Lecție de afaceri la Spitalul Militar "Dr Ion JIanu" din Pitești

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unitatea a reuşit, din "profit", să-şi asigure dotări la nivel european.În august, o echipă de medici francezi va veni aici pentru a efectua o nouă serie de operaţii în boala refluxului gastro intestinal. Spitalul Militar este singurul din Argeş care îşi permite,  achiţionare dispozitivelor costisitoare pe care le presupune efectuarea unor asemenea intervenţii.

Are de trei ori mai puține paturi decât Spitalul Județean, cel mai mare din Argeș, însă i-o ia înainte la toate capitolele. Poate și pentru că sistemul cazon nu permite niciun fel de risipă iar ordinea și disciplina nu lasă loc decât pentru eficiență.Prin cele 200 de paturi ale Spitalului Militar dr.Ion Jianu din Pitești, trec, anual, 15.000 de bolnavi. Mai puțin de un sfert dintre ei sunt militari. Restul sunt civili, pentru că şi asiguraţii CNAS se pot interna aici. Unitatea are contracte doar cu Ministerul Apãrãrii şi Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii  Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii  Judecătoreşti, iar în cazul civililor, decontările se fac printr-un protocol între CASAOPSAJ şi CNAS. Indiferent, însă, de cine ţine, pacientul este tratat la fel.

An de an, la încheierea bilanțilui, Spitalul Militar iese pe plus iar din profit își permite să facă investiții în aparatură perfomantă care, ulterior, îi creşte eficiența. Așa se face că acest spital este una dintre puținele unități de stat din țară care au primit certificare ISO pentru calitatea serviviilor sanitare.
Reţeta sucesului: fără spitalizări inutile

Din momentul în care pacientul este internat în spital, încep și investigațiile , astfel că, în câteva ore de la internare (nu zile ca în alte spitale de stat), bolnavului i se și pune diagnosticul, ca imediat să poată urma tratamentul sau intervenția chirurgicală. „Fiecare zi de întârziere ar însemna cheltuieli inutile, iar noi nu ne permitem să aruncăm banii pe fereastră.”, explică, militărește, dr. Viorel Stanciu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Dezvoltarea intervențiilor laparoscopice a redus atât costurile operațiilor cât și timpii de spitalizare şi a permis spitalului să facă economii de medicamente şi materiale sanitare, dar și să minimizeze cheltuielile de personal. “La noi, astfel de intervenții se fac nu numai în operații clasice, pe abdomen, ci și pe sarcini extrauterine, chisturi de ovare, hernii inghinale și hernii hiatale, în boala de reflux gastro-intestinal”, explică dr. Laurenţiu Radu, şeful secţiei Chirurgie.

Intervenţiile  endoscopice pentru boala de reflux gastro-intestinal presupun folosirea unor dispozitive de unică folosinţă în valoarec de 2000 de euro firecare, pe care unitatea şi le poate permite! Spitalul Militar Pitești este al doilea din Europa de Sud Est în care s-a efectuat o astfel de intervenție noninvazivă, al cărei avantaj este că pacienții pot pleaca acasă în mai puţin de 24 de ore și nu în 5 zile, așa cum s-ar întâmpla după o intervenție clasică.

O echipă de specialişti francezi va veni, în august, la Spitalul Militar pentru a efectua, cu medicii de aici, alte cinci intervenţii similare. Spitalul a achiziţionat, deja, din fonduri proprii, cele cinci dispozitive necesatre operaţiilor.

Străinii vin aici pentru că este curat și mai ieftin decât în occident


Printre pacienții Spitalului Militar Pitești se numără și francezi, italieni sau suedezi care vin aici, contra cost, la recomandarea unor medici străini, atrași , pe lângă calitate serviciilor, și de costurile mai mici decât cele din afară. O  operație complexă, cum ar fi cea pentru un neoplasm de colon, îl costă pe pacientul 

 Paradox
Unitatea are dotări de înalt nivel, inclusiv tomograf ultraperformant, angiograf şi RMN pe care doar spitalele private din Argeş le au. În ciuda dotărilor şi a faptului că a obţinut certificare ISO pentru calitatea serviciilor sanitare, n-a primi de la Ministerul Sănătăţii decât clasificare IV.

 „O clasificare care întreptăţeşte Miniserul Sănătăţii să aloce unei unităţi care este, în fapt, a Ministerului Apărării, mai puţine fonduri. Este o nedreptate, evident, însă noi megem mai departe la aceleaşi standarde înalte. ”, explică dr. Viorel Stanciu, purtătorul de cuvânt al spitalului.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite