De ce să se închidă şcolile? Păi pe vremea mea...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salut, Internet! Numele meu este Bogdan şi sunt elev în clasa a XII-a în Ploieşti. În judeţul meu nu au fost închise şcolile, în oraşul în care locuiesc nu a fost dată zăpada de pe drum, iar patinajul artistic este o probă obligatorie pentru toţi pietonii, deoarece autorităţile nu se ocupă corespunzător de treaba asta cu „iadul alb”.

Ca să ajung la şcoală trebuie numai să mă urc într-un autobuz care are staţie la câţiva metri de blocul în care locuiesc şi care pleacă din 10 în 10 minute. Autobuzul mă lasă în faţa liceului (aproximativ), iar tot drumul îmi ia în jur de 15 minute. 

Ştiu, totul este frumos, situaţia este fericită. Din păcate, numai în cazul meu, însă. Voi, adulţii care lansaţi comentarii de genul „de ce să se închidă, dom'le, şcolile? Pe vremea mea mă luptam cu tigrii siberieni ca să ajung la cursuri, iar generaţia asta se plânge că ninge puţin afară”, ştiaţi că există elevi din mediul rural care în urma examenului din clasa a VIII-a au scos medii impresionante şi au intrat la licee de prestigiu din capitala judeţului? Sigur ştiţi. Elevii ăia străbat acum zeci de km cu vreo trei mijloace de transport în comun ca să ajungă la şcoală, unii folosindu-se inclusiv de tren.

Dragă Internet, copiii ăia se numesc navetişti. Se trezesc la ora 5 ca să ajungă la 7 la şcoală. Pentru elevii ăia trebuie să se închidă şcolile, că nu merită să stea atâta în frig pentru câteva cursuri, unele inutile (să fim serioşi...). Ştii pentru cine ar mai trebui să se închidă şcolile? Pentru elevii ăia care învaţă la şcoli care au WC-ul în curte sau care au încălzire pe bază de geacă de fâş. Da, sunt copii care stau la ore cu mai multe straturi (de haine) pe ei decât cepele, ca să nu facă vreo pneumonie. Copiii ăia nu au nicio vină, vor să înveţe ca să aibă un viitor, ca noi toţi.

Dragă Internet, ştiai că sunt elevi în Ploieşti care îşi rup picioarele pe gheaţă, pe drumul spre şcoală? Elevii ăia patinează pe gheaţă pentru că autorităţile nu au avut niciun interes să dea zăpada de pe stradă sau să arunce măcar doi pumni de sare. 

Cu toate astea, un fost parlamentar şi fost primar al Ploieştiului întreabă revoltat pe Facebook „am înnebunit fraţilor, de ce să nu se înveţe?”. Păcat, mă aşteptam ca dânsul să se numere printre persoanele care cunosc cel mai bine problemele judeţului. Nu este singurul cu această problemă.

O simplă privire aruncată pe reţelele de socializare zilele astea ne aduce în prim-plan zeci, chiar sute de adulţi revoltaţi. Principalele motive sunt că nu li se pare corect ca elevii să nu meargă la şcoală, dar ei să meargă la serviciu, că în ţările nordice treaba stă altfel şi copiii nu răcesc de la un vânt mai rece de toamnă sau că de ce merg elevii în Centrul Vechi cu blugii rupţi şi cu gleznele la vedere fără să se mai plângă că e frig?

Aşa este, tinerii din ziua de azi, cei din generaţia „fulg de nea”, sunt mult mai sensibili decât erai tu pe vremea ta. Acesta este un motiv să îi laşi să stea acasă şi nu să îi trimiţi la şcoală pe „furia albă”. E mai convenabil să îi laşi să piardă două zile de cursuri pe care le pot recupera decât să stea mai apoi o săptămână cel puţin în casă, răciţi. E şi sănătatea lor în joc şi pierd şi materie. Materie care, de bine, de rău, pică la examenele din ultimii ani. 

Nu mai e ca pe vremea voastră şi nici nu o să mai fie. Nu rezolvaţi nimic dacă forţaţi nişte copii să fie cum eraţi voi acum zeci de ani. Privim înainte şi ne adaptăm vremurilor sau rămânem în bula noastră?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite