Distracţiile de pomină ale lui Caragiale. „Dregere şi stricare” la mănăstirile din Moldova ale petrecăreţului Nenea Iancu

Ion Luca Caragiale

Ion Luca Caragiale a fost revizor şcolar la Neamţ o scurtă perioadă, dar a revenit în aceste locuri, atras de frumuseţea locurilor şi de prieteniile pe care le legase aici. Escapadele sale erau presărate cu tot felul de întâmplări pe care le-a consemat în corespodenţe.

La vârsta de 30 de ani, Caragiale fusese numit, prin decret regal, revizor şcolar pentru judeţele Baia (Suceava) şi Neamţ, cu reşedinţă la Piatra Neamţ. Deşi mandatul era pentru patru ani, Caragiale a activat doar în perioada 1 octombrie 1881 - 28 februarie 1882, când a fost mutat, la cerere, în circumscripţia Argeş - Vâlcea.

„Cunoscând atunci pe Caragiale, aşa de fugitiv, mărturisesc că nu mi-aş fi închipuit vreodată că acest revizor şcolar, în scurtă vreme, va ajunge o glorie naţională în domeniul literaturii şi artei, nici nu bănuiam talentul, ba chiar geniul lui neîntrecut”, nota Dimitrie Hogea, fost primar al târgului Piatra (1914 - 1918), în lucrarea de memorii „Din trecutul oraşului Piatra-Neamţ”, publicată în anul 1936.

„Şedinţe nocturne“ cu lăutari la crâşma Bucluc 

La Piatra, locul preferat de întâlnire cu amicii al lui Nenea Iancu era vestita „crâşmă boierească” Bucluc. „După cum se ştie, Caragiale nu dispreţuia vinul, ca şi noi, prietenii lui. De aceea, nu rare ori ne duceam serile la vestita crăşmă boerească Bucluc, ce mai reputată pe atunci, ca având alese vinuri. Ne adunam acolo câţiva prieteni şi petrecerile ţineau până târziu noaptea, dar nu atât băutura ne ţinea ceasuri întregi, ci mai mult vorbăria şi discuţiile fără sfârşit”, povestea fostul primar D. Hogea. 

Tot aici, Caragiale (foto dreapta: o imagine din tinereţe cu I. L. Caragiale) se întâlnea cu vechi prieteni la „şedinţe nocturne“. „Vă puteţi închipui ce puzderie de glume spirituale, anecdote, amintiri se depăneau între convivi, întrerupte doar de cântecile lui Gh. Borteanu şi Neculai Ţăranu, cei doi vestiţi lăutari de la Iaşi, cari şi dânşii îşi făceau pe atunci stagiunea lor de vară la Piatra şi erau nelipsiţi în fiecare seară de la Bucluc“, mai dezvăluia fostul edil. 

„Mănânc şi beu, cocoane, di mama focului... apoi, dup-aşeea, tăte şele-s di un iftişug”

Nenea Iancu a revenit, însă, în Neamţ după perioada scurtă petrecută aici ca revizor şcolar. Criticul literar Ştefan Cazimir, cunoscut caragialeolog, a descoperit o corespondenţă din care Nenea Iancu îi scria, la 18 iulie 1897, prietenului Alecu Urechia, impresii dintr-o călătorie făcută la Piatra Neamţ. 

„Caragiale adoptă – în semn de perfectă aclimatizare – dulcile inflexiuni ale graiului local”, notează Ştefan Cazimir.  

Revenit cu „famelia” în urbea de sub Pietricica (în 1889 se căsătorise cu Alexandrina Burelly), Caragiale nu se fereşte să-i povestească prietenului A. Urechia impresii despre femeile frumoase („cocoane, di mama focului”).

„Stimati domnule doctor,

Mă aflu cu famelia di mai multe zâle în Chiatra N. Aice-i tare frumoasă pozâţia. Mănânc şi beu, cocoane, di mama focului, că-i aerul sănătos. Apoi dup-aşeea tăte şele-s di un iftişug…” 

Notările lui Nenea Iancu despre urbea din acele vremuri sunt spumoase. Caragiale îi spune prietenului său că se târguia cu birjarul şi descrie cu umor atmosfera reprezentaţiilor susţinute de fanfara miliară în grădina publică. 

„Vremea-i tare bună, numai atâta că ploaie câtu-i ziua-pozâţie di munte, mă rog matali. Trebui să îmbli tăt cu birja cu poclitu ridicat. Atâta doară-i bini că-s birji cu un cal şi nu au taxă; mărg pe târguială, cum ti poţi agiungi din preţ. Îs mulţi şi-i concurenţă mare; pi mini mă plimbă unul cu câte tridzăşi de bani şeasul. (…) Sara-i tare răcoare; trebuie să pui un şurtuşel di şele groase. Mărg la grădina publică undi cântă mudzica reghimentului; da poate să ploaie cu şiutura, să trăznească, să plesnească, ei tot cântă regulat di câti două ori pi dzâ, câte patru şeasuri în şir, di la opt până la douăspredzeşe, dimineaţa şi sara; ti mieri cocoane, că nu li se crapă foalele di atâta suflări”.

Dejun cu băutură în „marea excursiune”

În Istoria monografică a oraşului Piatra Neamţ, Gheorghe Verşescu spune că Nenea Iancu a stat cel mai mult în judeţ în 1898 (trei luni), când a făcut o excursie împreună cu prefectul Nicu Albu şi cu alţi oameni de seamă ai locului. Detalii despre această vizită sunt oferite chiar de Caragiale, în programul oficial „Mare excursiune română prin judeţul Neamţu. În patru zile: joi 20 - duminică 23 august 1898”. 

În jurnalul de călătorie, Caragiale descrie pe zile cum se distra cu partenerii de excursie. La mănăstirile vizitate se jucau cărţi şi table, iar dimineaţă toată lumea bea moare de castraveţi acri „pentru dregere”:

„Ziua întâi. Adunarea generală a comisiunii pietrene la gara Piatra Neamţ, orele 8 a.m. Primirea oaspeţilor bucureşteni la sosirea trenului 25, orele 8.10 dimineaţă. Schimb de discursuri. Îmbrăţisări cordiale. Excursioniştii iau loc în trăsură. Sunt toţi veseli. Plecarea: 8.30 dimineaţă. Amiazi: dejun Văratic. În timpul zilei, vizită la Agapia, apoi la Oglinzi. Aci, li se administrează la toţi duşuri reci. Seara: cină, panţarolă, table etc. şi, noaptea, odihnă la Mănăstirea Neamţului.

Ziua a doua. Dis-de-dimineaţă, borş, moare (zeamă) de castraveţi acri sau simplu bicarbonat de sodă numai cu vin vechi, la Mănăstirea Neamţului, înainte de plecare, pentru dregere. Amiazi la Petru-Vodă, 999 de metri şi 33 de centimetri deasupra nivelului Mării Negre. Aci, dejun cu băutură: toţi sunt obligaţi a se ţine la înălţime, până vor da din coadă-n vale. Seara, cină, panţarolă, table etc. şi odihnă la Durău”.

Caragiale părăsind Epoca, o caricatură de Constantin Jiquidi (1890) 

„Iar dregere şi iar stricare la Tarcău”

Şi celelalte zile ale excursiunii la care a luat parte Nenea Iancu au respectat tipicul primelor două. Serile se prelungeau cu vin vechi, iar dimineţile începeau, invariabi,l cu moare de castraveţi acri, pentru dregere.   

„Ziua a treia. Dis-de-dimineaţă, aceiaşi dregere ca şi ieri; apoi, când soda îşi face efectul, un salut Ceahlăului. Amiazi, dejun Hangu. Vizită la Bicaz. Seara, cină, panţarolă, o tăblică etc., şi apoi odihnă la Tarcău.

Ziua a patra. Iar dregere şi iar stricare la Tarcău. Seara, reintrare triumfală la reşedinţa judeţului Neamţu”.

La programul excursiei, Ştefan Cazimir a descoperit şi o anexă cu un Extract din „Regulamentul pentru excursiuni române”. 

„Art. 15 (unul din cele câteva referitoare la comportarea jucătorilor de cărţi sau table). La caz de supărare pentru goană (= ghinion) de carte sau de mâhnire de ghelele (= zaruri proaste), se poate înjura, însă nu direct personal pe adversar…

Art. 17 Nu e permis a se blestema sau înjura decât cartea sau zarul său propriu; întrucât priveşte pe ale partenerilor, se permite numai râsul sardonic şi aluzia ironică asupra noroacelor pe cari le au în genere ageamii.

Art. 19 La caz de excesivă bună dispoziţie, este absolut oprit excursioniştilor a se deda, mai ales în mănăstiri de bărbaţi, la scandaluri nocturne”.