Omul care a făcut gratuit bannere pentru protestatari şi s-a trezit cu Poliţia la uşă. „N-am făcut nimic greşit, ci doar am susţinut o cauză“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre miile de bannere care s-au văzut pe bulevardele celor mai mari oraşe unde au avut loc proteste în aceste zile, 82 au fost fabricate la Ploieşti şi trimise prin curier rapid la cei care au vrut să-şi exprime nemulţumirea în stradă.

A fost cadoul făcut protestatarilor de un tânăr din Ploieşti, impresionat de marea de oameni care a ieşit să strige împotriva celor care au votat târziu în noapte o lege care favoriza abuzul.

Horia Ioan Georgescu are 32 de ani, este căsătorit şi tatăl unui băieţel în vârstă de 4 ani. Administrează de ceva vreme o societate privată care are ca activitate adiacentă producerea de bannere şi mash-uri publicitare. În seara în care a văzut zecile de mii de oameni care au ocupat inima Bucureştiului, solicitând anularea ordonanţei care modifica o parte dintre prevederile Codului Penal, Horia a început să plângă, impresionat de gestul tinerilor care au refuzat să accepte ceea ce ei au considerat că este un abuz de putere din partea guvernanţilor.

“Vă mărturisesc că mi-a venit să plâng şi chiar mi-au dat lacrimile. Apoi am zis că, în loc să stau şi să plâng, mai bine fac ceva să particip şi eu într-un fel activ la eveniment. A fost momentul în care am decis să postez un mesaj pe contul meu de Facebook prin care anunţam că mă ofeream să produc bannere gratuit celor ieşit în stradă pentru ca mesajul lor să fie mult mai vizibil”, mărturiseşte Horia.


Unul dintre bannerele produse de Horia Georgescu la Ploieşti, care a fost desfăşurat în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Mesajul a fost ulterior preluat şi proiectat cu lasere pe clădirile din jurul Guvernului, în timpul protestelor la care au luat parte sute de mii de oameni FOTO Sînziana Ionescu

image

Comenzi din Bucureşti, Cluj, Suceava şi Ploieşti

Impactul a fost impresionant, spune ploieşteanul, solicitările venind într-un timp foarte scurt pe toate căile de comunicare, de la e-mail, până la sms-uri, whatsapp, facebook sau telefon.

“Mi-a fost greu să gestionez solicitările, pentru că veneau cu zecile. Şi acum probabil că mai sunt persoane care nu au primit bannerul, dar nu din rea voinţă, ci pentru că nu am apucat să le văd comanda”, spune Horia Georgescu.

Din mica fabrică de la Ploieşti au pelcat în ţară peste 80 de bannere cu mesaje originale, compuse chiar de cei care au dat comanda.  

“Am avut comandă din Bucureşti, Suceava, Cluj şi Ploieşti. Mesajele au fost foarte diferite, vorbind în procente, cred că undeva la 10% au perpetuat mesajele din piaţă, care deja erau existente, dar cei mai mulţi au încercat să fie originali prin textele pe care le-au transmis către noi”, spune ploieşteanul care recunoaşte că a fost copleşit de felul în care s-a propagat mesajul său.

Mesaje româneşti pe străzile de New York

Au fost trei momente care l-au marcat pe Horia. Prima dată a fost impresionat de comanda unui ploieştean, tatăl a doi copii, unul în clasa I şi altul la grădiniţă, care a solicitat două bannere, fiecare dintre ele având un mesaj unic: “Clasa I din Ploieşti, te roagă să te trezeşti” şi “Grupa mijlocie nu mai vrea hoţie”. Un al doilea moment pe care şi-l va aminti toată viaţa, după cum recunoaşte, a fost trăit de Horia chiar pe străzile din Bucureşti, în duminica celui mai mare protest care a avut loc în România după 1989.

“Am fost la Bucureşti împreună cu mai mulţi prieteni şi am avut cel mai mare banner din piaţă, lung de 30 de metri şi lat de o jumătate de metru. Mesajul «Aţi reuşit, ne-aţi unit!» a fost preluat de cei cu lasere şi proiectat pe clădiri, iar piaţa a scandat pentru câteva minute mesajul nostru. A fost foarte emoţionant, o zi extreme de interesantă, nu ştiu dacă o să mai apuc să trăiesc vreodată aşa ceva”, povesteşte Horia.


Horia Georgescu, lucrând la bannere în atelierul său de producţie publicitară FOTO Diana Frîncu

image

Când credea că nimic nu-l mai putea impresiona, după ce trăise atâta emoţie în stradă, a primit o comandă pentru un banner în limba engleză care nu părea să aibă nicio legătură cu ceea ce se întâmpla în România.

“Nişte tipi din Bucureşti au făcut schimb de mesaje cu alţi tineri din New York şi Iowa care participau la protestele împotriva lui Donald Trump. Aşa se explică de ce la protestele din America au apărut bannere cu mesaje împotriva guvernului României, iar la Bucureşti, împotriva preşedintelui SUA. Cine ştie, mă gândesc că acolo, în America, cineva o fi remarcat şi mesajele noastre,” explică Horia Georgescu.

Controlat de Poliţie la două ore după anunţul postat pe Facebook

Gestul său de a participa activ la protest a avut şi urmări neplăcute. Vineri seară, la doar nici două ore după ce a postat pe Facebook anunţul că se oferă să producă bannere gratuite pentru protestatari, s-a trezit cu un echipaj de Poliţie la fabrică. Cineva îi făcuse plângere că ţine angajaţii peste program, iar poliţiştii s-au sesizat.

“N-am făcut nimic greşit, din punctul meu de vedere, ci doar am susţinut o cauză. Da, pot să zic că a fost un risc şi probabil că o să fie şi în continuare dacă mergem pe aceeaşi logică a lucrurilor. Mă gândesc totuşi că oamenii au înţeles că nu asta a fost intenţia mea, de a schimba Guvernul sau raportul de forţe din Parlament. Nu, pur şi simplu a fost o idee în care am crezut şi care în momentul de faţă este realizată şi sunt liniştit pentru asta”, a declarat Horia Georgescu.

În urma controlului, Poliţia Prahova a anunţat prin Biroul de Presă că nu a găsit nimic ilegal care să ţină de activitatea Serviciului Economic.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite