NEAMŢ: Revista presei locale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele mai importante ştiri apărute în presa scrisă din judeţ

Salariaţii Arcelor Mittal Roman vor fi trimişi în şomaj tehnic


După ce numărul angajaţilor de la Arcelor Mittal Roman s-a redus la aproximativ 1.600 ca urmare a plecărilor voluntare, societatea încearcă să contracareze efectele lipsei comenzilor. Conducerea fabricii a stabilit ca, începând cu luna iunie, toţi salariaţii din schimbul I să intre în şomaj tehnic timp de zece zile în fiecare lună.


Sursa: Ziarul de Roman


Nemţenii se grăbesc să se pensioneze anticipat

De frica disponibilizărilor, nemţenii care îndeplinesc toate condiţiile prevăzute de lege se grăbesc să solicite pensionarea anticipată. În perioada ianuarie - mai 2009, la Casa Judeţeană de Pensii Neamţ s-a acordat plata a 175 de decizii de pensionare, dintre care 166 au fost pentru pensionare anticipată parţială şi nouă de pensionare anticipată. La sfârşitul lunii mai 2009, 3.327 de nemţeni beneficiază de pensii anticipate şi anticipate parţiale.

Sursa: Realitatea Media

Grefierii nemţeni intră în grevă după europarlamentare


Grefierii din judeţul Neamţ au fost anunţaţi de reprezentanţii Federaţiei „Projust” că mişcarea de protest va fi declanşată săptămâna viitoare. În această săptămână, activitatea instanţelor de judecată se va desfăşura normal. Grefierii doresc să obţină sporurile salariale decise prin hotărâri judecătoreşti: sporul de stres şi suprasolicitare neuropsihică de 50%.


Sursa: Realitatea Media

Firmele nu mai sunt declarate inactive dacă nu-şi depun declaraţiile fiscale


Agenţii economici nemţeni nu mai sunt declaraţi inactivi decât dacă nu-şi îndeplinesc nicio obligaţie declarativă pe parcursul unui semestru. Conform Ordonanţei de Urgenţă 46-2009, firmele pot fi declarate inactive dacă se sustrag de la efectuarea inspecţiei fiscale. Prin excepţie, nu vor fi declaraţi inactivi contribuabilii aflaţi în stare de insolvenţă sau contribuabilii pentru care s-a pronunţat sau a fost adoptată o hotărâre de dizolvare. În judeţul Neamţ, 2.131 de firme au fost declarate inactive ca urmare a faptului că nu au depus declaraţiile fiscale la două termene consecutive de declarare.


Sursa: Realitatea Media

O nemţeancă este arestată la domiciliu din cauza unei blăni de urs


Ana Grigoraş, din comuna Târpeşti, este arestată la domiciliu pe baza unui document emis de autorităţile din Ungaria. Femeia este acuzată de „punerea în pericol a unor specii de animale”. Cu doi ani în urmă, Ana Grigoraş a plecat din România în Italia cu o blană de urs. Vameşii unguri i-au confiscat bunul şi i-au întocmit dosar penal.


Sursa: Monitorul de Neamţ 

 

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite