Strângerea obsesivă de lucruri ne transformă în maniaci. Colecţionarea compulsivă, o tulburare ce-i poate pune în pericol şi pe cei din jurul nostru

Angajaţii Salubrităţii au adunat 5 tone de lucruri adunate în apartamentul unei craiovence

Cu toţii păstrăm prin casă, într-un sertar sau loc dosit, cel puţin câteva obiecte aparent fără valoare, pentru ipoteza în care, la un moment dat ne-ar putea fi utile. Atâta vreme cât nu e o exagerare, iar colecţia nu ne afecteză existenţa, obiceiul e unul obişnuit, însă dacă nimicurile adunate ajung să ne ticsească, de-a valma, casa, transformând-o într-una greu de locuit, vorbim deja de o manie periculoasă.

“Sunt oameni care colecţionează diverse lucruri: reviste, CD-uri, fotografii, însă este o diferenţă uriaşă între pasiune şi tulburare. Colecţionarea compulsivă de obiecte este mult mai mult decât atât. Este o colecţionare în exces de obiecte fără valoare sau gunoi, şi, din păcate, şi de animale şi însoţită de inabilitatea de a renunţa la ele”, explică, pentru Adevărul, Erna Constantin, psihoterapeut, Psihologie Integrativă.  

În urmă cu doar câţiva ani, autorităţile locale de la Piteşti rezolvau în forţă problemele semnalate de locuitorii unui cartier. Oamenii erau indignaţi de obiceiurile unei familii vecine care reuşise să adune în curte nu mai puţin de 120 de tone de gunoaie de la cartoane, ziare şi reviste, până la cauciucuri, componente de metal ale unor obiecte uzate şi  materiale provenite din construcţii dezafectate. Mascaţii şi angajaţii de la salubritate luau atunci cu asalt gospodăria proprietarilor devenită un munte de gunoaie şi un focar de infecţie pentru acea zonă. Proprietarul era încătuşat şi dus la Poliţie pentru că se opusese intervenţiei conduse de un executor judecătoresc, acţiune derulată în baza unei ordonanţe preşedinţiale. În plus, era amendat  amendat cu 2.000 de lei. Piteştenii au rămas uimiţi de ce au putut aduna în curte proprietarul şi  partenera sa de viaţă şi multă lume s-a întrebat atunci ce i-a făcut pe acei oameni să strângă atâtea tone de gunoi.

Răspunsul e de domeniul psihiatriei.

“Colecţionarea compulsivă face parte din spectrul tulburării obsesiv-compulsive. Nu există criterii legate de sex, vârstă sau de statut economic. În determinarea cauzelor încă se fac cercetări, întrucât persoanele care prezintă această tulburare nu solicită ajutor sau nu conştientizează simptomele şi pericolele”, mai spune psihoterapeutul.

“A arunca înseamnă, pentru aceste persoane, a pierde”

Colecţionarea compulsivă de obiecte rămâne încă un mister chiar şi pentru specialişti, pentru că, deocamdată, nu se ştie exact ce declanşează compulsiile şi dorinta de a aduna obiecte. Această manie poate avea la bază factori genetici, dar şi de mediu care au acţionat în perioada copilăriei. Cercetătorii au reuşit să stabilească în ce context poate apărea această tulburare. 

“Adunatul compulsiv debutează, de regulă, la vârsta adolescenţei, în medie pe la 12 ani, şi se poate agrava odată cu trecerea timpului, astfel că este bine ca această tulburare să fie depistată din timp şi mai ales dacă în familie au existat antecedente cu privire la tulburările din spectrul obsesiv-compulsiv. Pe de altă parte, o traumă poate conduce la dezvoltarea aceste tulburări, cum ar fi traumele legate de pierderia sau moartea unei persoane dragi sau pierderea bunurilor într-un incendiu, de exemplu.
 

Simptome ale colecţionării compulsive de obiecte sunt: dezvoltarea ataşamentului faţă de lucruri, evitând oamenii, posesivitate crescută faţă de lucrurile colecţionate astfel încât alţi oameni să nu le atingă, prezenţa dezordinii în spaţiul în care locuieşte persoana respectivă, inabilitatea de a arunca lucruri, perfecţionismul şi dificultatea în luarea deciziilor. Îşi fac griji atunci când sunt nevoite să ia o decizie cu privire la a arunca sau nu ceva. A arunca înseamnă, pentru aceste persoane, a pierde, ceea ce provoacă disconfort şi atunci preferă să păstreze”, precizează Erna Constantin.

Ataşament intens faţă de obiecte considerate de alţii inutile

Cei afectaţi de o asemenea tulburare devin, de obicei, ţinta unor glume, pentru că puţină lume înţelege complexitatea unei asemenea afecţiuni, care, în fapt, nu are nimic amuzant. Pentru mulţi dintre cei afectaţi de tulburare, maldărele cu lucruri, considerate de ceilalţi inutile, le dau o stare de confort, iar ideea renunţării la ele le poate crea anxietate. 

“Colecţionarea compulsivă de obiecte are la bază mai mult teama de a nu arunca ceva decât nevoia de păstra sau de a economisi. Aceste persoane dezvoltă un ataşament intens faţă de obiecte pe care oamenii le văd ca fiind banale, astfel că ar simţi o pierdere majoră dacă acestea ar trebui să fie aruncate departe. De asemenea, au presupunerea că aceste lucruri ar putea fi utile în viitor, astfel că vor strânge mai mult decât un sertar plin cu de toate aşa cum se mai găseşte prin casele oamenilor”, explică specialistul.

Pericol pentru cei din jur

Cel mai grav este că persoanele care prezintă această tulburare se pun nu doar ele însele în pericol, ci obiceiul lor de a strânge obsesiv obiecte devine un pericol şi pentru vecini, din cauza riscului de incendii sau creării unor focare de infecţie.

“Vedem în media reportaje cu oameni care au casele pline de deşeuri menajere sau de animale, care din păcate nu sunt îngrijite corespunzător însă colecţionarul compulsiv nu consideră acest lucru şi le face rău inconştient. De aceea, de regulă, în cazul acestor persoane, familia este cea care solicită ajutor, sau vecinii, iar ajutorul este cerut la poliţie, pompieri (există risc ridicat de producere a incendiilor mai ales atunci când este colecţionat mult gunoi), serviciile de sănătate publică sau fundaţiile pentru protecţia animalelor”, spune psihoterapeutul. 

Un sindrom greu de vindecat

Colecţionarea compulsivă de obiecte este o  tulburare dificil de tratat, în primul rând din cauza faptului că cei afectaţi nu văd obiceiul lor ca pe o problemă. 

“Este un sindrom greu de vindecat şi este necesar, din punctul meu de vedere, examenul psihiatric dincolo de toate. De asemenea, sunt specialişti în sănătate mintală cu experienţă în tratarea acestei tulburări şi psihologi clinicieni care se pot ocupa cu profesionalism de această tulburare şi care pot ajuta pacienţii să aibă o altă viziune cu privire la lucrurile pe care le colecţionează”, adaugă Erna Constantin.

Confiscarea obiectelor sau animalelor colecţionate nu este o soluţie, întrucât s-a constatat că, pentru a-şi satisface nevoile emoţionale, persoanele care au trecut prin această experienţă ajung colecţionari şi mai împătimiţi.

“Cei cu această tulburare au nevoie de sprijin, înţelegere şi tratament, mai mult decât de a le lua pur şi simplu «bunurile» strânse. Dacă li se confiscă pur şi simplu obiectele colecţiei, fără a se apela la tratamentul de specialitate, aceste persoane o vor lua de la capăt şi vor continua să colecţioneze compulsiv”, încheie specialistul.