Pitesti: 500 de noi angajaţi şi-au început în această dimineaţă lucrul la Dacia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

 Uzina de la Mioveni a trecut în această dimineaţă de la o  cadenţă de fabricaţie de 1.200 de vehicule zilnic la una superioară, de 1.340  de unităţi pe zi.

Pregătirile pentru noua cadenţă de producţie au început de luna trecută când  Dacia a angajat 500 de salariaţi. Cei mai mulţi au fost recrutaţi din rândurile foştilor angajaţi care au părăsit uzina la finalul unor contracte pe durată determinată. De la sfârşitul lunii mai şi pîna la sfîrşitul săptămînii trecute, noii angajţi au urmat cursuri de pregătire pentru a intra în producţie începând cu data de 15 iunie.

“ Am mai lucrat aici în urmă cu o jumătate de an, tot cu un  contract pe durată determinată.  Sper ca uzina să meargă bine şi să avem de muncă” spune Răzvan Scurtu, 25 de ani,  unul dintre  noii angajaţi.

“E clar că Dacia şi-a mai revenit. Situaţia e radical diferită faţă de momentul în care a trebuit să plecăm. Atunci nu mai erau comenzi , acum producţia e în creştere”, spune Valentin Dumitrescu, 33 de ani, şi el recrutat din rândurile foştilor angajaţi.

Deşi liderii sindicali de la Dacia subliniau în urmă cu o lună că e nevoie de peste 500 de noi angajări, patronatul a rămas la cifra anunţată.
„Numărul de 500 de salariaţi este suficient pentru a asigura trecerea la cadenţa superioară începând cu 15 iunie.” spune Silviu Sepciu , purtătorul  de cuvânt al uzinei.

80% din producţie merge la export
Trecerea la noua cadenţă de producţie, mai mare decît precedenta cu 140 de vehicule fabricare zilnic, este urmarea programelor de  relansare a  pieţelor auto, adoptate de mai multe ţări europene şi, implicit, a creşterii  cererii de automobile Dacia la export. Cele mai multe comenzi provin din Germania dar există o cerere semnificativă pentru produsele Dacia şi în şi Franţa şi Italia. Peste 900 din cele 1200 de vehicule produse zilnic de Dacia merg peste graniţe.
„În prezent peste 80% din producţia Dacia pleacă în afara ţării. Principala destinaţie de export este Europa Occidentală, cu circa două treimi din livrările pe pieţele internaţionale.” precizează Silviu Sepciu.

O cotă insuficientă alocată prin programul rabla
“Dacia este singurul actor de pe piaţa auto din România care şi-a consumat, integral, cota alocată în prima etapă a programului de reînnoire a parcului auto naţional. Faţă de cele 1 731 de maşini care i-au fost repartizate în prima etapă, Dacia a reuşit să vândă 5 693 de unităţi (3 cote succesive de câte 1 731 maşini şi o a patra de 500 de unităţi). În ceea ce priveşte cota repartizată în a doua etapă a programului (2 895 unităţi), Dacia dispune deja de comenzi din partea a mai mult de 3 000 de clienţi.”, explică Silviu Sepciu.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite