Oradea: Portret/ Andrei Alafi, campionul Matrix

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea: Portret/ Andrei Alafi, campionul Matrix
Oradea: Portret/ Andrei Alafi, campionul Matrix

Tânărul stilist a câștigat premiul întâi la concursul Color Designer organizat de Matrix România.

Deși a urmat Liceul de Artă, secția grafică, încă de pe atunci a cochetat cu meseria de hair stilist. A început să-și tundă prietenii, acasă. “Pur și simplu asta mi-am dorit”, recunoaște Andrei. După liceu a fost ucenic un an de zile la un salon de coafură din Oradea. “Pe urmă am ajuns la Alina, unde am urmat cursurile ei, după care am fost tot mai interesat de hair stiling”, povestește Andrei. El spune că și-a dorit foarte mult să lucreze cu Alina Crișan, pentru că știa că este unul dintre cei mai buni stiliști din țară. “Mi-am dorit foarte mult să fac cursurile ei. După cursuri am fost câteva luni ucenic, pe urmă am ajuns să lucrez la unul dintre saloane ei”, povestește Andrei.

Locul I pe țară

În urmă cu câteva luni, Matrix a organizat la Oradea un concurs pentru stiliști. Andrei a câștigat locul I. “Am avut o singură probă. Tot ce trebuia să facem era să realizăm armonie între tunsoare, culoare și coafură. Eu am ales să vopsesc modelul meu portocaliu, cu meșe. Am folosit pentru realizarea coafurii o tehnică invățată de la Alina. Coafura a fost asimetrică, păr lung, bucle, prins într-un coc, pentru a-i da o formă geometrică”, descrie Andrei proba de concurs. “Am fost sfătuit de Alina să merg mai departe, la etapa națională”, spune tânărul stilist. Așa că, în 22 iunie era la București, la concursul organizat de unul dintre cei mai renumiți producători de produse profesionale pentru păr. Pentru concursul din București și-a dus un model din Oradea.

19 concurenți

În concurs au fost înscriși 19 stiliști din toată țara, cei care au reușit să treacă de concursurile regionale. De această dată Andrei și-a vopsit modelul cu mai multe nuanțe, de la roșu închis până la blond. Coafura realizată de Andrei a fost pe placul juriului, format din cei mai renumiți stiliști ai Matrix. “Sincer nu m-am gândit că voi câștiga. Mai ales când am ajuns acolo și am văzut restul concurenților. Când mi-am auzit numele nu mi-a venit să cred”, mărturisește stilistul orădean. Pentru performanța obținută la concurs, Andrei va fi răsplătit cu o excursie la unul dintre cele mai mari târguri de profil din lume. Tot ce-și dorește acum este să ajungă să lucreze în capitala modei, Paris. Știe că pentru asta are mult de muncit și are nevoie și de puțin noroc. “Ca să faci bine această meserie și să ajungi la un anumit nivel trebuie să înveți foarte mult. Nu poți să ajungi sus decât învățând. Pe urmă, totul e imaginație și pasiune”, mărturisește Andrei, care și în timpul liber se documentează despre noutățile apărute în domeniu, tendințe, produse noi.

Profil
Născut
La 2 martie 1988, Oradea
Studii
Liceul de Artă Oradea
Academia Alina Crișan
Familie
Necăsătorit

Ce-i place
“Îmi place foarte mult ceea ce fac. Pentru mine meseria mea este și hobby. Din cauza asta și în timpul liber mă documentez pe marginea noutăților apărute în domeniu”. Îi place pieptul de pui cu orez și să asculte rock indie.
Ce nu-i place
Andrei nu poate suporta mizeria din oraș, zilele cu ploaie și oamenii neserioși.

Întrebări și răspunsuri
Ce te mulțumește, în meseria ta?
Când clientul este mulțumit de ceea ce am realizat. Asta este cea mai mare mulțumire a mea.
Ai modele în hair stiling?
Îmi place foarte mult de Vidal Sassoon, un stilist foarte renumit. Și de la Alina am avut foarte multe de învățat. Ea a fost punctul meu de reper.
Ce-ți dorești mai departe?
Mi-aș dori foarte mult să ajung să lucrez la Paris, prima dată ca și ucenic. Am niște prieteni acolo și i-am rugat să mă ajute să-mi caut un salon unde aș putea începe ucenicia.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite