Piteşti: Cu frigiderul şi aragazul la cămin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agitaţie mare la căminele studenţeşti care aparţin Universităţii de stat din Piteşti. Cazarea studenţilor a început de vineri, iar până astăzi toate camerele s-au ocupat. În camere, studenţii şi-au depozitat întreg „arsenalul”, de la haine, la frigider eşi aragazuri.

Universitatea de stat din Piteşti dispune de 1.100 de locuri de cazare în cele trei cămine studenţeşti, iar pentru „boboci” au fost alocate în acest an 420 de locuri.


Accesul în cămin, doar cu cartelă
Tarifele de cazare pornesc de la 80 de lei, pentru cei care beneficiază de subvenţii din partea statului, şi ajung la 140 de lei, pentru studenţii care sunt la învăţământul cu taxă.

Ca noutate, din acest an, accesul în cămine se va face doar pe bază de cartelă magnetică, iar la intrare şi pe holurile căminelor au fost montate camere video pentru siguranţa. „Locurile în cămine au fost deja ocupate.

Fiecare student a primit o cartelă de care trebuie să aibă mare grijă, pentru că dacă o vor pierde vor rămâne la uşa căminului.”, precizează Gheorghe Crivac, unul dintre prorectorii Universităţii Piteşti. În aşteptarea cartelei magnetice, studenţii şi-au depozitat bagajele la uşa căminelor, ca pe peronul din gară, după care au dat năvală în camere cu tot ”arsenalul” din dotare. 

 Cu frigiderul şi aragazul pe scări
Cel mai mult au avut de muncă „bobocii”, care, pe lângă geamantanele cu haine, au avut de urcat în camere şi „bucătăria”. Efortul de a se lupta pe scări cu frigiderul şi aragazul în spate  a meritat, spun unii.”Sunt din Găeşti şi am fost nevoit să vin de acasă cu frigider şi aragaz. Am transpirat puţin la urcat, dar acum am bucătăria mea. Voi fac economii, pentru că voi găti în cameră şi am unde să ţin la păstrare şi produsele alimentare”, spune Valentina Crişan (23 de ani), care în noul an universitar va împărţi orele de curs cu cele petrecute în bucătărie.


100 de cereri în plus peste limita de locuri în cămine
Nu toţi au avut, însă, norocul să prindă un loc călduţ în cămin. „Am avut aproximativ o sută de cereri în plus faţă de numărul de locuri libere pentru studenţii din anul I. Din păcate, nu le putem satisface cererea, pentru că nu mai avem locuri disponibile.”, declară prorectorul Gheorghe Crivac.

Pentru cei care au rămas pe dinafară, rămâne doar varianta chiriei. Asta însemnând că vor scoate din buzunar lunar de trei ori mai mulţi bani decât i-ar fi costat cazarea în cămin. O garsonieră în Piteşti, poate fi închiriată cu minim 100 de euro, iar un apartament cu două camere ajunge la 200 de euro.

 „ Nu am ce să fac. Voi sta cu chirie, într-o garsonieră, pentru că nu am mai găsit locuri în cămin. Mă vor ajuta părinţii cu bani, până îmi voi găsi un loc de muncă din care să plătesc măcar chiria.”, spune George Cristea, care la admiterea din acest an a intrat la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administrative, pe unul dintre locurile cu taxă.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite