Concert caritabil Phoenix pe stadionul din Ploieşti. Banii din bilete vor fi direcţionaţi către viitorul Spital de Pediatrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Banii rezultaţi din vânzarea biletelor vor fi folosiţi pentru Spitalul de Pediatrie. FOTO Adevărul
Banii rezultaţi din vânzarea biletelor vor fi folosiţi pentru Spitalul de Pediatrie. FOTO Adevărul

Primăria Ploieşti, prin Fundaţia „Copiii Noştri“, organizează, vineri, un concert caritabil, urmând ca banii din bilete să fie direcţionaţi către viitorul Spital de Pediatrie care va fi amenajat în fostul sediu Petrom OMV

Stadionul „Ilie Oană” va găzdui, pe data de 31 mai, un concert extraordinar, în care vor cânta trupa de pop/folk/rock Bucium, Gheorghe Leşe şi trupa Phoenix.

Concertul are un scop caritabil, banii strânşi în urma evenimentului urmând să meargă către Fundaţia „Copiii Noştri“, creată de primărie pentru a sprijini realizarea noului spital de copii din Ploieşti, în clădirea care a fost sediul OMV Petrom, donată de societate administraţiei locale.

Biletele de intrare costă 100 de lei, iar reprezentanţii administraţiei locale speră în participarea a peste 10.000 de ploieşteni care, prin cumpărarea biletelor, vor contribui, astfel, la strângerea de fonduri pentru viitorul spital.

Biletele se găsesc online, prin Eventim, la casele de bilete de la stadionul „Ilie Oană”, la agenţia teatrală şi la sediul Filarmonicii.

Spectacolul începe la ora 19.00 şi va dura câteva ore. Accesul spectatorilor este permis de la ora 17.00.

Pe aceeaşi temă

Primăria Ploieşti înfiinţează Fundaţia „Copiii noştri“ pentru strângerea de fonduri necesare înfiinţării Spitalului de Pediatrie

Sediul Petrom din Ploieşti a intrat în patrimoniul oraşului. Va fi transformat în spital de pediatrie

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite