Cheile Bicazului, cum s-au format şi cum vor muri minunile sălbatice din Neamţ. „Gâtul Iadului” şi „Piatra Altarului” lucruri neştiute explicate de specialişti
0
Geneza Cheilor Bicazului are legătură directă cu evoluţia reţelei hidrografice a râului Bicaz şi a celor patru afluenţi care au săpat în două etape în rocile şi masa de calcar.
Traversarea Cheilor Bicazului impresionează orice turist aflat în trecere pe drumul ce leagă judeţele Neamţ de Harghita, prin maiestuozitatea pereţilor de stâncă şi sălbăticia peisajului. Impresia puternică pe care o lasă această minune a naturii se păstrează nu doar la prima incursiune prin serpentinele drumului, pe lungimea celor 8 kilometri de-a lungul cheilor.
Pentru cei care nu au ajuns niciodată în zonă, trebuie menţionat că formaţiunea naturală este străbătută de drumul naţional care leagă oraşele Bicaz (Neamţ) de Gheorghieni (Harghita), şi se situează la 31 de kilometri de primul şi 25 de kilometri de al al doilea. Primul drum de acces spre Chei s-a construit în anul 1910, dinspre Gheorghieni, iar sectorul de drum spre Bicaz a fost dat în exploatare mult mai târziu, în anul 1937.
Un râu care a săpat zeci de milioane de ani în stâncă
Dincolo de farmecul sălbatic al acestei structuri naturale, oamenii de ştiinţă au fost preocupaţi de studierea în amănunt a Cheilor Bicazului. Colectivul de cercetători Constantin Grasu, Mihai Brânzilă, Crina Miclăuş şi Dorin Sorin Baciu i-au alocat un capitol special în lucrarea „Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş. Ghidul siturilor geologice şi fizico-geografice” (Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, 2011).
„Pe lungimea lor de 8 kilometri, Cheile sunt săpate 4 km în calcare, pe sectorul cunoscut sub numele de Cheile Mari, şi 4 km în Conglomeratele de Bârnadu, pe sectorul Cheile Mici; în extremitatea lor estică, Bicazul traversează bara de calcare a masivelor Surduc-Munticelu. Pe parcursul Cheilor, denivelările ating valori de peste 350 de metri, cu maximum în sectorul numit <Gâtul Iadului>, de la confluenţa cu Bicăjelul”, se arată în lucrarea menţionată.
Cheile Bicazului, „Gâtul Iadului”
Autorii lucrării arată că de formarea Cheilor este responsabil râul Bicaz, cu cei patru afluenţi, care au săpat în timp în rocă şi apoi în calcar, dând astfel naştere formaţiunii pe care o vedem astăzi.
„Acesta (râul Bicaz, n.n.) s-a instalat iniţial pe cuvertura de conglomerate postectonice, care acoperea întreaga masă de calcare. După îndepărtarea prin eroziune a acestei cuverturi, Bicazul cu afluenţii săi, Cupaşul, Lapoşul, Bicăjelul şi Şugăul, n-a mai putut ocoli bara de calcare şi a fost obligat să se adâncească, realizându-şi curgeri subterane, finalizate prin prăbuşiri, din care au rezultat ruperi de pantă cum este cea din zona Serpentinelor Mari, şi humuri cum este turnul Pietrei Altarului”, mai spun autorii lucrării amintite.
Piatra Altarului
Concluzia privind geneza Cheilor este aceea că apele Bicazului au parcurs mai întâi o etapă epigenetică (proces de eroziune sub acţiunea apelor curgătoare care îşi adâncesc albiile începute în roci moi, continuând şi în rocile tari din fundament, formând văi adânci cu caracter de chei), urmată de o alta carstică.
Râul Bicaz în Chei
„Conform lui C. Grasu, acumulările de sedimente de-a lungul mezozoicului s-au derulat în 6 faze importante, întrerupte de etape când zona a devenit uscat şi eroziunea subaeriană modela peisajul”, notează biologul Peter Lengyel, pe blogul sau peterlengyel.wordpress.com într-o prezentare complexă a Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş.
Având în vedere că era mezozoică se întinde de acum circa 250 milioane ani şi până acum circa 65 milioane de ani în urmă, rezultă că formarea Cheilor a însemnat un proces îndelungat, al cărui rezultat îl vedem astăzi în această formă.
Cum îmbătrânesc Cheile
Chiar dacă e greu de acceptat, chiar şi aceste formaţiuni cu vârste de zeci sau sute de milioane de ani „îmbătrânesc” în timp.
„Îmbătrânirea vine ca o primă fază a negării condiţiei de cheie. Valea este largă, evazată, versanţii s-au retras mult şi abrupturile apar doar la partea superioară, cea inferioară, acoperită de trene fixate de grohotişuri, îmbracă forma unei suprafeţe ce a abandonat demult lupta cu verticala, fapt care a permis solului să se înfiripe, iar vegetaţiei să acopere frământările pietrei”, descrie fenomenul dr. Gabriela Cocean , cercetător ştiinţific la Colectivul de Geografie Cluj al Academiei Române.
Dacă în cazul Cheilor tinere profilele transversale sunt înguste, cu versanţii foarte apropiaţi, uneori în formă de V, cu pereţi abrupţi, aproape de verticală, formaţiunile îmbătrânite arată total diferit.
„La partea superioară, peisajul versanţilor se menţine ruiniform, fiind afectat în continuare de procese de dezagregare şi eroziune şi marcat de prezenţa crestelor zimţate, pilerilor, arcadelor, <ciupercilor> şi culoarelor de grohotişuri”, mai spune dr. Gabriela Cocean.
Cele mai spectaculoase Chei din România
Cele mai multe Chei din România se concentrează în zona Munţilor Apuseni unde sunt 52 de astfel de formaţiuni. Dintre aceste, între cele mai speculoase sunt:
- Cheile Borzeşti (jud. Cluj)
- Cheile Caraşului (Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului, jud. Caraş Severin)
- Cheile Crivadiei (Munţii Şureanu - jud. Hunedoara)
- Cheile Dâmbovicioarei (Munţii Piatra Craiului, jud. Braşov)
- Cheile Gârliştei (Munţii Aninei - jud. Caraş Severin)
- Cheile Minişului (Munţii Aninei - jud. Caraş Severin)
- Cheile Nerei (jud. Caraş Severin)
- Cheile Pociovaliştei (jud. Alba)
- Cheile Poşăgii (jud. Alba)
- Cheile Râmeţilor (jud. Alba)
- Cheile Ribicioarei (jud. Hunedoara)
- Cheile Runcului (jud. Alba - jud. Cluj)
- Cheile Tătarului (jud. Prahova)
- Cheile Turzii (jud. Cluj)
- Cheile Turului/Turenilor (jud. Cluj)
- Cheile Vălişoarei (jud. Alba)
Se încarcă comentariile...
