Pe 21 mai 1991, Ioan Petru Culianu era împuşcat într-o toaletă a Universităţii din Chicago. Crima a rămas neelucidată până azi. „Weekend Adevărul“ l-a intervievat pe unul dintre ultimii oameni cu care Culianu a stat de vorbă înainte de a fi ucis. Alexander Arguelles a fost studentul său şi rememorează ultimele clipe petrecute cu profesorul său preferat, despre care spune că e foarte probabil să fi fost ucis „la întâmplare“ de un gangster.

Destinul lui Ioan Petru Culianu este strâns legat de modul violent în care s-a sfârşit. Era 21 mai 1991, când, în miezul zilei, în toaleta unei mari universităţi americane, discipolul lui Mircea Eliade a fost împuşcat. Nici până astăzi, în ciuda anilor de investigaţii, nu s-a putut răspunde, clar şi răspicat, la întrebarea „Cine l-a ucis pe Culianu?“. Cazul celebrului istoric al religiilor, asasinat în toaleta Universităţii din Chicago, a fost rumegat şi întors pe toate părţile de FBI, dar şi de presa românească. Multe teorii, nicio pistă cu suficiente probe. 26 de ani mai târziu, apropiaţii, familia lui Culianu, chiar şi acuzaţii fără vină încă trag nădejde să se facă lumină.

Multe teorii despre moartea misterioasă a „urmaşului lui Eliade“, aşa cum a fost numit de mai mulţi filosofi, au fost enunţate de Ted Anton, profesor de jurnalism la Universitatea din Chicago, în cartea sa, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu“. Anton a petrecut luni bune în anii ’90 vorbind cu apropiaţii lui Culianu de la Divinity School, acolo unde preda cursuri în calitate de Visiting Proffesor, cu studenţii cărora le-a împărtăşit ultimele gânduri, cu familia, şi a cercetat, cot la cot cu poliţiştii din Chicago, ce s-a întâmplat în ziua de 21 mai. O investigaţie cu multe surse, dar, din nou, fără o concluzie limpede.

Toate ipotezele despre moartea lui
Au fost bănuiţi bătrânii legionari din zona Chicago, care ar fi fost supăraţi pe faptul că tânărul savant începuse să se distanţeze faţă de ideile politice ale mentorului său, Mircea Eliade, dar şi foştii agenţi ai Securităţii, încă activi în străinătate, deranjaţi de articolele acide ale lui Culianu la adresa noii puteri instalate la Bucureşti după Revoluţie. Cercul s-a extins către alte piste, considerate însă de Anton fanteziste: de la o crimă pasională, plecând de la o posibilă orientare homosexuală a scriitorului, la dorinţa lui Hillary Wiesner, logodnica sa, de a-i încasa poliţa de asigurare, s-a ajuns până la o afacere cu droguri încheiată prost. Indiciul? Ultimul număr de telefon format de Culianu, exact înainte de asasinat, a fost cel al unui post din Medellin, Columbia, oraşul vestit pentru traficul de droguri.

Ioan Petru Culianu era Visiting Professor la Universitatea din Chicago Foto Manuela Fabbri

Orişicum, anchetatorii n-au găsit probe clare care să dovedească aceste scenarii. Totuşi, dintre toate ipotezele formulate despre asasinat, singura în sprijinul căreia au mai apărut dovezi este cea a crimei politice, spunea Tereza Petrescu-Culianu, sora scriitorului, într-un articol din „Observatorul Cultural“ publicat în 2001.

A fost sau n-a fost asasinat de Securitate?
În cârca acestei afirmaţii, probele atârnă greu. După Revoluţia din 1989, Ioan Culianu a scris zeci de articole în presa românească din exil în care critica vehement regimul practicat de FSN-ul lui Ion Iliescu. Nu e exclusă nici o complicitate între securişti şi o organizaţie legionară româno-americană. În articolele sale, Culianu scria apăsat şi cu sarcasm la adresa „Mişcării Legionare“, pe care o numea „Garda de Lemn“, „Ku Klux Klan ortodox“ sau „sminteala legionară“, iar acest lucru i-a aţâţat pe urmaşii Gărzii de Fier care au început să-i trimită lui Culianu bilete şi telefoanele de ameninţare cu moartea, după cum mărturisea sora sa.

„Pentru cine urmăreşte o anumită parte a preocupărilor lui C. din ultimii săi doi ani, plasa ameninţărilor se ţese din două direcţii. În mod neclar încă, dar cu siguranţă nu de nedezlegat pentru cercetări poliţieneşti conjugate, americane şi româneşti, care ar voi cu adevărat sa ajungă la aflarea şi pedepsirea vinovaţilor – până acum se poate vorbi doar despre o complicitate întru tăcere –, se profilează, pe de o parte, un nucleu de tip fundamentalist de dreapta, cu câţiva oameni în America şi cu legături, probabil, în Italia, iar pe de alta parte, un nucleu, tot foarte restrâns, aparţinând unei fracţiuni «scăpate de sub control» a vechii Securităţi române, aşa cum opina generalul Ion Pacepa, necontrazis de fostul şef din 1991 al noilor servicii secrete din România, Virgil Măgureanu. După unele informaţii, la executarea ordinului criminal dat din România ar fi participat şase oameni – dintre care doi s-ar fi deplasat la Chicago“, scria Tereza Culianu-Petrescu  în articolul publicat în „Observatorul Cultural“, dar, din nou, nimeni n-a fost trimis în judecată.

 Ioan Petru Culianu a fost împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un Beretta 25, de la o distanţă mică – 25 de centimetri. „Este o execuţie tipică KGB-ului o împuşcătură în ceafă“, comenta mai târziu şi Ion Pacepa, fost oficial din fosta Securitate a României. Profesorul avea 41 de ani.

O zi importantă pentru studentul lui Culianu
În ziua aceea, cu puţin timp înainte de nefericitul eveniment, atmosfera de la Divinity School, Institutul Teologic al Universităţii din Chicago, era oricum destul de agitată. Campusul era plin de profesori, cercetători savanţi, care veniseră să vadă noutăţile de la târgul anual de carte. În faţa clădirii în stil gotic, denumită „Swift Hall“, studenţii stăteau de vorbă în grupuri, ademeniţi de mult-aşteptatul aer de sfârşit de semestru, după cum reiese din reconstituirea zilei de 21 mai, redată de Ted Anton în cartea „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu“.

Dincolo de ziduri, în sala 202 din Swift Hall, Ioan Petru Culianu îşi încheia cursul de „Elemente fundamentale de religie comparată“. După curs, Culianu a plecat cu Alexander Arguelles, unul dintre cei mai buni studenţi ai săi, la un târg de carte din campus. Arguelles era emoţionat pentru că, în acea după-amiază, susţinea prima prezentare despre teza sa de doctorat în faţa profesorilor şi căuta sfaturi la cel mai apropiat prieten dintre profesori, Ioan Petru Culianu, cel care îi era şi îndrumător de proiect.

Cei doi au stat de vorbă mai bine de un sfert de oră. Ulterior, Culianu a plecat să-şi ia o cafea, s-a salutat cu câţiva studenţi, a mers la secretariatul facultăţii să-şi ridice corespondenţa şi s-a îndreptat spre biroul său. După aproximativ o jumătate de oră, Culianu era găsit mort într-o toaletă a universităţii.

Astăzi, Alexander Arguelles (52 de ani) este un reputat profesor şi unul dintre cei mai apreciaţi poligloţi din lume. Cunoaşte şi vorbeşte peste 20 de limbi străine. Alexander Arguelles şi-a luat masterul şi doctoratul la Universitatea din Chicago, a predat în America, Liban, Coreea de Sud şi Germania. În prezent, predă la Universitatea Americană din Emiratele Arabe Unite.

„Weekend Adevărul“ a vorbit în exclusivitate cu Alexander Arguelles despre acea zi fatidică şi despre misterul crimei nerezolvate după 26 de ani, precum şi despre cum i-ar fi putut schimba viaţa profesorul său, Ioan Petru Culianu.

<strong>„E foarte posibil ca profesorul să fi fost ucis de un membru  al unei bande din Chicago“</strong>

Alexander Arguelles urma să ţină o prezentare despre teza sa de doctorat în ziua în care profesorul său a fost omorât FOTO Arhivă personală Alexander Arguelles

„Weekend Adevărul“: Pe 21 mai 1991, urma să susţineţi, în faţa profesorilor, o prezentare despre tema tezei dumneavoastră de doctorat şi aţi cerut câteva sfaturi de la unul dintre cei mai apropiaţi profesori - Ioan Petru Culianu. Ce v-a spus profesorul Culianu pe coridoarele Universităţii din Chicago?
Alexander Arguelles: Ioan Petru Culianu nu era doar un prieten, era şi îndrumătorul tezei mele de doctorat. Lucram împreună şi discutam adesea cu el despre proiectul meu. Urma să am prima susţinere a proiectului în faţa unei comisii formate din cinci profesori, printre care şi Culianu. Era o prezentare orală foarte importantă pentru mine, în care urma să-mi susţin ideile tezei de doctorat. Nu eram emoţionat din cauza faptului că aş putea eşua, ci din pricina importanţei evenimentului. În acea dimineaţă, avusesem chiar un curs cu profesorul Culianu. După curs, am ieşit împreună cu el, am mers la un târg de carte care se ţinea în fiecare primăvară în clădirea facultăţii, am răsfoit mai multe cărţi şi am discutat despre dezvoltarea ideilor pentru teza mea. În principiu, mi-a spus: „Nu îţi face griji, totul va fi în regulă. Te vei descurca foarte bine. Ne vedem în câteva ore“.

Cum vi s-a părut profesorul Culianu în acea dimineaţă? Părea îngrijorat de ceva anume?
Nu era deloc îngrijorat sau stresat. Era 100% în regulă.

Ca şi cum inima şi creierul ar îngheţa

Care au fost primele gânduri când aţi aflat că Ioan Petru Culianu a murit la mai puţin de o jumătate de orădupă ce vorbiserăţi?
Nu-mi venea să cred. Şi acum îmi vin în minte acele clipe. E ca şi cum ai merge pe jos într-o zi de iarnă friguroasă şi, brusc, nu-ţi mai simţi mâinile, pentru că sunt îngheţate. După ce am aflat de moartea sa, a fost ca şi cum mi-ar fi îngheţat întregul sistem emoţional, inima şi creierul. Tocmai terminasem prânzul şi revenisem la facultate. M-am gândit că s-a întâmplat ceva rău când am văzut lumea adunată în campus, dar eram atât de concentrat la viitorul meu examen, încât, îniţial, nu mi-am dat seama de gravitatea situaţiei. Nici nu mă puteam gândi că aşa ceva era posibil. Erau poliţişti şi maşini ale poliţiei peste tot. La parterul clădirii am văzut câţiva dintre colegii mei. Tremurau şi plângeau. M-au întrebat unde mă duc şi le-am spus că la examenul oral. Când mi-au spus ce s-a întâmplat, nu i-am crezut. Am urcat scările, şi acolo erau şi mai mulţi poliţişti. Când am văzut propriu-zis ce s-a întâmplat, am avut un şoc.

Ipoteza sinuciderii, ridicolă

În opinia dumneavoastră, credeţi că a fost vorba de o sinucidere sau de o crimă?
Sunt sigur că a fost crimă. Ideea unei sinucideri pe care au avansat-o unele persoane mi se pare ridicolă.

În luna mai, anul acesta, se vor împlini 26 de ani de când profesorul Culianu a fost ucis. De ce credeţi că nu a fost soluţionat acest caz de crimă?
Nu ştiu ce să zic. Încă mă gândesc la ce s-a întâmplat atunci, în ciuda anilor care au trecut. Ipoteza unei sinucideri este exclusă. A mai existat şi teoria că fapta ar fi fost comisă de nişte studenţi furioşi, deoarece profesorul Culianu se ocupa de anumite aspecte ale religiei cu care ei nu erau de acord. Nici această ipoteză nu ţine, pentru că se ştie cât de iubit era profesorul Culianu de către toţi studenţii săi. Mai este şi ipoteza unui asasinat politic, din cauza articolelor sale critice la adresa puterii politice instalate după ’90 în România. Profesorul Culianu era cunoscut şi se credea că toţi românii din exilul românesc din America vor afla de crimă. Astfel, el ar fi fost un exemplu – dacă el fusese ucis, puteau urma şi alţii. Însă Culianu nu era atât de cunoscut în SUA, precum Andrei Codrescu, de exemplu, încât să intervină şi FBI-ul în investigaţie. Nu ştiu cât de plauzibilă e acea teorie, pentru că nu ştiu prea multe despre politica românească. Dar nu este o teorie imposibilă. Dar mai este o pistă, pe care nimeni, în toţi aceşti ani de la înfăptuirea crimei, nu s-a gândit s-o cerceteze.

Despre ce altă ipoteză e vorba?
Zona din Chicago unde e localizată universitatea era, în anii aceia, înconjurată de cartiere foarte rău famate, cu bande dure şi periculoase. În acest sens, cred că poate să fie vorba şi de o crimă la întâmplare, comisă de o persoană care dorea să devină membră a uneia dintre aceste bande de temut. O persoană căreia i s-ar fi spus: „Vrei să intri în banda noastră? Ucide pe cineva, dovedeşte cât eşti de tare!“. Acest lucru nu era ceva neobişnuit pe atunci în Chicago. Aşa că e posibil ca cineva să fi intrat în universitate, să fi ales o persoană la întâmplare pe care să o ucidă, iar acea persoană să fi fost profesorul Culianu. Este o ipoteză plauzibilă pentru mine.

Credeţi că va fi rezolvat vreodată cazul uciderii lui Ioan Petru Culianu?
Nu cred că se va rezolva vreodată acest caz. S-ar putea soluţiona doar dacă, la un moment dat, cine ştie?, ucigaşul se va hotărî să-şi mărturisească fapta  la bătrâneţe.

„Profesorul Culianu m-a impresionat prin erudiţia sa“

Când l-aţi întâlnit prima oară pe profesorul Culianu?
L-am întâlnit în 1988, când a venit la Universitatea din Chicago, dar nu-mi mai amintesc exact ziua. Eu eram la universitate de un an. Şi, de atunci, timp de trei ani, a fost îndrumătorul tezei mele de doctorat.

Ce impresie v-a făcut Ioan Petru Culianu?
M-a impresionat prin erudiţia sa incredibilă. Ştia şi spunea atât de multe lucruri interesante, cunoştea multe limbi străine, scrisese şi urma să publice mai multe cărţi – mintea sa era o adevărată enciclopedie. Dar, în ciuda erudiţiei sale, nu era deloc arogant, era, de fapt, foarte umil. Era un om abordabil şi foarte prietenos, mergea la petreceri cu studenţii, avea un zâmbet încântător şi făcea glume bune. Avea mult umor. În orice caz, profesorul Culianu era un profesor cu un spirit tânăr, care realizase foarte multe la vârsta sa. Şi, în ciuda calităţilor sale la superlativ, nu a bravat cu erudiţia şi talentul său.

Cât de importantă a fost, pentru cariera dumneavoastră, colaborarea cu profesorul Culianu?
El a avut o influenţă foarte pozitivă asupra mea. Îmi amintesc şi acum cât de tare m-a impresionat când, la un curs, ne-a vorbit despre istoria religiillor, despre cum se ele divid în alte subsecte şi religii. Nu o să uit niciodată acea prelegere. Aş spune că, prin dispariţia sa, a lăsat un gol pe care nimeni nu l-a putut umple. După ce Culianu a fost ucis, a trebuit să-mi aleg un alt profesor-îndrumător pentru lucrarea mea de doctorat. Însă cu noul meu profesor n-am mai avut o relaţie atât de specială şi strânsă cum fusese cea cu el. Am urmat o carieră obişnuită ca profesor, dar cred că, dacă viaţa profesorului n-ar fi fost curmată, iar el ar fi fost în continuare mentorul meu, m-ar fi inspirat şi aş fi avut o carieră de succes în Statele Unite.