REZULTATE BACALAUREAT 2013 / Cătălina Rîpeanu, singura elevă din Prahova cu 10 la BAC, se pregăteşte să părăsească România. A fost admisă la Universitatea Sheffield

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cătălina Gabriela Rîpeanu, singurul absolvent din Prahova cu 10 pe linie la BAC. FOTO Dana Mihai
Cătălina Gabriela Rîpeanu, singurul absolvent din Prahova cu 10 pe linie la BAC. FOTO Dana Mihai

Pasionată de artă şi design, dar absolventă de matematică-informatică, Cătălina Gabriela Rîpeanu este singurul absolvent din Prahova care a încheiat rezultatele la examenul de bacalaureat 2013 cu media 10 pe linie. Media maximă i-a adus şi admiterea la informatică-management din cadrul Universităţii Sheffield, din Anglia

Modestă, frumoasă şi pasionată de artă, Cătălina Rîpeanu a reuşit o performanţă de invidiat pentru mulţi dintre absolvenţii de clasa a XII-a, interesaţi doar să treacă, cu orice medie, examenul maturităţii.

Cătălina este absolventă a Colegiului Naţional „Mihai Viteazul“ din Ploieşti, la profilul matematică-informatică, specializare pe care a urmat-o ca o tradiţie din familie, mama sa fiind profesoară de informatică. Aşa se face că la probele scrise de la BAC, matematica şi informatica, chiar nu şi-a făcut probleme. A luat 10, însă, şi la limba şi literatura română, tratând de nota maximă subiectul hulit de colegii săi de la Real, poezia modernistă.

Dar nici această performanţă nu este surprinzătoare. „Cred că la mine este vorba despre ceva combinat. Am urmat un profil de real pentru că aşa am fost orientată de mică, dar mi-au plăcut mai mult disciplinele de uman“, spune Cătălina Rîpeanu.

De altfel, în afara şcolii, este o artistă. Desenează şi este pasionată de cinematografie, arte şi design. „Când eram mică, mi-ar fi plăcut să lucrez în domeniul filmelor, dar nu ca actor, ci ca un specialist din spatele camerei, să observ fenomenul şi pe cei implicaţi în cinematografie“, îşi dorea Cătălina în copilărie.

Iar la acest vis nu a renunţat. După obţinerea mediei de 10 pe linie la Bac 2013, a fost sigură şi de admiterea la Universitatea Sheffield din Anglia. A început aplicaţia pentru facultatea de informatică-management încă de anul trecut, din ianuarie, iar ultima condiţie pe care o avea de îndeplinit era obţinerea, la bacalaureat, a notei 8,50 la matematică şi media 9 la examen.

Nu mai am emoţii după rezultatul bun de la Bac, şi, chiar dacă voi urma o facultate cu profil real, în Anglia, îmi doresc să fac, în paralel, şi artă şi design, iar la final să le îmbin într-o profesie. De altfel, nici nu sunt incompatibile. Web design-ul presupune şi artă“, spune Cătălina Rîpea.

Facultatea a ales să o facă în străinătate din cauza sistemului educaţional deficitar din România, dar şi pentru că nu a găsit ceea ce căuta. „Eu cred că în ţară pot face la un nivel înalt doar o facultate din domeniul petrolului, arhitecturii şi medicinei. Poate că arhitectura era o soluţie pentru mine, dar nu a fost să fie. Mi-ar fi plăcut să rămân în ţară, alături de familie, dar este cea mai bună alegere, acum sunt bucuroasă că am fost admisă“, spune Cătălina.

Succesul unui 10 pe linie la Bac nu este, în cazul Cătălinei Rîpea, „tocitul“, aşa cum ar crede colegii de examen. „Nu sunt genul care să stea mult să înveţe, reţin uşor informaţiile şi ştiu să le aplic atunci când trebuie. Este adevărat că a fost vorba de un efort de patru ani, dar l-am dozat, astfel că am putut şi să mă distrez şi să fac tot ceea ce mi-a plăcut“, destăinuie absolventa.

În 2012, a fost tot un singur caz de medie maximă la bacalaureat în Prahova, obţinută de Irina Alduca, absolventă a Colegiului Naţional „Al. I. Cuza“ din Ploieşti.

Vă mai recomandăm

O singură medie de 10 în Prahova. O absolventă a Colegiului „Mihai Viteazul“ din  Ploieşti, 10 pe linie la examenul de Bacalaureat

Singura elevă care a dat BAC-ul la un liceu din Prahova a adus o promovabilitate de 100% pentru şcoală. Două licee cu procente de 100% şi trei cu 0% în judeţ

BAC 2013 „Am luat Bacu’, media nu contează!“. Bucurie la afişarea rezultatelor, în Ploieşti FOTO

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite