UPDATE Polițistul anului 2010 a poftit la miere. Este complice la mită cu un roi de albine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un polițist de la Secția de Poliție Rurală Lunca Corbului, Argeș este cercetat penal pentru luare de mită, iar un coleg de-al său pentru complicitate, după ce au cerut de la un cetățean un roi de albine ca să nu-i aplice o sancţiune contravenţională la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

UPDATE, ORA 17.25: Unul dintre agenții cercetați pentru luare de mită este polițistul anului 2010

Agenții Cosmin Drăguț și George Daniel Cocioabă, de la Secția de Poliție Rurală Lunca Corbului sunt cercetați pentru luare de mită, primul ca autor, iar cel de-al doilea ca și complice.

Mai precis, în luna mai, cei doi ar fi cerut un roi de albine, în valoare de 200 de lei, de la un cetățean pentru a închide ochii la o sancțiune contravențională privind circulația pe drumurile publice.

Din erou, complice la mită

Agentul principal George Daniel Cocioabă, complice în acest caz, a fost declarat Polițistul anului 2010, după ce a salvat viața unei femei, victimă a unui accident rutier. Ajuns primul la locul unui accident care a avut loc în luna februarie 2010, în localitatea Lunca Corbului, poliţistul nu s-a sfiit să intre în apa rece a unui râu pentru a scoate o pasageră din maşina răsturnată cu roţile în sus. Agentul a încercat să scoată cele trei victime din maşină, însă mânerele de la uşi s-au rupt şi a fost nevoit să repună maşina pe roţi, ajutat de alţi localnici.

Citește aici un material realizat în 2011 de Adevărul Pitești cu Polițistul anului 2010!


Drept pedeapsă pentru acuzațiile de mită, colegul lui Cocioabă, agentul Cosmin Drăguț, a fost pus la dispoziție, adică își desfășoară activitatea la birou și nu are voie să facă acte de constatare și sancționare.

15.08

Conform Direcției Generale Anticorupție, miercuri, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, au pus în executare două mandate de aducere privind doi agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Argeş – Secţia de Poliţie Rurală Lunca Corbului, unul dintre ei fiind complice.

Cercetările au fost începute după ce a fost primit un apel la linia gratuită a DGA.

“Un cetăţean a apelat linia gratuită anticorupţie, sesizând faptul că agenţii de poliţie D.N.C. şi C.G.D. i-au pretins, în cursul lunii mai a.c., un roi de albine în valoare aproximativă de 200 lei, pentru a nu-i aplica o sancţiune contravenţională la regimul circulaţiei pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat de presă emis, joi, de DGA.
 
DGA a sesizat în acest caz Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Argeş fiind delegaţi să efectueze acte de cercetare penală în cauză. Faţă de D.N.C. procurorul a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite