Piteşti:Mitul Dracula, de la Bran la Poienari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piteşti:Mitul Dracula, de la Bran la Poienari
Piteşti:Mitul Dracula, de la Bran la Poienari

Autorităţile judeţene s-au hotărât să acorde, în sfârşit, atenţia cuvenită Cetăţii Poienari şi să încerce transformarea ruinelor într-un obiectiv turistic de valoare.  

La doar câţiva kilometri de Vidraru, „cocoţată“ la 850 de metri altitudine, la acelaşi nivel cu barajul d ela Vidraru, Cetatea Poienari domină măreaţă peisajul. De la poalele muntelui Cetăţuia până sus la ruinele de pe platoul pe care Vlad Tepeş îşi avea fortăteraţa  sunt de urcat „doar“ 1.480 de trepte.
Cei care se încumetă să le urce, nu regretă, pentru că odată ajunşi la Cetatea Poienari sunt întâmpinaţi de o privelişte pe cât de sălbatică, pe atât de impresionantă.
Ultimele cercetarile arheologice arată că cetatea este chiar mai „bătrână“ decât se presupunea, datând din secolul al XV-lea, deşi turnul pătrat ar data din prima jumătate a secolului al XIV-lea.

Dracula Fest în Argeş
Autorităţile judeţene s-au gândit să profite de interesul pentru mitul Dracula, mai ales că cetatea a fost adevărata reşedinţă a domnitorului Vlad Tepeş.
„Vom avea anul acesta Festivalul Medieval «Vlad Ţepeş - Dracula Fest», care se va desfăşura în perioada 28 - 31 august, tocmai pentru da importanţa cuvenită Cetăţii Poienari“, spune Florin Tecău, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.
Autorităţile judeţene speră să atragă mii de turişti la acest festival, dar şi ulterior evenimentului, după ce Mitul Dracula va ajunge să fie strâns legat de Cetatea Poienari.
În plus, punerea în valoare a Cetăţii Poienari ar putea atrage mulţi învestitori, pentru că zona, deşi una cu potenţial turistic, n-a prea fost valorificată din punct de vedere turistic, sunt de părere edilii judeţului.
„Anul trecut am vizitat Cetatea Poienari şi am rămas impresionată de sălbăticia locului. Mi-aş fi dorit să plec spre casă măcar cu o felicitare, sau un suvenir cât de mic.Am rămas surprinsă să constat că n-am de unde. Păcat de aşa frumuseţi!” spune Teodora Radomir (21 de ani, studentă).
Dracula Fest a fost inclus în Sărbătorile Argeşului şi Muscelului manifestare ajunsă la cea de-a treia ediţie.

Declaraţie
E păcat s-avem la noi în judeţ ruinele Cetăţii Poienari şi să nu le legăm cumva de toate aceste legende cu Prinţul Dracula. Pe mine una, ruinelele pe pe platoul Cetăţuia mă-nfioară.
Mihaela Tomescu
profesor, 41 de ani

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite