Povestea colonelului KGB Oleg Penkovski. A fost executat în Uniunea Sovietică pentru că i-a ajutat pe americani să rezolve „criza rachetelor“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Considerat de americani şi de britanici un erou, colonelul KGB Oleg Penkovski a furnizat un număr uriaş de secrete către CIA şi MI6 în perioada aprilie 1961 - august 1962. Informaţia sa despre desfăşurarea de rachete din timpul crizei din Cuba i-a permis preşedintelui Kennedy să cunoască intenţiile sovietice şi capacitatea lor de reacţie.

Fiul unui ofiţer ţarist care a luptat împotriva bolşevicilor în Războiul Civil Rus (1917-1920), Oleg Penkovski a absolvit Academia de Artilerie în 1939. În iunie 1941, în timpul invaziei germane, a fost repartizat la Moscova ca ofiţer politic de legătură în acţiuni secrete. După război, a învăţat să vorbească perfect engleza după un curs la Academia Militară din Frunze.

După 1950, a stat mai mulţi ani la Ankara ca ataşat al ambasadei. Cariera sa a intrat apoi în declin când s-a aflat că tatăl sau a fost ofiţer alb şi i-a combătut pe bolşevici.   

Într-o noapte de august 1960, Oleg Penkovski s-a apropiat pe un pod din Moscova de doi studenţi americani şi i-a rugat să lase o scrisoare la Ambasada Statelor Unite. Ulterior, Penkovski i-a contactat şi pe britanici. După ce a fost analizată importanţa lui Penkovsli în lumea serviciilor secrete, o echipă comună CIA-MI6 a luat legătura cu colonelul sovietic, care a venit la Londra în aprilie 1961. La acea primă întâlnire, Penkovski le-a comunicat ambelor servicii secrete că Nikita Hruşciov se pregătea să amplaseze rachete nucleare în Cuba, cu scopul de a apăra ţara în cazul unei tentative de invazie din partea S.U.A.

După cum spune Eric Frattini în cartea sa „KGB-Fantomele din Lubianka” (Editura Tritonic, 2008), „CIA şi MI6 i-au oferit lui Penkovski şansa de a dezerta în Occident şi l-au fotografiat în uniformă de colonel britanic şi american. Dar el dorea o listă lungă de cadouri care conţinea de la stilouri, ceasuri de aur până la jucării pentru copii şi o sticlă de coniac veche de şaizeci de ani”. În cele din urmă, Penkovski a refuzat să dezerteze în Vest.

Atunci când a izbucnit „criza rachetelor” în Cuba la finalul lui 1962, analiştii au revăzut fotografiile oferite de către Penkovski cu rachetele cu rază medie de acţiune SS-4. „Acelea reprezentau dovada că URSS-ul desfăşura acele rachete cu unicul scop de a le lansa împotriva Statelor Unite”, spune Eric Frattini.  

Colonelul Penkovski a predat o cantitate uriaşă de informaţii către CIA şi MI6: 140 de ore de conversaţii, 1.200 pagini transcrise şi 111 role foto.

Oleg Penkovski a fost arestat la 22 octombrie 1962, înainte ca presedintele Kennedy să anuntţe naţiunea ca rachete balistice au fost amplasate în Cuba – fotografiate de avionele-spion U-2. Marea criza a rachetelor din Cuba a durat 13 zile, Kennedy fiind informat „discret” că Nikita Hrusciov „bate în retragere”. O invazie americană în Cuba, cu urmari imprevizibile, a fost suspendată.

Oleg Penkovski a fost condamnat la moarte de sovietici şi executat pe 17 mai 1963, la penitenciarul din Lubianka.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite