Inginerul petrolist care şi-a schimbat viaţa şi a făcut o cafenea unde totul costă 5 lei: „Nici familia nu a avut încredere că voi reuşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambiţioasă şi cu mentalitate de învingător, o tânără de 27 de ani din Ploieşti a depăşit momentul concedierilor masive care au afectat domeniul petrolier şi, din inginer de sondă, a devenit antreprenor. Alina s-a împrumutat la bancă şi a cumpărat o franciză a unei cafenele unde orice produs costă 5 lei. Nici măcar familia nu a susţinut-o, găsind demersul „nebunesc“.

Dacă un manual ar ilustra povestea unui om care a luat-o de mai multe ori de la capăt, deşi nu are nici 30 de ani, Alina Popescu probabil ar fi unul din cele mai bune exemple. A terminat Colegiul Jean Monnet din Ploieşti, cu profil pedagogic, şi s-a înscris la o facultate de jurnalism din Bucureşti. „Era visul meu cel mai mare, să devin jurnalist. După primul an, am văzut cum stau lucrurile şi am fost foarte demoralizată de practica pe care am făcut-o la o televiziune centrală. Mi-am dat seamă că efectiv cheltuiam banii părinţilor“, povesteşte Alina modul în care s-a încheiat primul dintre visurile sale profesionale.

De la jurnalism la inginer de sondă

Aşa că a luat-o de la capăt. S-a înscris la Universitatea de Petrol şi Gaze, la inginerie mecanică, specializarea utilaj petrolier, iar la jurnalismul l-a încheiat după trei ani la frecvenţă redusă. „Cred că un an de zile am plâns zilnic, a fost o facultate foarte grea, mai ales din cauza matematicii, pentru care nu am o aplecare naturală, iar de vineri până duminică mergeam şi la Bucureşti, la cursurile de jurnalism“, spune tânăra.

A terminat însă una dintre cele mai grele facultăţi din România. Din 200 de studenţi înscrişi, dintre care doar patru fete, au terminat 12, printre care şi Alina. „A urmat un internship la Petrom şi încă un vis foarte mare. Atunci îmi doream extrem de tare să fiu inginer de sondă, job pe care l-am obţinut şi care mi-a adus foarte mari satisfacţii. A fost jobul vieţii mele. Am lucrat în mai multe locuri din România, uneori şi la minus 30 de grade, dar mi-a plăcut foarte mult“, povesteşte Alina.

Deşi titulatura este puţin ciudată, Alina a lucrat ca inginer de noroaie, fiind responsabilă cu extragerea de probe de sol şi analiza acestora. Din păcate, şi acest vis s-a încheiat brusc după scăderea preţului petrolului şi concedierile masive din domeniu. În iunie 2015 era şomeră şi, de parcă nu era de ajuns, s-a despărţit şi de iubitul său, deşi aveau căsătoria stabilită pentru toamnă.

„A fost o perioadă destul de stresantă, s-au adunat toate. Însă m-am scuturat şi atunci mi-a venit ideea să intru în afaceri şi să lucrez pentru mine. Părinţii mei nici nu au vrut să audă, mi-au zis să termin cu prostiile pentru că nu merge nimic în România. Nici măcar nu puteam să iau un împrumut pentru că nu aveam un salariu“, explică tânăra.

Mama i-a dat banii pe ascuns pentru înfiinţarea firmei

Într-un final, mama sa a ajutat-o cu bani, fără ştirea tatălui, să-şi înfiinţeze o firmă. S-a angajat în cadrul propriei societăţi şi a reuşit să facă împrumutul pentru ideea care îi încolţise în minte, o franciză 5 To Go, un concept lansat pe piaţă de antreprenorul Radu Savopol, un coffe shop unde toate produsele, indiferent de dimensiune sau de tipul acestora, costă 5 lei şi care a prins deja în Bucureşti şi în Timişoara.

Alina s-a împrumutat de la bancă 12.000 de euro, a urmat un curs de barista şi unul de lucrător comercial şi pe 15 februarie 2016 a deschis micuţa cafenea în zona centrală a oraşului. „Au mai apărut diverse piedici administrative, cum ar fi preţul chiriei, de exemplu, însă în decembrie, dintr-o dată mi s-au întâmplat multe lucruri bune. Proprietarul spaţiului a căzut de acord pentru un preţ mai mic, am bătut palma pentru afacere şi l-am întâlnit pe Cosmin, iubitul meu. A renunţat la viaţa sa din Bucureşti şi am pornit împreună în afacere chiar dacă ne cunoşteam doar de două luni. Sunt o persoană credincioasă şi cred că, de undeva, am primit un ajutor binecuvântat“, spune Alina.

Succesul cafenelei a depăşit toate aşteptările Alinei. Dacă iniţial şi-a propus să vândă în jur de 150 de produse pe zi, în prima zi a vândut 600, iar ploieştenii au îmbrăţişat imediat ideea. În magazinul Alinei, băuturile costă fiecare 5 lei, de la cafea, ceai şi până la sucuri, mini-patiseria 3 bucăţi la 5 lei, două brioşe 5 lei, două ape 5 lei, un sandviş sau un iaurt cu musli 5 lei.

Este în picioare la 5 dimineaţa

Alina se trezeşte la 5 dimineaţa, iar la 6.30 maximum este la cafenea, unde face ultimele pregătiri pentru deschidere. La ora 7.00 are deja primii clienţi şi stă toată ziua în picioare printre ei, preparând şi servind cafeaua, până la ora 18.00. „Deşi sunt foarte obosită la finalul unei zile, am o mare satisfacţie. Oricât de mult ţi-ar plăcea jobul pe care îl ai, faptul că lucrezi pentru tine, nu se compară cu nimic“, spune Alina Popescu. 

O afacere 5 to go la cheie presupune o investiţie cuprinsă între 12.000 şi 20.000 de euro. Taxa de franciză este de 4.500 de euro, iar persoana care cumpăra franciza achită o redevenţă de 5,5% pe lună din profit. Francizorul acordă permanent consultanţă şi, în cazul în care afacerea nu merge, preia magazinul.

Aceste tipuri de cafenele sunt locuri în care poţi bea o cafea sau o băutură ori poţi lua o gustare în drum spre şcoală sau serviciu ori în pauza de prânz.

Vă mai recomandăm

FOTO Conceptul de anticafenea a ajuns şi la Ploieşti: locul unde plăteşti timpul şi posibilitatea de a-i da valoare

Artista care duce covoarele obişnuite la rang de artă. Obiectele din lână, realizate manual, ajung în toată lumea
 

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite