Primarul suspendat al Piteştiului, Tudor Pendiuc, a scăpat de arest şi se află sub control judiciar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tudor Pendiuc a scăpat de arest şi va fi cercetat sub control judiciar
Tudor Pendiuc a scăpat de arest şi va fi cercetat sub control judiciar

Edilul şef al Piteţtiului, reţinut în toamna anului trecut într-un dosar de corupţie legat de transportul public local de călători, a ieşit vineri din arest şi va fi cercetat sub control judiciar.

Pe durata măsurii controlului judiciar, Tudor  Pendiuc este obligat să respecte câteva condiţii:

 a) să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

 b) să informeze de îndată instanţa de judecată care a dispus măsura, cu privire la schimbarea locuinţei;

 c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat, respectiv Poliţia Mun. Piteşti, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; 

d) să nu depăşească limita teritorială a ţării decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

 e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; 

f) să nu se apropie de inculpaţii şi martorii din cauză menţionaţi în dispozitivul rechizitoriului DNA- Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe, Infracţiunilor de Corupţie, Experţi, cu excepţia fiicei sale, inculpata Pendiuc Emanuela Elena şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nici-o cale

 
În caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite