Start de sezon turistic în Ceahlău FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 1.000 de turişti au urcat pe masiv în acest weekend utilizând cele trei porţi de intrare în Parcul Naţional.

Muntele Ceahlău rămâne principala atracţie turistică a judeţului Neamţ în perioada estivală, dovadă fiind afluxul de vizitatori care au profitat de vremea bună din ultimele zile. Numai sâmbătă, peste 600 de persoane au intrat prin cele trei zone de acces în zona protejată a Parcului Naţional Ceahlău şi au urcat pe traseele marcate până pe platoul de la Dochia.


image

„În jur de 300 de persoane au urcat prin Durău, şi câte 150 au intrat pe la Izvorul Muntelui şi pe la Bicaz Ardeal. Turiştii primesc un pliant informativ cu traseele şi pungi pentru colectarea deşeurilor", a explicat Cătălin Gavrilescu, directorul Administraţiei Parcului Naţional Ceahlău.

Drumeţie la cascadele din munţii Neamţului

Masivul Ceahlău din Neamț ascunde pericole la tot pasul

Acces interzis pe Ocolaşul Mare

Taxa de intrare este 5 lei, respectiv 2 lei pentru elevi şi studenţi, bani în schimbul cărora muntele oferă posibilitatea unui urcuş greu, dar presărat de peisaje de o frumuseţe sălbatică deosebită.

„Sezonul plin începe odată cu încheierea Bacalaureatului şi după sesiunea de vară a studenţilor", a spus Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Cei care iau muntele în piept din Izvorul Muntelui prin curmătura Lutu Roşu-Piatra cu Apă-Detunatele ajung la Cabana Dochia (1.750 metri), în 3 -3 ore şi jumătate.

Din acelaşi punct de plecare, trasee la fel de spectaculoase sunt prin pârâul Izvorul Alb-Stânca Dochiei-Jgheabul cu Hotar (trei ore de urcuş) sau Poiana Maicilor-Clăile lui Miron-Piatra Lată-cabana Dochia (peste 5 ore). În zona de campare este permis turiştilor să monteze corturi pentru o taxă de 10 lei/zi/cort, iar cei care vor să înnopteze au la dispoziţie camerele de la cabanele Dochia sau Fântânele unde preţurile la cazare sunt cuprinse între 20 şi 50 de lei/persoană/noapte, existând şi bucătărie cu preparate tradiţionale.

Tarife aprobate pentru accesul pe masivul Ceahlău

„Turiştilor nu le este permis accesul pe platoul de pe Ocolaşul Mare (1.907 metri, cota cea mai înaltă a masivului), unde este zonă de rezervaţie ştiinţifică pentru protejarea florei şi vegetaţiei alpine. De la distanţă, pe stâncile ce ţâşnesc din zona împădurită, se pot vedea capre negre şi pot fi admirate flori de colţ. Aceste elemente de faună şi floră au un regim special, iar sancţiunile sunt drastice dacă nu sunt protejate", a mai spus administratorul PN Ceahlău.

Traseu spectaculos de 6-7 ore

Din Durău se pot folosi două trasee marcate până la cabana Dochia (pe la Cabana Fântânele sau pe la Poiana Viezuri-Cascada Duruitoarea-Poiana Scăiuş-Curmătura Piciorul Şchiop, durata urcuşului fiind cuprinsă între 3 ore şi jumătate şi patru ore.

Cea mai lungă, dar şi cea mai spectaculoasă variantă, este prin satul Neagra - curmătura Văratec-Poiana Maicilor-Clăile lui Miron-Cabana Dochia (1.750 m), traseu care se parcurge în 6-7 ore.

O altă posibilitate este din comuna Bicazu Ardelean, de la confluenţa Bistrelor, prin curmătura la Scaune-Stănile-Cabana Dochia (5 ore şi jumătate).

Intră pe neamt.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite