De ce ne uităm în sus atunci când încercăm să ne amintim ceva. Gestul are explicaţie ştiinţifică

În creierul nostru se produc diverse unde. Unele dintre ele sunt responsabile de accesarea informaţiilor din memoria vizuală şi aduc cu ele un reflex.   FOTO: bbc.com

Orientarea ochilor în sus, privirea în jos, stânga, dreapta sunt răspunsuri automate ale corpului atunci când trebuie să acceseze informaţii din creier, când stă pe gânduri, când experimentează senzaţii sau când încearcă să-şi imagineze lucruri. Cunoaşterea acestor detalii ale limbajului nonverbal este tentantă, pentru că ar putea ajuta în gestionarea relaţiilor cu ceilalţi. Totuşi, specialiştii ne recomandă să fim prudenţi în interpretări.

“Mişcările oculare ca indicatori ai proceselor cognitive specifice, reprezintă unul dintre cele mai bine cunoscute subiecte şi eventual este unul dintre cele mai valoroase. Acestea reprezintă mişcări automate, de multe ori însoţesc anumite procese cognitive şi indică accesul la informaţii stocate în creier şi utilizarea anumitor sisteme de reprezentare”, explică, pentru Adevărul, Erna Constantin, psihoterapeut  - psihoterapie integrativă şi specialist în Psihologia resurselor umane.

În creierul nostru se produc diverse unde. Unele dintre ele sunt responsabile de accesarea informaţiilor din memoria vizuală şi aduc cu ele un reflex.

“Când persoana priveşte în stânga sus, accesează memoria vizuală. Orientarea ochilor în sus este un răspuns automat al corpului la încercarea de a accesa informaţii pierdute sau ascunse. Se întâmplă acest gest pentru că în acest mod se produc undele alfa în creier, ceea ce ajută la accesarea informaţiilor stocate. Undele alfa sunt prezente în conştiinţa relaxată şi o stare alfa este intermediarul dintre starea de veghe şi starea de somn, care oferă puntea spre mintea subconştientă. Undele alfa favorizează imaginile vii, luciditatea şi pot ajuta la dezvoltarea creativităţii şi înţelegerii”, mai spune specialistul în Psihologia resurselor umane.

Dacă, în schimb, în loc de amintire, suntem provocaţi să ne folosim imaginaţia, vom privi, automat, tot în sus, însă în partea dreaptă.

“Persoana va privi în stânga sus atunci când va răspunde, de exemplu, la întrebarea <<Cum arată camera sau casa părintească?>>. Spre deosebire de dreapta sus, atunci când probabil, va răspunde la întrebarea  <<Cum ar arăta casa visurilor>>, pentru că ar fi vorba despre o construcţie vizuală, despre imaginaţie. Dacă cineva se va uita în stânga, îşi va aminti sunete: <<Cum era vocea mamei?>>, iar privirea spre dreapta va defini o construcţie auditivă. Cum ar suna sau cum ar trebui sa fie alarma de la ceas pentru a te trezi mai repede?”, explică psihologul.

Şi privitul în faţă sau în jos are explicaţii clare care ne pot oferi diverse indicii despre interlocutorul nostru, însă, avertizează specialiştii, toate acestea trebuie interpretate nu ca atare, ci în context, altfel riscăm să tragem concluzii pripite.

“Privirea în stânga jos vizează accesarea dialogului intern, atunci când o persoană <<stă pe gânduri>>, iar privirea în dreapta jos este întâlnită atunci când sunt experimentate senzaţii, sentimente de bucurie, tristeţe, ruşine, teamă sau alte sentimente care determină o stare nouă, sau care nu a fost avută înainte de dialog. Privirea în faţă este orientată către vizualizare, însă, indiciile sunt date de poziţia corpului, orientat spre stânga sau spre dreapta. Sunt o serie de principii care pot ghida dar care pot deforma înţelegerea cu privire la un anumit gest. De aceea este necesar de luat în calcul: contextul, persoana care decodifică şi aici mă refer la cine, cum s-a dezvoltat ca persoană, cum decodifică propriul limbaj nonverbal”, mai spune Erna Constantin. 

Cunoaşterea amănuntelor legate de reflexele ce exprimă limbajul non-verbal ne-ar putea da senzaţia că suntem pregătiţi să începem vânătoare de minciuni. Ei bine, psihologii avertizează că putem face greşeli foarte grave de interpretare, dacă nu ţinem cont de multe alte aspecte.

“Cunoaşterea limbajului nonverbal este tentantă pentru că ajută în gestionarea relaţiilor cu ceilalţi. Totuşi, consider că este necesar ca persoana să îşi îndrepte atenţia mai întâi spre propriul corp, limbaj nonverbal şi apoi asupra celorlalţi. Şi am să vă spun şi de ce este necesar acest lucru. Sunt o mulţime de cărţi, dicţionare de decodificare a limbajului nonverbal, însă limbajul apare, în funcţie de context, în combinaţie de gesturi, plus acompaniat de limbajul verbal. Iar dacă propriul corp, propriul limbaj nonverbal, propriile gânduri şi sentimente nu sunt cunoscute, teoria nu este suficientă. Plus că în acest mod se evită şi erorile de interpretare a limbajului nonverbal, erori care pot aduce după sine neînţelegeri, tendinţa de a vâna minciuni şi slăbiciuni, care la rândul lor pot avea motive personale care nu au nicio legătura cu interlocutorul. Şi astfel se trag concluzii pripite, lipsite de sens şi substanţă”, încheie cunoscutul psihoterapeut.