Dave Evans, primul solist AC/DC: „Mi-a plăcut mult acea Românie autentică şi superbă, nestricată de modernitate“

Dave Evans în concert FOTO: arhiva personală

Între 10 şi 12 august, în comuna argeşeană Corbi, aproape de cea mai veche mănăstire rupestră din România, are loc prima ediţie a festivalului Stonebird, cel mai mare festival rock din mediul rural din România. Aflat în ţara noastră pentru a pregăti concertul, Dave Evans, primul solist al legendarei trupe AC/DC şi vedeta festivalului, a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“.

Dave Evans, unul dintre fondatorii AC/DC, alături de Angus şi Malcolm Young, Colin Burgess şi Larry Van Kreidt şi primul solist al formaţiei, în perioada 1973 - 1974, a cântat pentru prima oară în România în 2014, la Arenele Romane din Bucureşti. S-a îndrăgostit de ţara noastră şi de peisajele ei, i-au plăcut mult fanii şi în ultimii patru ani a concertat de mai multe ori în ţara noastră.

În interviul acordat pentru Weekend Adevărul, Dave Evans a făcut dezvăluiri în premieră legate de începuturile AC/DC şi de relaţia sa cu membrii celebrei trupe şi a vorbit legat de impresiile sale privind România.

Alături de Dave Evans, printre cei care susţin concerte în cadrul festivalului Stonebird, programat în perioada 10-12 august, sunt nume de top precum trupele Zob, Partizan, Bucium sau Lupii&Alex Calancea. Vor concerta şi românii de la The Rock, cea mai bună trupă tribut AC/DC din Europa. Ideea acestui inedit festival rock în mediul rural aparţine la patru tineri pasionaţi de rock: Mihai Capet-pilot de curse şi actor, Daniel Ignat-solistul trupei The Rock, Traian Mitroi-om de afaceri şi Bogdan Năstase-om de afaceri şi pilot de curse.

Născut pe 20 iulie 1953 în oraşul Camarthen din Ţara Galilor, Dave Evans s-a mutat cu familia sa în Australia pe când avea cinci ani. Dave Evans a fost solistul AC/DC aproape un an în perioada noiembrie 1973-octombrie 1974, după care a fost înlocuit cu Bon Scott. Dave Evans a susţinut zeci de concerte în Australia cu AC/DC şi a scos cu formaţia hit-ul ”Can I sit next to you, girl”.

După plecarea de la AC/DC, Dave Evans a cântat timp de trei ani în trupa australiană Rabbit, cu care a scos două albume. Fostul solist de la AC/DC a activat după aceea în două trupe, intitulate "Dave Evans & Hot Cockerel" şi "Dave Evans Thunder Down Under".

La începutul anilor 2000, Dave Evans a ales să urmeze o carieră solo, având până acum şase albume la activ.

În februarie 2000, Dave Evans a susţinut un concert special la Melbourne, alături de Thunderstruck, o trupă-tribut AC/DC. Concertul, intitulat ”A Hell of a Night”, a fost prilejuit de împlinirea a a 20 de ani de la decesul lui Bon Scott, cel de-al doilea solist al trupei AC/DC.

În 2013, Dave Evans a scos albumul ”Revenge” alături de John Nitzinger, fostul chitarist al lui Alice Cooper.

De-a lungul carierei sale, Dave Evans a susţinut mii de concerte în toată lumea.

Când aţi auzit pentru prima oară de România?

Am auzit prima oară de România când eram la şcoală şi studiam geografia. Mi-a plăcut mult geografia şi mi-a plăcut şi să învăţ despre România.

Care sunt cele mai speciale amintiri ale dumneavoastră legat de AC/DC?

Cele mai speciale amintiri sunt legate de începuturile AC/DC, de prima oară când ne-am întâlnit, de ziua în care am ales numele formaţiei-AC/DC, de primul concert pe care l-am susţinut, în Chequers Nightclub în Sydney, Australia, un club de top. Îmi amintesc de prima înregistrare pe care am făcut-o, a fost incredibil, nu mai fusesem vreodată în vreun studio de înregistrări. Îmi amintesc cu mare plăcere şi de primul videoclip, de turneul făcut împreună cu Lou Reed. Sunt multe amintiri speciale legate de AC/DC şi toate s-au întâmplat într-un timp relativ scurt, de doar 12 luni. Am schimbat trei manageri, trei basişti şi trei toboşari în acea perioadă. A fost o perioadă incredibilă. S-ar putea face fără probleme un film legat de acea perioadă în care am fost la AC/DC.

În 1974, aţi cântat cu AC/DC în deschiderea unui concert al faimosului Lou Reed. Cum a fost acea seară?

A fost o experienţă fantastică pentru noi, asta şi pentru că Lou Reed era o vedetă incontestabilă în acea perioadă. Oamenii veniseră să îl vadă pe Lou Reed, pentru că avea o reputaţie extraordinară pe tot globul şi se aşteptau la un concert de neuitat al lui. Am cântat în deschiderea lui şi lumea a fost entuziasmată, a fost extraordinar. Apoi a urcat Lou pe scenă şi nu se simţea prea bine, era dependent de heroină în acea perioadă. Lou Reed a trebuit să fie ajutat ca să ajungă la microfon. Am crezut că asta face parte din scenariul concertului. Însă nu era în apele lui, s-a văzut asta şi publicul a fost nemulţumit. A fost un concert extraordinar pentru noi, nu însă şi pentru Lou Reed. Ne-am dat seama că are cu adevărat probleme a doua zi de dimineaţă, când ne-am întâlnit la micul dejun. Lou Reed a fost adus la micul dejun, nu putea merge singur. Însă în ciuda problemelor a fost un artist special, cu hituri de neuitat.

Cum a fost să lucraţi cu Malcom şi Angus Young în 1973-1974? Cum era atmosfera de lucru?

Eram cu toţii tineri, pasionaţi, ambiţioşi şi ne gândeam că suntem chiar buni. L-am avut ca baterist la început pe Colin Burgess, care făcuse parte înainte timp de patru ani din trupa rock The Masters Apprentices from 1968 to 1972 şi avusese mare succes. Malcolm Young era catalizatorul formaţiei, era un tip foarte inteligent, ştia ce vrea. De altfel, Malcolm a fost cel care a compus cântecele de la începuturile formaţiei. Malcolm era un tip incredibil de pozitiv şi neînfricat. Atitudinea lui Malcolm m-a inspirat mult. Iar o mare parte din atitudinea mea, acea ”badass attitude”, se trage din atitudinea lui Malcolm Young.

Legat de lookul dumneavoastră din vremea în care cântaţi la AC/DC, ce v-a făcut să alegeţi o combinaţie între Rod Stewart şi Slade, cu cizme înalte, jachete strânse şi eşarfe?

În acea perioadă purtam, ca şi celelalte trupe din Australia, jeanşi şi cămăşi. Dar Marea Britanie a venit cu Slade, cu Rod Stewart, cu un nou look pentru întreaga lume. La un moment dat aveam o repetiţie, iar Malcom şi Angus ne-au spus că vor să arătăm ”britanic”. Angus a adoptat acea ţinută cu uniformă de şcolar, iar Malcolm, cu costum şi cizme. Şi ne-au cerut celorlalţi trei, adică mie, basistului şi bateristului să adoptăm o ţinută vestimentară care să aibă acel look britanic. Eram un mare fan Slade şi îmi plăcea mult şi Rod Stewart. Aşa că am ales o ţinută vestimentară ca un mix, inspirată de cei doi. Am purtat noile ţinute pentru prima oară la un concert în Victoria Park în Sydney. Ne-am întâlnit la vestiare înainte de concert, niciunul nu ştia ce ţinută o să poarte ceilalţi şi când ne-am văzut cu toţii în noile ţinute am exclamat. ”Wow!” A fost incredibil. Iar când am urcat pe scenă cu noile ţinute vestimentare, lumea-care era obişnuită ca trupele australiene să poarte cămăşi şi jeanşi-a fost impresionată. A fost atunci pentru prima oară când l-am văzut pe Angus Young electrizând practic scena cu ţinuta sa de şcolar, acest alter ego al său, şi mergând pe toată scena. A fost un show fantastic atunci.

”Am plecat din AC/DC pentru că nu mai puteam suporta tensiunea şi conflictele în care trăiam cu toţii”

Lansat în iulie 1974, primul dumneavoastră single cu AC/DC - "Can I sit Next To You, Girl" – a fost un hit. Însă în septembrie 1974 aţi plecat din trupă. Care a fost motivul principal al plecării dumneavoastră din AC/DC?

Au fost motive multiple. Când am făcut videoclipul melodiei, eram la al treilea baterist. Schimbasem mai mulţi manageri, nu ne înţelegeam deloc cu noul manager. Aveam multe concerte peste tot în Australia, munceam mult pentru a ne face o carieră şi eram neplătiţi. Managerul îşi schimba des hainele, se plimba peste tot cu avionul, în timp ce noi ne chinuiam să cumpărăm mâncare, deşi apăream la televizor. După un concert în Adelaide, am băut cu toţii câteva beri, iar eu am deschis subiectul legat de nemulţumiri. Managerul s-a enervat, eu m-am luat de el, am avut o altercaţie fizică şi în acea noapte am părăsit formaţia. A doua zi de dimineaţă am decis totuşi împreună ca eu să continui să cânt alături de AC/DC până la sfârşitul turneului pe care îl aveam programat, pentru că erau deja multe concerte în agendă. A fost un turneu minunat, însă la finalul turneului nu ne mai vorbeam între noi şi cu toţii ne simţeam mizerabil. Am făcut o întâlnire cu toţii, iar în urma acelei întâlniri am părăsit definitiv AC/DC. Nu a fost un moment plăcut, dar nu mai puteam suporta tensiunea şi conflictele în care trăiam cu toţii. E ca şi cum ai trăi cu o femeie frumoasă, dar care e o scorpie. Trebuie să încetezi relaţia.

Acum câţiva ani, aţi spus într-un interviu letgat de membrii AC/DC că “par că încă au un fel de animozitate faţă de mine, dar iau asta ca un fel de compliment cu dosul palmei”. De ce credeţi că încă mai sunt animozităţi după mai bine de 40 de ani de la plecarea dumneavoastră?

Cei din AC/DC a trebuit să vină cu justificări pentru faptul că eu nu mai făceam parte din trupă, în condiţiile în care eu eram foarte popular, în special în rândul doamnelor şi domnişoarelor (râde) şi scosesem un hit împreună. Şi nu am părăsit trupa pentru că nu aş fi fost bun. Iar de-a lungul anilor Malcolm Young a făcut unele afirmaţii neadevărate legate de mine, ceea ce m-a supărat. Am fost bun prieten cu Malcolm, am compus cântece împreună. Vreau să spun că sunt bun prieten cu Ross Young, fiul lui Malcolm, e un mare fan al meu. Iar pe vremea când tatăl său era în viaţă, Ross mi-a spus de mai multe ori că Malcolm îmi poartă un mare respect. Şi m-am bucurat să aud asta.

”Axl Rose trebuie să se decidă, fie e în Guns'n'Roses, fie e în AC/DC”

După plecarea lui Brian Johnson, Axl Rose a devenit solistul AC/DC. Se potriveşte însă Axl Rose stilului AC/DC?

A fost un fel de dezamăgire pentru mine. Şi asta nu pentru că Axl Rose s-a alăturat trupei, până la urmă nu contează asta. Atunci când am concerte, în lista mea de melodii pe care le cânt sunt şi câteva dintre piesele interpretate de Bon Scott, pe care eu le cânt în stilul meu, în stilul Dave Evans. Iar eu mă aşteptam ca Axl Rose să cânte piesele AC/DC ca Axl Rose, dar el nu a făcut-o. A încercat să cânte melodiile AC/DC ca într-o versiune-tribut, precum solistul unei trupe-tribut. Ca să fie un solist AC/DC la fel de legitim ca Bon Scott, Brian Johnson şi ca mine, Axl Rose ar fi trebuit să înregistreze un album alături de Angus Young, ar fi trebuit să realizeze piese noi, dar nu a făcut acest lucru. Şi încă ceva: Axl Rose trebuie să se decidă, fie e în Guns'n'Roses, fie e în AC/DC. Dacă rămâne în ambele trupe, Axl Rose nu va fi un solist legitim AC/DC. Şi cred că fanii sunt destul de dezamăgiţi din cauza asta.

V-aţi gândit după plecarea lui Brian Johnson să luaţi microfonul şi să cântaţi din nou cu AC/DC? S-ar putea produce o revenire a dumneavoastră la AC/DC în anii următori?

Nu. Am avut o carieră fantastică cu diferite trupe. Dar pur şi simplu nu cred că se va întâmpla asta, deşi cred că fanilor le-ar plăcea asta, ca solistul de la începuturile trupei să revină. Dar nu cred că ar fi corect, eu am deja o carieră de unul singur.

Românii de la trupa The Rock sunt una dintre cele mai apreciate trupe-tribut AC/DC din lume. Care este impresia dumneavoastră despre ei?

Sunt nişte artişti foarte profesionişti, am cântat alături de ei şi mi-a făcut mare plăcere. Sunt şi nişte tipi deosebiţi şi de gaşcă. Au standarde foarte înalte şi au mereu concerte memorabile.

”Aş asocia România cu melodia ”Let there be rock” ”

Ce v-a plăcut cel mai mult din tot ce aţi văzut până acum în România?

Castelul lui Dracula (râde). Când am cântat prima oară în România acum câţiva ani, am vrut neapărat să văd castelul Bran. A fost fantastic să merg în Transilvania. Mi-au plăcut mult peisajele montane. România are fani rock absolut extraordinari.

Ce v-a convins să cântaţi la Stonebird în comuna Corbi, cel mai mare festival rock din mediul rural din România?

M-au convins băieţii de la The Rock (râde). Mi-au plăcut mult peisajele superbe din zona Corbi, arată fantastic. Şi vreau să rămân la Corbi mai multe zile, să vizitez pe îndelete această zonă minunată. Mi-a plăcut mult la Corbi şi faptul că arată a acea Românie autentică şi superbă ce nu e stricată de modernitate. Este exact ceea ce doream să văd ca turist. Pentru că în afară de muzică, iubesc mult şi să călătoresc.

Dacă ar fi să asociaţi România cu o melodie rock, care ar fi aceea?

(Râde) Nu ştiu. Nu cred că ar fi ”Highway to Hell”, pentru că România e o destinaţie fantastică. Aş asocia-o cred cu melodia ”Let there be rock”.

La 65 de ani, aveţi o energie şi o pasiune uriaşe pe scenă. Care este secretul energiei dumneavoastră inepuizabile? Rockul?

E adevărat ce spuneţi. Rock-ul este energia mea. Când sunt pe scenă, adrenalina atinge energia maximă. E ceva înăuntrul meu, un spirit de luptător. E ceva în interiorul meu, ceva inexplicabil ce mă energizează şi îmi dă putere. Muzica este magică, deoarece creează emoţie.