Deţinuţi din închisorile româneşti care au primit ani grei după gratii. Povestea studentului bursier condamnat la 5 ani fiindcă intermedia note de trecere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viaţa în penitenciar povestită de patru dintre deţinuţii de la Ploieşti FOTO  Diana Frîncu
Viaţa în penitenciar povestită de patru dintre deţinuţii de la Ploieşti FOTO  Diana Frîncu

Deşteptarea se dă necondiţionat la ora 6.00. Vrei, nu vrei, te trezeşti, îţi faci neapărat patul, vorbeşti frumos cu colegii de celulă şi cu gardienii şi-ţi vezi apoi de programul tău, fără să răspunzi la provocări cu gândul doar la eliberarea condiţionată. Este regulă supremă care guvernează în rândul deţinuţilor.

Orice abatere de la regulament, orice obrăznicie, orice ton ridicat se consemnează la dosar, dosar care ajunge la un moment dat în faţa comisiei de disciplină care decide dacă un deţinut merită sau nu să iasă mai repede din închisoare.

Cu regulamentul te înveţi, spun cei mai mulţi dintre condamnaţi la închisoare cu executare, mai greu este să uiţi că acasă te aşteaptă un copil lângă care nu ai apucat să stai decât câteva luni şi care ştie că eşti la serviciu sau mama care se lăuda până nu demult că are un copil student eminent.

Patru dintre deţinuţii condamnaţi la închisoare şi care execută în prezent o pedeapsă privativă de libertate în Penitenciarul Ploieşti au acceptat să-şi spună povestea de viaţă, cu gândul că cineva va avea ceva de învăţat. Faptul că acceptă să vorbească nu le aduce absolut niciun beneficiu, niciun credit care să conteze în faţa comisiei de liberare condiţionată. O fac doar pentru a afla şi alţii ce distanţă mică este între libertate şi gratii la geam.

Studentul bursier care dădea mită profesorilor pentru notă de trecere

Alexandru Drăgulin (28 de ani), un tânăr din localitatea prahoveană Plopenti, a fost condamnat la cinci ani şi două luni de închisoare cu executare, de o instanţă din Iaşi, fiind găsit vinovat, printre altele, de trafic de influenţă. Îşi ispăşeşte pedeapsa la Penitenciarul Ploieşti, unde se află închis de aproximativ doi ani. Până să ajungă în spatele gratiilor, Alexandru era un student bursier, în anul al III-lea, la Facultatea Politehnica din Iaşi şi avea toată viaţa înainte să-şi îndeplinească visul, acela de a-şi termina studiile de geo-fizică.

Alexandru, condamnat pentru fapte de corupţie FOTO Diana Frîncu 

viaţa în penitenciar foto diana frincu

Provine dintr-o familie fără posibilităţi materiale, iar părinţii lui făceau eforturi uriaşe pentru a-l întreţine în şcoală, mai ales că, iniţial intrase la locurile cu taxă. A învăţat şi a reuşit ca în anul al doilea să aibă o medie suficient de mare pentru a prinde un loc la buget şi chiar bursă de merit.

S-a poticnit însă într-un examen la care nu reuşea să ia o notă de trecere. Auzise de la colegii de facultate mai mari că în instituţie există profesori care primesc bani pentru nota cinci, aşa că şi-a încercat norocul.

„Am dat 50 de lei profesorului printr-un intermediar, o doamnă care nu avea legătura cu facultatea” – recunoaşte Alexandru, care povesteşte că de la acel prim pas a reuşit să ajungă să-şi facă o adevărată reţea de studenţi şi profesori care dădeau respectiv primeau mită pentru o notă mai mare la examene, fără să-şi închipuie vreun moment că face un lucru ilegal.

“Eu doar intermediam, nu ştiam că e ilegal. Am anunţat colegii de grupă că am promovat examenul, le-am spus cum şi apoi am ajuns să fac asta şi cu studenţii din anul I şi anul al II-lea. Am început să fac asta şi cu alţi profesori. Studenţii plăteau cam 1 milion, profesorului îi dădeam 30-40 de lei, în funcţie de cum mă înţelegeam cu el, iar restul îmi rămânea mie”, explică Alexandru afacerea în urma căreia a ajuns în închisoare.

“Nu mai răspundeam la telefoane nici măcar părinţilor”

Banii câştigaţi uşor l-au făcut să renunţe la şcoală, astfel că studiile le-a înlocuit rapid cu petreceri în cluburi scumpe.

“Temtaţia banilor m-a făcut să greşesc enorm. Mergeam doar în cluburi şi discoteci, ajunsesem să nu mai răspund la telefoane, nici măcar prietenilor sau părinţilor. Minţeam că am fost la un grătar şi nu am auzit că m-au sunat. Am început să mă las de şcoală, dădusem de bani şi restul nu mai conta pentru mine”, a declarat Alexandru.

Situaţia a fost scăpată de sub control, astfel că informaţia că studenţii plăteau pentru a promova examenele a ajuns la urechile autorităţilor, iar telefonul lui Alexandru a fost interceptat. A fost condamnat pentru infracţiuni de corupţie în 2013, iar din 2014 se află în spatele gratiilor de unde speră să se elibereze condiţionat.

“În loc termin facultatea, am ajuns la închisoare, iar visul meu să fac geo-chimie s-a năruit. După arestarea mea, faculatea mi-a interzis să-mi termin studiile, mi-au blocat dosarul pentru că le afectasem imaginea, iar visul meu s-a năruit ” a concluzionat Alexandru.

Tânărul din Plopeni spune că totul s-a întâmplat pentru că, sărac fiind, îşi dorea o viaţă de lux, asemănătoare cu cea a multora dintre colegii săi, iar atunci când s-a văzut cu portofelul plin, şi-a pierdut minţile.

“Nu ştiu cum am dus mâna în buzunar şi am scos briceagul”

Coleg de penitenciar cu Alexandru este Ionuţ Constantin (31 de ani), condamnat, atunci când nici nu împlinise 19 ani, la 18 ani de închisoare pentru omor calificat. Crima de care a fost acuzat Ionuţ s-a întâmplat chiar în noaptea de 1 ianuarie 2005, în timpul petrecerii de Revelion. Ionuţ spune că nici acum, după ce a ispăşit 12 ani din pedeapsă nu-şi poate ierta faptul că a luat viaţa unui om, mai ales că, susţine el, nici măcar nu ştia cine este victima sa.


Ionuţ, condamnat pentru omor FOTO Diana Frîncu

viaţa în penitenciar foto diana frincu

“Nu sunt deloc mândru de ceea ce am făcut. Aveam 19 ani, eram teribilist şi pot spune că trăiam în două lumi paralele. Eram sportiv de performanţă, legitimat la un club, dar în afara vieţii sportive aveam o altă personalitate. Eram impulsiv, violent, aveam o altă viaţă. În noaptea de Revelion petreceam alături de nişte prieteni când mi-a sunat telefonul şi cineva m-a chemat la un alt restaurant unde un prieten bun de-al meu fusese implicat într-o altercaţie, ceva legat de o fată. M-am dus acolo şi i-am văzut cum se băteau afară. Am vrut să-I calmez, să-i despart. Nu am avut niciodată gândul să fac rău. Erau băuţi, ala ca de Revelion, şi nu am avut cu cine discuta. Când m-am apropiat de grupul care se certa, m-am pomenit să sunt atacat din toate părţile cu pumni şi picioare. M-am panicat, m-am speriat şi am vrut să mă apăr cumva, să scap de acolo. Nu ştiu cum am dus mâna în buzunar şi am scos briceagul şi am început să lovesc şi eu, dar nu ştiu pe cine. Pur şi simplu loveam la întâmplare. Din păcate unul dintre băieţi a murit. Nici nu-l cunoşteam. Avea 27 de ani şi asta am aflat mai târziu. Nu ştiu dacă regretele pot rezolva ceva, dar eu nici acum nu m-am împăcat cu gândul că am luat viaţa unui om”, îşi aminteşte Ionuţ momentele cumplite prin care a trecut în noaptea de 1 ianuarie 2005.

“Nu ştiu dacă am cuvinte să explic ce înseamnă pierderea libertăţii”

A ispăşit deja 12 ani din pedeapsa, şi în tot acest timp s-a luptat cu el, dar şi cu ceilalţi colegi să aibă în spatele gratiilor un comportament exemplar doar pentru putea ieşi cât mai repede din închisoare. “Nu este uşor să fii desciplinat timp de 12 ani. Trebuie să fii calculate, trebuoie să te gândeşti înainte ce faci. E greu pentru că de multe ori eşti provocat”, spune Ionuţ. Mai are de aşteptat aproape un an până ce va putea intra în comisia de eliberare condiţionată şi să încerce să-şi refacă  viaţa cu soţia sa pe care a spus că a cunoscut-o în timpul detenţiei şi cu care s-a căsătorit în spatele gratiilor fiind.

“Aici e un calvar, e un chin. Nu ştiu dacă am cuvinte să explic ce înseamnă pierderea libertăţii. Acum sunt cu totul alt om, sunt schimbat total. Am 31 de ani, sunt bărbat în toată firea şi gândesc altfel ca la 19 ani. În orice situaţie sunt pus, mă gândesc de zece ori înainte să fac un pas, un gest”, spune Ionuţ.

A şicanat în trafic cu un comisar de poliţie

Cătălin Marian Melnic este un alt deţinut care a ajuns în închisoare doar pentru că s-a aflat la un moment dat la locul nepotriv. Este condamnat, din 2016, la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru tentativă la omor calificat şi deosebit de grav, victima sa fiind un ofiţer de poliţie.


Cătălin, condamnat pentru tentativă la omor calificat deosebit de grav  FOTO Diana Frîncu

viaţa în spatele gratiilor foto diana frincu

Melnic susţine că infracţiunea de care este acuzat este mult prea gravă în comparaţie cu ceea ce a făcut. “A fost doar o şicanare în trafic. Nimeni nu a fost rănit, nicio maşină nu a fost avariată” spune el. Cu toate acestea, instanţa a considerată că ploieşteanul a pus în pericol viaţa a două persoane, dintre care una minoră.

“Eu nu le cunoşteam pe victime. Tatăl meu a avut iniţial o altercaţie cu aceştia în parcarea unui mall din Ploieşti. Pe drum, pe DN1 s-au tot şicanat în trafic, iar taică-meu m-a sunat să vin să calmez situaţia. Am ajuns şi eu şi ne-a tot urmărit în trafic, e adevărat cu viteză mare, dar nimeni nu a fost rănit. Celălalt şofer, despre care am aflat ulterior că este un poliţist din Braşoc, a sunat la 112 şi imediat au apărut maşini de poliţie,” povesteşte Melnic.

“Dacă tot a văzut poliţişti în jurul meu, fetiţa mea crede că şi eu sunt tot poliţist”

Pentru el cel mai greu a fost să plece de acasă şi să-şi ia la revedere de la soţia şi de la fetiţa sa de doar doi ani de zile.

“În seara în care am primit condamnarea am rugat-o pe soţia mea să-mi pună ceva în geantă şi am plecat la secţia de Poliţie unde m-am predate. Acolo însă, surpriză, încă nu venise mandatul şi mi-au spsu că mă întorc acasă, pentru că vor veni ei după mine a doua zi. Am refuzat să plec. Nu aveam cum să mă întorc după ce ştiam ce lăasem acasă. Iniţial m-au dus la Penitenciarul Mărgineni. Câns s-a închis poarta în spatele meu şi am auzit zgomotul acela metalic, abia atunci mi-am dat seama că de acolo nu voi mai ieşi decât după şapte ani”, spune ploieşteanul.

Bărbatul susţine că s-a trezit într-o cameră cu 28 de persoane unde trebuia să respecte un program strict, dar cel mai greu i s-a părut să stea închis 23 de ore şi doar o oră la aer.

“Nu ştiu dacă vă închipuiţi cum este…să vii de acasă unde ai tot confortul, să ai acces oricând vrei la un telefon, la internet, la telefon şi să te trezeşti brusc fără toate…Aici, de exemplu, avem program la televizor de la 9 dimineaţa până la ora 24, nici un minut în plus sau în minus. La ora 24 se ia cablul. Ştiţi cum e la meci? Ultimul penalty, ultimul minut la televizor”, povesteşte, cu umor negru, Melnic.

Lipsa accesului la tehnologia modernă indispensabilă unei peroane aflată în libertate nu ar fi de netrecut, spun deţinuţii din penitenciarul Ploieşti. Nu lipsa unui telefon sau programul restricţionat la televizor sunt cele mai grele momente din spatele gratiilor, ci faptul că nu-şi pot vedea copiii crescând sau rudele şi prietenii.

“Eu am o fetiţă de trei ani, dar nu am putut să stau aici fără să o văd, aşa că i-am spus soţiei să o aducă la vizite. Ea nu ştie că sunt la închisoare, este şi mult prea mică să înţeleagă. Ea crede că sunt la serviciu, că sunt poliţist. A ajuns singură la concluzia asta pentru că a tot văzut poliţişti în jurul meu”, spune bărbatul.

“N-am crezut că pot să ajung în închisoare doar pentru aşa ceva”

Nu doar infracţiunile săvârşite cu violenţă, în faţa cărora judecătorii nu închid ochii, te pot arunca ani buni în spatele gratiilor. Nesăbuinţa tinereţii şi gândul că ţie nu ţi se poate întâmpla nimic rău dacă te urci la volanul unei maşină cu numere de înmatriculare expirate, băut fiind şi fără a avea permis de conducere îţi poate schimba viaţa într-o fracţiune de secundă.

viaţa în spatele gratiilor foto diana frincu

Cătălin, condamnat pentru infracţiuni la legea circulaţiei     FOTO Diana Frîncu

Cătălin Roşu (25 de ani) a fost condamnat la doi ani şi şase luni de puşcărie şi asta doar pentru că a avut nechibzuinţa să plece din faţa blocului, acolo unde stătea la discuţii cu mai mulţi amici, într-o discotecă din afara municipiului Ploieşti. Avea un Opel Calibra şi se mândrea cu maşina sa. Problema era că nici şoferul şi nici autoturismul nu erau pregătiţi să circule pe drumurile publice.

“Când ne-am întors de la discotecă, la intrare în Ploieşti, la Podul Înalt, un echipaj de poliţie mi-a făcut semn să trag pe dreapta. Consumasem băuturi alcoolice, mi-au găsit o alcoolemie de 0,86, nu aveam permis de conducere, iar maşina avea numerele roşii expirate. Trei infracţiuni dintr-un foc. După patru ani de anchetă am fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare şi un termen de încercare de doi ani, timp în care nu aveam voie să greşesc deloc, pentru că m-aş fi dus la închisoare. Din cauza cazierului mi-a fost imposibil să găsesc un loc de muncă, aşa că făceam pe mecanicul auto. Într-o zi, un prieten mi-a adus la reparat o maşină. După ce am lucrat la ea, am vrut să o probez să văd dacă merge. M-am urcat la volan şi am condus prin faţa blocului 50 de metri. Ghinionul a făcut să mă vadă un vecin, care era poliţist şi ştia în ce situaţie sunt. A venit după mine şi aşa m-am ales cu un nou dosar penal pentru că eu nu aveam voie să conduc în perioada termenului de încercare. N-am crezut că pot ajunge în penitenciar de la aşa ceva, dar am ajuns. Judecătorul m-a iertat prima dată, dar la al doilea dosar, pedeapsele se cumulează, iar pedeapsa cu suspendare se transform în închisoare în regim de detenţie. În martie 2016 am fost dus la penitenciarul Mărgineni şi de atunci a început calvarul pentru mine”, recunoaşte Cătălin.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite