Ploieşti: Cum punem la punct maşina pentru vacanţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mecanicii auto spun că o maşină „sănătoasă” ne scuteşte de probleme în trafic.

Potrivit unor reprezentanţi ai agenţiilor turistice din Ploieşti, anul acesta, din cauza crizei economice, din ce în ce mai mulţi ploieşteni preferă să-şi petreacă perioada concediului mai aproape de casă, în staţiunile montane şi pe litoralul românesc, ori pe cel bulgăresc.

“Nu vor să mai plece peste mări şi ţări pentru că nu au bani, e lesne de înţeles că trecem printr-o perioadă dificilă. Aşa că îşi iau familiile şi pleacă cu autoturismele prin ţară”, a precizat Elena Popescu, agent de turism.

Conducătorii auto nu trebuie să ignore niciodată semnalele de avertizare prin care maşina “spune” că nu fucţionează bine: scurgeri de combustibil sau de ulei, fum, zgomote ciudate, fum sau probleme cu schimbarea vitezei. Posesorii de autoturisme trebuie să ştie că odată plecaţi la drum se pot aştepta să fie traşi pe dreapta pentru verificări de reprezentanţii  Registrul Auto Român, care îşi intensifică controalele în trafic în toate zonele turistice ale ţării.

Verificare tehnică
De aceea este bine, ca înainte de a-şi pune bagajele în maşină, şoferii să verifice starea în care se află autovehiculul. Sistemul de semnalizare trebuie controlat, în mod obligatoriu, la fel şi reglajul farurilor. “Nici nu ne urcăm în maşină fără să vedem dacă verificarea tehnică (ITP) este efectuată, dacă mai avem valabilitate la asigurarea de răspundere civilă şi dacă avem plătită rovinieta, adică taxa de utilizare a drumurilor naţionale”, a subliniat Marian Sandu, mecanic auto.

După ce toate acestea sunt în grafic, conducătorii auto trebuie să verifice mecanismul de direcţie şi presiunea din anvelope. Dacă este cazul, ele trebuie echilibrate dinamic. De asemenea, uleiul trebuie schimbat cu unul care are o vâscozitate mai mare, mai ales dacă afară este foarte cald. "

Mă asigur că maşina mă poate duce în vacanţă şi aduce înapoi, acasă, în deplină siguranţă, mai ales că merg împreună cu familia. Este riscant să pleci cu ea defectă. Chiar şi o mică defecţiune îţi poate crea probleme în trafic”, este de părere Dan Cimpoi, un ploieştean în vârstă de 49 de ani.

Nu neglijaţi sistemul de frânare
Totodată, o atenţie sporită trebuie acordată sistemului de frânare al maşinii. “Controlăm nivelul lichidului de frânare şi puritatea acestuia şi suntem atenţi la uzura garniturilor de la frâne. Dacă nu funcţionează bine, este nevoie să înlocuim garniturile vechi cu unele noi”, a mai spus reparatorul de autoturisme.

Şi când toate acestea sunt puse la punct, este indicat să vedem dacă dispunem de toate accesoriile necesare în trafic, unele dintre ele fiind obligatorii.  Nu trebuie să lipsească roata de rezervă, pompa pentru umflat roţile, cricul, două triunghiuri reflectorizante, trusa medicală şi extintorul.

“Nici nu mă gândesc să plec la drum dacă nu merg mai întâi cu maşina să o vadă un mecanic auto. Vreau să fac un tur al Europei şi este normal să fie perfect sănătoasă. Nu îmi permit să dau bani pentru reparaţii, atunci când sunt cu ea în străinătate. Şi mă protejez şi de accidente”, a spus Vasile Dumă, un alt ploieştean care a ales să plece în vacanţă cu maşina din dotare.


Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite