Criminalul care şi-a omorât prietena de faţă cu propriii copii cu 15 lovituri de cuţit s-a sinucis în închisoare cu 14 lovituri de cuţit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Constantin Cornel Diaconu (44 de ani), bărbatul din comuna argeşeană Moşoaia care şi-a ucis acum două luni prietena cu 15 lovituri de cuţit de faţă cu propriii copii, s-a sinucis în închisoare tot cu un cuţit. Bărbatul era încarcerat la Penitenciarul Mioveni şi mai avusese două tentative de suicid înainte de a fi arestat.

UPDATE Surse judiciare ne-au precizat şi cum s-a sinucis criminalul. Miercuri 10 mai, aceasta era la masă în celulă alături de ceilalţi deţinuţi. Fiecare deţinut primeşte, conform regulamentului, un cuţit metalic fără zimţi şi fără vârf. La finalul mesei de prânz, criminalul s-a prefăcut că îi este rău, spunând că mai mănâncă mai târziu şi păstrând astfel cuţitul. Gardianul a plecat cu ceilalţi deţinuti la aer, iar el a rămas în celulă cu cuţitul. Şi l-a înfipt mai întâi de trei ori în gât, apoi s-a aşezat pe podea peste cuţit şi s-a apăsat cu toată greutatea corpului. În burta i s-au găsit 11 lovituri de cuţit. Bărbatul a fost găsit fără viaţă miercuri în jurul orei 16 de către gardieni. Parchetul Tribunalului Argeş a deschis şi un dosar penal pentru neglijenţă.

Multe dintre loviturile de cuţit pe care i le-a aplicat bărbatul concubinei sale, Elena Denisa Dumitru, pe care a ucis-o în cursul zilei de duminică 12 martie, au fost în zona feţei. „Victima a avut 15 lovituri de cuţit, 8 dintre acestea intersectînd organe vitale, fiindu-i secţionate vase mari de sânge de la gât şi laringele. Decesul a survenit în urma asfixiei, căile respiratorii fiindu-i inundate cu sânge“, declara atunci procurorul Iolanda Drăguţ, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Cinism fără margini. L-a sunat pe tatăl fetei după crimă: ”Ai dormit bine fără fii-ta?”

constantin cornel diaconu

Erau împreună de mult timp şi aveau doi copii, dar trăiau în concubinaj. Se certau deseori, aptroape mereu cu violenţe, dar se împăcau la scurt timp.

După ce a omorât-o pe mama copiilor săi, bărbatul a fugit. A stat ascuns până a doua zi, timp în care poliţiştii au împânzit comuna. Tatăl victimei povesteşte cum, în ziua următoare, criminalul a sunat-o pe soţia sa, mama tinerei. „A întrebat-o «Ai dormit bine fără fii-ta?»”, spune tatăl fetei.

De altfel, copiii şi mama tinerei au fost martori la întreaga scenă a uciderii Denisei.

Tânăra îşi luase copiii (de 8 şi 10 ani), îl părăsise pe individ şi se întorsese în casa părintească. În ciuda insistenţelor bărbatului, cu care trăia de 15 ani în concubinaj, a refuzat să se întoarcă la acesta.

Pe 12 martie, Denisa a ajuns la fosta locuinţă însoţită de mama ei şi cei doi copii. Femeia închiriase o dubă de transport pentru a-şi putea lua lucrurile. Denisa a reuşit să ia maşina de spălat şi un televizor şi să le mute în autoturism înainte de tragedie. În timp ce mama femeii şi băieţelul erau în camera copiilor pentru a strânge jucăriile acestora, Denisa a lăsat-o pe fetiţă în maşină şi s-a întors în casă pentru a lua două covoare. În acel moment, criminalul s-a năpustit asupra ei cu un cuţit, trândind-o în patul conjugal şi lovind-o în abdomen şi în picioare. Auzind ţipetele, mama şi băieţelul victimei au venit în cameră pentru a o salva pe Denisa, moment în care au fost şi ei răniţi. Conform spuselor mamei femeii, în acele clipe Denisa îşi ruga călăul să o lase în viaţă: „Nu mă omorî, că rămân!” Bunica copiilor a reuşit să prindă lama cuţitului care s-a strâmbat în strânsoarea acesteia. În acest moment, Constantin Diaconu a ieşit afară din casă, s-a dus la maşina sa şi a luat un alt cuţit de acolo, după care s-a reîntors în casă şi i-a tăiat gâtul acesteia.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite