Ploieşti: Ziua Porţilor Deschise la Direcţia de Asistenţă Socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost inaugurat un nou corp de clădire al Centrului de la Mislea care are o capacitate de 38 de locuri destinate persoanelor adulte cu handicap.

Ziua Porţilor Deschise a fost marcată de Direcţia de Asistenţă Sociala şi Protecţia Copilului Prahova prin manifestări desfăşurate de persoanele aflate în centrele de plasament.

“Scopul acestui eveniment este de prezentare a activităţii derulate în cadrul unităţilor de protecţie şi a serviciilor din cadrul aparatului propriu al Direcţiei şi, în acelaşi timp, de sensibilizare a opiniei publice cu privire la problematica copiilor aflaţi în dificultate şi a persoanelor adulte cu handicap“, a declarat directorul instituţiei, Vasilica Florea.

De la prima oră a dimineţii, la sediul direcţiei, micuţii de la Complexul de Servicii Comunitare ”Rază de Soare” Băicoi au susţinut momente artistice în aplauzele celor prezenţi. Copiii costumaţi în personaje de poveste precum împăratul Roşu, regele Soare, Nică de la Humuleşti, zâna Clopoţica sau piratul din Caraibe au venit deghizaţi şi au recitat câte un fragment din operele care au făcut faimoase aceste personaje.

 “Îmi place să particip la carnavaluri. Nu am avut emoţii azi pentru că am mai fost la asemenea evenimente. Este adevărat ca m-am pregătit câteva săptămâni înainte, dar nu a fost greu”, ne-a spus Ionuţ care a jucat rolul împăratului Roşu.

Copiii îşi aleg rolurile
“Facem serbări de mai multe ori pe an cu copiii şi ei deja s-au obişnuit. În privinţa rolurilor pe care le interpretează, ascultăm mereu opinia copilului şi în funcţie de personajul pe care îl îndrăgeşte mai mult îl încurajăm să îl joace pe scenă, în faţa publicului”, ne-a declarat Marilena Alesu, şefa complexului.

Aceasta a mai precizat că micuţii aflaţi în centru sunt daţi spre îngrjire statului de către părinţii care nu au posibilităţi materiale să îi întreţină, aceştia putând veni în vizită şi să îi ia pe micuţi acasă ocazional.

Expoziţii de lucrări şi concursuri
În celelalte centre din judeţ au avut loc jocuri recreative în aer liber, expoziţii cu lucrări ale copiilor din cadrul complexelor sociale, concursuri sportive, programe de muzică şi dans şi vizionări de filme. În centrele destinate persoanelor în vârstă cu handicap au fost organizate concursuri de rummy, table, desen şi tenis de masă, iar la final au fost premiaţi câştigătorii.

O nouă clădire la centrul de la Mislea
Cu ocazia acestui eveniment, la Mislea, a fost inaugurat un nou corp de clădire a Centrului de Îngrijire şi Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap. Lucrările au demarat încă din 1995, însă în 1998 ele au fost sistate din lipsă de fonduri, fiind reluate în luna octombrie a anului 2008.

Clădirea este structurată pe trei nivele plus mansardă şi are o capacitate de 38 de locuri repartizate în 18 garsoniere. La mansarda imobilului au fost amenajate două spaţii având destinaţia de club şi sală pentru gimnastică de recuperare şi masaj. Valoarea totală a construcţiei se ridică la 1.400.000 lei, iar cea a dotărilor la 100.000 lei.

În centrele din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova se află 547 de copii şi 1.128 de adulţi.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite