Patima fumatului şi Sfânta Scriptură: „Tutunul spurcă sufletul cu putoarea cea nesuferită şi apoi iese pe gură înapoi ca pe un ogiag” - cum scapi de păcat
0
Obiceiul fumatului, preluat din America şi apoi din vestul Europei, a căpătat amploare în Moldova şi Ţările Române în perioada paşoptistă, viciul ajungând să macine chiar şi obştile monahale. La finele sec. XIX, duhovnicul Andronic de la Mănăstirea Neamţ a luat atitudine faţă de această patimă pe care o descrie ca o „vederată robie”.
Popovici Andronic, arhimandrit, istoric şi copist a făcut în anul 1863 o interpretare a ceea ce înseamna patima fumatului care se manifesta şi în Moldova în perioada generaţiei paşoptiste. În lucrarea „Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţul şi Secul”, fostul duhovnic al Mănăstirii Neamţ descrie cum viciul îi cuprinsese chiar şi pe monahii lăcaşului de lângă Târgu Neamţ.
„Eu voiam ca pe unele ca acestea ce s-au lucrat (…) să le cinstesc cu tăcere, dar mi-am luat de seamă cum că mai bine este a şti şi urmaşii că nu întru alt chip, ci cu acest fel de silnicii s-a primit seminarul în Mănăstirea Neamţului, prin care a venit şi focul iadului în ea: putoarea tiutiunului şi mâncarea cărnii”.
„Te înnăduşa fumul tiutiunului când intrai în chiliile stăreţeşti”
Consumarea tutunului şi mâncarea cărnii, considerate de autorul lucrării „batjocoritoarele tagmei călugaresti şi defăimătoarele tagmei calugăresti şi Sfintelor Scripturi” deveniseră un obicei în obştea de la mănăstire, după cum scrie Arhimandritul Andronic „măcar deşi mai-nainte se aflau câte pe undeva, însă tainic, iar în timpul ocârmuirii arhimandritului Antonie te înnăduşa fumul tiutiunului când intrai în chiliile stăreţeşti”.
Tema „Tutunul şi Sfânta Scriptură” a fost abordată în 2001 de monahul Filotheu Bălan, de la Mănăstirea Petru Vodă în „Cronica inedită a lui Andronic Duhovnicul sau despre pătimirile Mănăstirii Neamţ de pe urma generaţiei paşoptiste”, un articol publicat în revista Scara (nr.7). Acesta readuce în atenţie interpretarea pe care o dădea Arhimandritul Andronic obiceiului fumatului.
„Dar poate-mi va zice cineva că dacă nu-i bun tiutiunul, apoi de ce l-a lăsat Dumnezeu ca să răsară şi să crească el precum şi alte buruieni? Aceluia eu în numele adevărului îi răspund că şi mătrăguna, strigoaia şi altele le-a lăsat Dumnezeu, precum şi păserile, dobitoacele, peştii, hiarele şi altele, dar nu se mănâncă din toate”
„Cei ce trag cu luleaua şi cu ţigara, le intră în suflet şi împute sufletul”
Cronicarul de la Mănăstirea Neamţ explică de ce fumatul este considerat un păcat prin perspectivă biblică.
„Că zice Mântuitorul nostru că <tot ce intră în gură merge în pântece şi ieşind pe afedron nu spurcă pe om, iar acelea care ies din gură, acestea sînt care spurcă pe om>… Deci noi vedem că la cei ce trag tutunul prin nas, le intră în scaunul minţii, iar la cei ce trag cu luleaua, cu ciubucul şi cu ţigara, le intră în suflet şi împute sufletul, şi apoi iarăşi pe gură înapoi, nemergând la şezut ca să iasă pe afedron, precum se zice hotărât în Dumnezeiasca Evanghelie(…)Deci tutunul pe gură intră şi spurcă sufletul cu putoarea cea nesuferită şi apoi iese iarăşi pe gură înapoi ca pe un ogiag, şi încă şi prin nas ca prin nişte răsuflători ale ogiagului”
Duhovnicul Andronic încearcă să elimine şi teoria că planta utilizată de fumători nu este dăunătoare. Mai mult, el se referă şi la dependenţa pe care tutunul o dă consumatorilor.
„Şi încă unii din tutungii zic că tutunul se cheamă curat, pentru că el este o buruiană pe care nici un dobitoc nu o obişnuieşte; şi dacă-l bei el numai pe suflet îl spurcă, iar pe trup nu. Însă ei robiţi fiind acestei buruieni puturoase, apoi totdeauna beau şi se odihnesc cu conştiinţa poftorind [revenind cu insistenţă la] acea zicere, că ce intră pe gură nu spurcă pe om, lăsând cealaltă parte a cuvântului, căci tutunul, precum am zis, numai cât robeşte sufletul omului la pofta lui şi apoi iese pe gură înapoi”
Concluzia pe care o trage Andronic este că acest viciu îl transformă pe fumător într-un rob al patimei, şi, prin extensie, în rob al păcatului.
„Dar bine să ştie fiecare că Scriptura zice că tot cel ce se robeşte de vreo patimă rob păcatului este, şi robul în casă nu petrece, ci afară din casa vieţii de veci.
Deci pe mulţi din cei care obişnuiesc a unelti această buruiană i-am auzit că mai bine ar putea să rabde de mâncare şi de băutură decât să-i lipsească tutunul; iată vederată robie!”
Tutunul, planta lui Iuda
O reacţie a Bisericii Ortodoxe Române împotriva fumatului este pictura murală unică în ţară, datată la 1785, din pridvorul bisericii ortodoxe din localitatea Tălmăcel, la 21 km de Sibiu.
Scena pictată la biserica din Tălmăcel (sursa FOTO: ziarullumina.ro)
„În contextul Judecăţii de Apoi, este redată scena spânzurării lui Iuda Iscarioteanul. Din Iuda, însă, nu curge sânge, ci se scurg măruntaiele, <maţăle Iudii>, care ajung pe un loc negru inscripţionat cu cuvintele <întunerecul cel din afară>, unde sunt <vermii cei neadurmiţi>. Din acest întuneric începe să crească o plantă viguroasă, cu frunze mari, apoi tot mai mici, înaltă, iar în vârf stă scrisă denumirea ei: <Tăbac>!”, arată Lumina, publicaţie a Patriarhiei Române.
Scena are rolul de a înfricoşa şi a-i îndepărta pe creştini de viciul fumatului. Părintele Arsenie combătea aspru fumatul, cu cuvintele: „Foc bagi în gură, foc îţi dă Dumnezeu!“
Pe aceeaşi temă:
Fumatul, un viciu al oamenilor fără şcoală?
Fumatul, de la luxul de odinioară la banalitatea de azi. Imagini cu regii României fumând
Se încarcă comentariile...
