Infernul din apartamentul lui „Ţăranu“. Poveştile de coşmar ale fetelor credule prinse în capcana unui proxenet odios

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condamnare record pentru Ţăranu, proxenet celebru din Ploieşti   FOTO observatorulph.ro
Condamnare record pentru Ţăranu, proxenet celebru din Ploieşti   FOTO observatorulph.ro

Un interlop de 42 de ani din Ploieşti a primit o pedeapsă-record în România, 20 de ani de închisoare, după ce procurorii au probat că a sechestrat şi violat, împreună cu concubina lui, şase eleve de liceu.

Victimele celor doi au fost cinci eleve de liceu, cea mai mare în vârstă de 18 ani, care au fost încuiate într-un apartament, forţate să se prostitueze, filmate în timp ce întreţineau relaţii sexuale, fotografiate în ipostaze indecente şi supuse la perversiuni sexuale.

Totul a ieşit la iveală după ce una dintre fetele racolate a reuşit să pună mâna pe un telefon mobil şi şi-a sunat mama căreia i-a cerut ajutorul să o scoată din infernul în care ajunsese fără voie.

Cristian Alexe avea o singură strategie prin care ajungea să devină stăpânul unui adevărat „harem” de care profita chiar şi el. Era suficient ca o fată să ajungă în apartamentul său închiriat în cartierul Bariera Bucureşti din Ploieşti pentru ca aceasta să se transforme peste noapte în prostituată. Una dintre victime a declarat în faţa instanţei că l-a cunoscut pe Alexe prin intermediul iubitului său. Împreună au mers în vizită în apartamentul proxenetului sub pretextul unui joc de cărţi, însă acolo a fost abandonată de prietenul ei. Ulterior a aflat că băiatul cu care avea o relaţie bătuse palma cu Alexe.

Abandonată de iubit în casa proxenetului

A rămas în casa ororilor câteva zile, timp în care a fost forţată, sub ameninţarea cuţitului, să întreţină relaţii sexuale chiar cu bărbatul care o sechestrase, iar toată scena a fost filmată cu un telefon mobil de către Ana Maria Cărbunaru, concubina proxenetului.

“…Alexe a închis uşa de la intrare cu cheia pe care a introdus-o ulterior în buzunarul pantalonilor. Persoana vătămată … a încercat să o contacteze de pe telefonul mobil pe o prietenă pentru a-i comunica unde se află, ocazie cu care inculpatul i-a luat din mână telefonul mobil, spunându-i că nu trebuie să vorbească (…) Inculpatul verifica identitatea apelantului şi decidea dacă îi va da telefonul acesteia pentru a răspunde. Când observa că partea vătămată era contactată de către părinţi, îi înmâna telefonul acesteia, spunându-i pe un ton ridicat şi agresiv, atât el cât şi concubina acestuia, să le spună părinţilor că este plecată la munte cu prietenul ei, (…). De teamă, s-a conformat de fiecare dată, minţindu-şi părinţii după cum îi era indicat de către inculpaţi. (…)Persoana vătămată a fost lipsită de libertate în perioada 05.02-08.02.2016 şi în toata această perioadă nu dormit deloc, la un moment dat având chiar intenţia de a se arunca pe geam pe fondul stării de disperare în care se afla”, se arată în rechizitoriul procurorului de caz.

Deşi tânăra i-a mărturisit bărbatului că este virgină şi că nu doreşte să participe la partide sexuale, nici Ţăranu şi nici concubine acestuia nu au ţinut cont de acest aspect şi au continuat presiunile şi ameninţările.

În noaptea de 05/06.02.2016, sub pretextul unui joc de cărţi, inculpata ..........a dezbrăcat cu forţa persoana vătămată ascunzandu-i apoi hainele într-o alta încăpere şi spunându-i acesteia că în apartamentul lor se doarme doar dezbrăcat, apoi i-a luat mana persoanei vătămate şi a condus-o în mod forţat pentru a-l masturba pe inculpatul .......... în timp ce inculpata îi solicita în mod insistent să îl masturbeze, inculpatul .........., aflat în stare de ebrietate, o trăgea spre el fără ca aceasta să poată opune rezistenţă solicitandu-i persoanei vătămate să întreţina relaţii sexuale normale. Întrucât persoana vătămată a refuzat, spunandu-i că este virgină (aspect ce rezulta şi din certificatul medico-legal) inculpatul .... i-a introdus un deget în vagin apoi a luat hotărârea de a întreţine cu aceasta relaţii sexuale orale. În continuare, inculpatul i-a solicitat pe un ton agresiv să îi facă sex oral, tragând-o cu putere de cap ajutat fiind şi de inculpata ....care o împingea, anihilind astfel posibilitatea persoanei vătămate de a opune rezistentă . (…) În data de 07/08.02.2016, cand, tot sub influenţa alcoolului, inculpatul .... i-a solicitat persoanei vătămate .... pe acelaşi ton agresiv, să se dezbrace şi să îi facă sex oral iar aceasta, de teamă, s-a dezbrăcat”, se menţionează în rechizitoriu.

"Spune-i lu mama să mă sune"

Tânăra a reuşit să scape după trei zile de chin. A păzit momentul când proxenetul dormea, a luat telefonul mobil şi i-a trimis un sms părinţilor săi. Audaită de procurori, mama victimei a declarat că tot timpul cât fiica ei a lipsit de acasă a crezut că este plecată într-o excursie la munte cu iubitul său. Şi-a dat seama că ceva grav s-a întâmplat abia când atât ea cât şi soţul său au primit mesaje prin care fata lor le cerea insistent să fie sunată. Alexe a acceptat să-i dea drumul victimei doar după ce a fost ameninţat de tatăl acesteia că va cere ajutorul Poliţiei.

“… a primit un sms de la fiica ei cu conţinutul „Suna-mă" lucru care i s-a părut ciudat în condiţiile în care nu înţelegea de ce nu o sună ( …) Tatăl a primit şi el la rândul său un sms de la .......... cu conţinutul " spune-i lu mama să mă sune". în acest moment martora ………….…….. s-a gândit că fiica ei este în pericol şi că nu poate să vorbească”, se arată în rechizitoriu.

   În timpul anchetei au fost identificate alte cinci victime, eleve de liceu, niciuna mai mare de 18 ani. Conform procurorilor, două dintre fete au mers de bună voie în apartamentul lui Alexe, dar nu cu intenţia să devină prostituate, ci pentru a-i cere ajutorul.

Luată cu forţa din faţa unui bar din Ploieşti

Fetele aveau necazuri la şcoală din cauza unor colege mai mari, aşa că au considerat că temutul  “Ţăranu” le-ar putea oferi protecţie. N-au mai ieşit din casa individului decât după ce au fost forţate să întreţină relaţii sexuale.

“La data de 29.05.2016, persoana vătămată ...., în vârstă de 18 ani, pe fondul unui conflict între ea şi 2 colege de liceu care au ameninţat-o cu acte de violenţă, i-a solicitat prietenei acesteia, respectiv martorei ....să o sprijine în rezolvarea conflictului. ....i-a spus persoanei vătămate că poate să o ajute prin intermediul unui prieten de-al ei, respectiv inculpatul Alexe Pavel, care ar putea interveni şi rezolva conflictul cu pricina. I-a solicitat persoanei vătămate, ca în data de 30.05.2016, să meargă împreună la domiciliul inculpatului unde urmau să vorbească cu acesta despre cele două fete care o ameninţă cu acte de violenţă . La data de 30.05.2016,(...) fiind conduse în apartamentul inculpatului unde l-au găsit pe acesta şi pe martora minoră .... în vârstă de 17 ani. Inuclpatul a solicitat numitei ....să părăsească apartamentul şi să o lase pe persoana vătămată la el, întrucât intenţionează să le cheme pe fetele cu care intrase în conflict. (…) La scurt timp persoana vătămată şi-a manifestat intenţia să plece şi ea din apartament ocazie cu care inculpatul Alexe pavel a închis uşa de la intrare cu cheia pe care a introdus-o in buzunar şi i-a spus persoanei vătămate că nu o lasă să plece din apartament (…) până când nu va întreţine relaţii sexuale cu aceasta. Inculpatul i-a luat telefonul mobil persoanei vătămate, în momentul în care a observat că aceasta doreşte să-1 utilizeze apoi, în momentul în care era contactată telefonic de către alte persoane, îi indica ce anume sa spună, sub ameninţarea unui cuţit pe care îl afişa ostentativ în faţă”, se mai arată în rechizitoriu.

Violate sub ameninţarea cuţitului

O altă victimă a fost luată cu forţa, din faţa barului La Măndiţa, din cartierul Sud din Ploieşti, obligată să se urce într-un taxi şi dusă, sub ameninţarea unui briceag, în apartamentul din Bariera Bucureşti.  Victimele erau fotografiate şi filmate în ipostaze indecente, iar atunci când refuzau clienţii chemaţi “pentru noutăţi” de Alexe, erau ameninţate că vor deveni vedete pe facebook. Cât timp se aflau în casa ororilor, copilele erau obligate să le spună părinţilor fie că sunt la un grătar într-un alt oraş, fie că au rămas peste noapte la o colegă de şcoală.

 Naïve şi speriate de lama cuţitului care era ţinută în permanenţă în faţa lor, fetele s-au conformat de fiecare dată. De altfel, au reţinut anchetatorii, Alexe îşi numea briceagul “mâna lui dreaptă”. Atunci când simţea că victimele nu mai sunt impresionate de cuţit, bărbatul îşi bătea concubina fără un motiv anume, doar pentru a dovedi de ce este în stare, dacă nu este ascultat.

“Apoi, în încercarea de a o convinge pe ...să revină în apartamentul său pentru a practica prostituţia, a ameninţat-o pe aceasta că o va face vedetă referindu-se la postarea pe facebook a fotografiilor cu ea în lenjerie intimă, cu scopul de a o denigra, în cazul în care refuză să procedeze la cele solicitate de acesta” se arată în comunicat.

Proxenetul Ţăranu a fost prins de poliţişti cu ajutorul victimelor sale care au depus plângere la Poliţie de îndată ce au reuşit să scape din apartamentul său. Telefonul proxenetului a fost interceptat,  iar în octombire 2016, în baza probelor obţinute, Alexe Pavel a fost reţinut în urma unor percheziţii care au avut loc în apartamentul din Bariera Bucureşti. În urma anchetei informatice au fost descoperite mai multe conturi pe care Ana Maria Cărbunaru le avea pe diverse site-uri de anunţuri la categoria matrimoniale. Aici erau postate fotografii indecente cu victimele, iar anunţul era însoţit de numărul de telefon al proxeneţilor. Clienţii erau interesaţi în mod special “de noutăţi” şi dacă fetele arată bine sau dacă mai au nevoie de “retuşuri”. Tarifele solicitate erau diferite, de la 80 de lei până la 150 de euro, în funcţie de momentul zilei ales de client, de durata partidei şi dacă solicitantul dorea ca fata să se deplaseze la domiciliul său.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite