Ploieşti: Reconstrucţia stadionului “Ilie Oană” a fost amânată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Licitaţia pentru reconstrucţia stadionului “Ilie Oană” a fost anulată
Licitaţia pentru reconstrucţia stadionului “Ilie Oană” a fost anulată

Licitaţia pentru reconstrucţia stadionului "Ilie Oană" a fost anulată, ieri, de către Primăria Ploieşti.

Decizia vine după ce Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice a respins cererea municiplităţii privind amânarea licitaţiei cu încă două săptămâni, ieri fiind termenul limită pentru depunerea ofertelor.

Hotararea  luată de edilul-şef îi nemulţumeşte pe suporteri care spun că au fost păcăliţi, şi se pregătesc să organizeze ample acţiuni de protest în faţa Palatului Administrativ.

În campania electorală, primarul a pătruns în mijlocul galeriei petroliste şi le-a promis suporterilor că stadionul va fi gata până la sfârşitul lunii noiembrie 2009, dată la care nu  a fost nici măcar demolat.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite