Doi foşti primari de la Lereşti, acuzaţi de corupţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus trimiterea în judecată, a mai multor inculpaţi, printre care şi  foştii primarib Ion Gh. Năftănăilă şi Gheorghe Tonghioiu.

 Este vorba despre şase persoane trimise în judecată, în stare de libertate, într-un dosar cu fonduri europene, transmis spre judecare către Tribunalul Argeş


NĂFTĂNĂILĂ Ghe. ION, primarul comunei Lereşti (2004-2008), la data faptelor, este acuzat de: 
- tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene
- instigare la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene , în formă continuată (2 acte materiale),
- instigare la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată (2 acte materiale). 

FIANU NICOLAE, acuzat de: 
- folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 acte materiale),
- înşelăciune, în formă continuată, (2 acte materiale). 

STOICA NICOLETA-SARMIZA, agent agricol la Primăria Lereşti, acuzat de: 
- tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- instigare la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată (2 acte materiale),
- instigare la infracţiunea de înşelăciune, în formă continuată, (2 acte materiale), 
- instigare la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- instigare la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune. 

TONGHIOIU GHEORGHE şi SOCEANU ILEANA, primar (2008-2012) respectiv secretar al comunei Lereşti, jud. Argeş, la data faptelor, acuzaţi de:
- instigare la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- instigare la infracţiunea de tentativă la infracţiunea de înşelăciune. 

POŞCHINĂ NECULAE, acuzat de: 
- tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,
- tentativă la infracţiunea de înşelăciune. 

 Iată ce au reţinut  procurorii în rechizitoriul întocmit: 

În cadrul campaniei din anul 2007, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion, în calitate de primar al comunei Lereşti, jud. Argeş, împreună cu inculpata Stoica Nicoleta - Sarmiza, cu rea-credinţă, a depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Argeş, pentru Consiliul Local Lereşti, cerere de sprijin pe suprafaţă în vederea obţinerii de fonduri europene.
Solicitarea a fost făcută de inculpat în condiţiile, în care acesta cunoştea că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, respectiv că nu a fost delegat de către consiliul local pentru a formula o astfel de cerere.
Mai mult, consiliul local nu avea calitatea de fermier, respectiv utilizator efectiv al păşunilor şi golurilor alpine, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion omiţând să declare că pentru aceste terenuri se încasează taxă de păşunat.
În cadrul campaniilor din anii 2007 şi 2008, inculpatul Năftănăilă Ghe. Ion, beneficiind de ajutorul aceleiaşi inculpate, cu rea-credinţă, l-a determinat pe inculpatul Fianu Nicolae, să obţină, în mod fraudulos, în baza unor documente şi declaraţii false, inexacte şi incomplete, fonduri de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Argeş.
De această dată, inculpaţii au apelat la un artificiu ce a constat în concesionarea unei suprafeţe de păşune naturală inculpatului Fianu Nicolae, pentru care, acesta din urmă a solicitat acordarea de subvenţii A.P.I.A..
Ulterior, inculpatul Fianu Nicolae a transferat subvenţiile încasate în conturile Primăriei Lereşti, care a dobândit pe această cale, nelegal, fonduri în sumă totală de 137.015,19 lei, din care suma de 128.121,37 lei provine din fonduri europene (FEGA şi FEADR), iar suma de 8.892,41 lei provine din fonduri de la bugetul de stat, în cadrul schemelor de plată pentru zonele montane defavorizate.

În cursul anului 2009, inculpatul Tonghioiu Gheorghe, în calitate de primar al comunei Lereşti, împreună cu inculpatele Stoica Nicoleta Sarmiza şi Soceanu Ileana, au determinat pe inculpatul Poşchină Neculae să folosească sau să prezinte, cu rea credinţă, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centrul Judeţean Argeş, documente şi declaraţii false, inexacte sau incomplete în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri europene, cât şi de la bugetul naţional, în sumă totală de 71.230,48 lei.
Printre documentele folosite, inculpaţii au ataşat la dosar şi un contract de arendare a unor suprafeţe de teren, cu destinaţia de păşune comunală, încheiat cu inculpatul Poşchină Neculae în condiţii de nelegalitate.

 Sechestru pe bunurile inculpaţilor

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparţin inculpaţilor Năftănăilă Ion, Fianu Nicolae şi Stoica Nicoleta-Sarmiza, cât şi asupra celor deţinute de către partea responsabilă civilmente – Primăria Lereşti, până la concurenţa sumei de 137.015,19 lei.

 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite