Cei doi poliţişti prahoveni lăsaţi fără maşina de serviciu sunt cercetaţi de IPJ

Cei doi poliţişti prahoveni lăsaţi fără maşina de serviciu sunt cercetaţi de IPJ

Foto arhiva Adevărul

Doi poliţişti sunt cercetaţi de conducerea IPJ Prahova, după ce au fost lăsaţi fără maşina de serviciu de către un tânăr băut şi fără carnet, în comuna Baba Ana. Agresorul a fost prins şi este arestat preventiv

Inspectoratul de Poliţie Prahova a demarat luni o cercetare internă, pentru a vedea dacă poliţiştii au procedat ca la carte. Ei au fost lăsaţi fără maşină în weekend, în satul Conduratu din comuna Baba Ana. „Este o cercetare prealabilă disciplinară, încercăm să vedem dacă ei au greşit în vreun fel. Nu avem până acum nicio concluzie, abia am demarat cercetările“, ne-a comunicat inspectorul Dan Radu, purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova.

Cei doi poliţişti, care lucrează la Secţia de Poliţie Rurală Ciorani, se deplasaseră în Baba Ana, la o sesizare. În momentul în care au ajuns, pe marginea drumului erau patru bărbaţi, printre care şi agresorul. Poliţiştii au oprit la semnului uneia dintre victime, cel de la volan a coborât pentru a soluţiona problema, însă a fost luat prin surprindere de agresor, un tânăr de 26 de ani, care l-a tras de vestă şi l-a lovit în zona feţei. Al doilea poliţist a încercat să intervină, moment în care agresorul a sesizat „culoarul“, s-a urcat la volanul maşinii de Poliţie şi a demarat. Cei doi oameni ai legii au oprit o maşină aflată în trafic şi au plecat în urmărirea lui.

Suspectul a fost prins după câţiva kilometri, la ieşirea din oraşul Mizil, la un filtru. „Autospeciala nu a fost avariată. N-a produs stricăciuni şi n-a sustras nimic din interior“, ne-a mai comunicat Dan Radu. Testarea cu aparatul etilotest a arătat o concentraţie de alcool de 0,68 mg/l, tânărul refuzând să permită şi recoltarea de sânge. Mai mult, el nu posedă permis de conducere.

El a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, fiind cercetat pentru furt calificat, ultraj, conducerea fără permis şi refuzul de a permite recoltarea de probe biologice, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Prahova, click pe poza de mai jos:



citeste totul despre: