Adio, arme: istoria pistolului-mitralieră deţinut de deputatul Rădulescu şi enigma dispozitivului de siguranţă dispărut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu va rămâne fără cele două arme pe care le deţine, iar permisele de portarmă i-au fost anulate. Poliţiştii au constatat că pistolul-mitralieră pe care îl deţinea, în stare de funcţionare, dar fără muniţie, nu avea dispozitiv de siguranţă.

Poliţia Argeş s-au autosesizat şi a făcut verificări cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 295/2004, privind regimul armelor şi al muniţiilor după declaraţiile făcute de către deputatul Cătălin Rădulescu în cadrul unui interviu pentru „Adevărul“. Deputatul a declarat, printre altele, că a păstrat acasă o mitralieră AKM de la Revoluţie şi că este pregătit să o folosească din nou şi a cerut ca tunurile cu apă să fie folosite împotriva manifestanţilor din Piaţa Victoriei.

Conform unui comunicat de presă al Poliţiei Argeş, „în urma controlului şi a verificărilor anterioare, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. De asemenea, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.500 de lei, iar în temeiul art. 28 alin 1 din acelaşi act normativ, a fost dispusă măsura anulăriii dreptului de deţinere a armelor“. Deputatul Cătălin Rădulescu are termen 10 zile să predea armele la un armurier autorizat, conform legii.

Concret, arma de colecţie pe care Rădulescu o deţinea nu avea un dispozitiv de siguranţă, aşa cum prevede legea. Este vorba de un dispozitiv ce se montează pe trăgaci şi se închide cu o cheie. În 2013, atunci când deputatul PSD de Argeş şi-a reînnoit permisele, nu a fost depistată nicio problemă, iar dispozitivul de siguranţă ar fi dispărut între timp.

Armă de la Revoluţie făcută după Revoluţie  

Investigaţia poliţiştilor infirmă însă afirmaţia făcută de Rădulescu în cadrul interviului, în care spunea că are acasă o mitralieră AKM din decembrie 1989. Concret, Cătălin Rădulescu deţine un pistol-mitralieră UM de colecţie (fabricat în România, la Cugir) pe care l-a cumpărat în 1999 şi o puşcă de vânătoare Browning cu alice. Rădulescu avea permise diferite pentru cele două arme letale, ambele fiind eliberate în 2013 şi valabile până în iulie 2018.

În plus, experţii au confirmat pentru „Adevărul“ că pistolul-mitralieră putea fi scos din casă doar cu acordul special al Poliţiei, fiind clasificat armă letală şi de colecţie. Conform articolului 6, alineat 3 din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu modificările şi completările ulterioare, „Armele pentru care s-a acordat doar dreptul de deţinere pot fi transferate de proprietarul lor în alt spaţiu decât cel menţionat în documente numai cu acordul scris al poliţiei.“

Rădulescu a avut permisele suspendate


Surse apropiate anchetei au precizat în exclusivitate pentru Adevărul că din martie 2014 şi până în decembrie 2016, perioadă în care a avut calitatea de inculpat într-un dosar în care era acuzat de efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia şi dare de mită în formă continuată, deputatul Cătălin Rădulescu a avut permisele de port-armă suspendate, iar armele au fost reţinute de către un armurier autorizat. Rădulescu mai deţinea şi o armă neletală.

În decembrie 2016, Cătălin Rădulescu a fost condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. La scurt timp după pronunţarea sentinţei, poliţiştii argeşeni au făcut demersurile pentru anularea celor trei permise şi implicit pentru confiscarea armelor. Numai că o modificare făcută în 2015 la Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a făcut ca Rădulescu să îşi poată lua armele letale înapoi.

Până în 2015, legea prevedea că se anulează dreptul de deţinere a unei arme, letale ori neletale, dacă o persoană este condamnată pentru o perioadă mai mare de un an, indiferent dacă pedeapsa este cu executare sau cu suspendare. În 2015, a apărut o modificare la lege, modificare prin care se precizează că în cazul armelor letale, anularea dreptului de deţinere se aplică doar dacă este vorba de o condamnare cu executare mai mare de un an. Aşa că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acceptat doar anularea permisului pentru arma neletală şi a cerut poliţiştilor să îi restituie lui Rădulescu permisele pentru cele două arme letale. Iar la sfârşitul lui 2016 acesta şi-a luat înapoi pistolul-mitralieră şi puşca de vânătoare.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite