi perdanţilor, informaţii inedite despre alegeri locale şi candidaţii din acest tur de scrutin. Urmăreşte ştirile despre alegeri şi comentează rezultatele alegerilor locale împreună cu jurnaliştii şi cititorii adevarul.ro.
Citeşte aici detalii despre toţi candidaţii din toate judeţele României şi urmăreşte pe paginile locale rezultatele alegerilor locale.
„Adevărul" îţi prezintă candidaţii din toate judeţele din România