VIDEO Cei mai neghiobi hoţi de bijuterii. Au fost înregistraţi video, deşi s-au gândit să decupleze camerele de supraveghere

VIDEO Cei mai neghiobi hoţi de bijuterii. Au fost înregistraţi video, deşi s-au gândit să decupleze camerele de supraveghere

Cei doi hoţi, suprinşi pe imaginile înregistrate de camera de supraveghere FOTO Youtube

Doi tineri din Neamţ, autori ai unui furt de bijuterii dintr-o locuinţă, au fost prinşi după ce au făcut o greşeală prostească.

Ştiri pe aceeaşi temă

Doi tineri din Neamţ şi-au ratat cariera de hoţi după ce au comis o gafă care i-a dat de gol. Petru Bojean, de 26 de ani, din Piatra Neamţ, şi Octavian Constantin Chisariu, de 29 de ani, din oraşul Roznov, au fost reţinuţi de poliţişti pe 15 noiembrie, fiind acuzaţi de un furt comis cu o săptămână în urmă, când au pătruns într-o locuinţă din Piatra Neamţ şi au sustras bijuterii în valoare de 90.000 de lei şi un laptop. 
 
„Aceştia sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt din locuinţă în seara zilei de 08.11.2017, când ar fi sustras mai multe bijuterii dintr-o locuinţă din municipiul Piatra Neamţ. Poliţiştii au reuşit recuperarea prejudiciului de circa 90.000 lei, în proporţie de 95%“, a declarat Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.
 
Poliţiştii de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Piatra Neamţ i-au reţinut pe cei doi tineri pentru 24 de ore, iar joi, 16 noiembrie, aceştia au fost prezentaţi la Judecătoria Piatra Neamţ cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Magistraţii instanţei nu au fost de acord însă cu cererea anchetatorilor şi au dispus ca Bojean şi Chisariu să stea pentru următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.
 
Poliţiştii i-au reţinut pe cei doi indivizi, cunoscuţi ca recidivişti după ce au mai fost arestaţi pentru o furturi din societăţi comerciale, la o zi după ce hoţii au fost filmaţi în timpul unei alte isprăvi. 
 
În seara de 14 noiembrie, aproape de ora 19.00, cei doi au decuplat o cameră de supraveghere montată la parterul unui bloc din Piatra Neamţ. Până să se întrerupă monitorizarea video, chipurile celor doi au fost vizibile pentru câteva secunde, deoarece hoţii nu şi-au ascuns feţele. Filmul cu cei doi hoţi a fost postat pe Youtube.
 

citeste totul despre: