Cum se prepară vinul de vâsc. „Influenţează pozitiv funcţionarea întregului sistem glandular“

Apreciat de sute de ani pentru beneficiile asupra sănătăţîi, vâscul este o plantă despre care cercetările recente au arătat că are, într-adevăr, proprietăţi terapeutice uimitoare, de care putem beneficia nu doar sub forma clasicelor ceaiuri.

Substanţele active ale plantei, de la acidul viscic, un polizaharid cu acţiune antitumorală, până la aminoacizi, vitamine şi săruri minerale, îi conferă vâscului calităţi de tonic cardiac, vasodilatator coronarian şi periferic, sedativ, antispastic şi imunostimulent nespecific.

"Datorită compoziţiei sale chimice, vâscul influenţează pozitiv funcţionarea întregului sistem glandular şi are efect de stimulare a metabolismului şi un efect pozitiv asupra fenomenelor secundare legate de o tensiune arterială anormală precum  fi congestia cerebrală, senzaţiile de ameţeală", explică specialistul în fitoterapie Elena Badea.

Cea mai frecventă variantă de administrare este cea a binecunoscutul ceai de vâsc, însă sunt şi alte forme în care această plantă poate fi folosită.

Una dintre este vinul de vâsc.

"Este un preparat care se administrează pentru ateroscleroză sau boli cardiovasculare, boli de piept, hemoragii. Vinul teraputic de vâsc se obţine din 40 grame pulbere de vâsc, la un litru de vin alb natural. Se lasă la macerat 5-6 zile. Ulterior, se strecoară şi se păstrează în recipient de sticlă. Doza recomandată este de 100 ml pe zi", mai spune Elena Badea.

Administrare numai la indicaţiile medicului

Specialistul precizează că vinul de vâsc, la fel că toate preparatele din această plantă, se administrează doar sub supraveghere de specialitate, deoarece în vâsc au fost identificate formaţiuni cardiotoxice care pot produce leziuni la nivelul miocardului.

"Preparatele din vâsc trebuie luate numai sub supraveghere medicală, deoarece atunci când doza utilizată este mai mare decât cea recomandată, apar simptome precum scăderea pulsului, aritmii cardiace, tahicardie", mă spune Elena Badea.

De precizat că în uz uman se foloseşte doar vâscul care se dezvoltă pe măr, păr, prun, gutui, pin şi brad, întrucât planta care creşte pe arţar, salcie, tei, stejar şi nuc este toxică.