Oradea: Copii italieni salvați de la înec de doi bihoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul Șerban Carțiș și un prieten din Aleșd au sărit în ajutorul a doi copii (de 10 și 14 ani), aflați în pericol, pe mare. Micuții salvați de cei doi bihoreni se află în afara oricărui pericol, s-au ales doar cu niște zgârieturi.

Corespondentul PRO TV Șerban Carțiș (37 de ani) se află de sâmbătă în concendiu cu familia și cu niște prieteni, în Italia, la mare, în orașul Lignano Sabbiadoro. Ieri seară, în jurul orei 20.00, ora României, aceștia se aflau pe plajă. Salvamarul plecase, însă înainte i-a cerut unui bărbat aflat în mare să iasă, fiind periculos, din cauză că marea era agitată. De altfel era afișat steagul roșu, cel care avertizează asupra pericolului de a înota în mare.

Au ieșit cu salteaua în mare

 Cu toate astea, doi copii, care se aflau cu mama lor pe plajă au ieșit cu salteaua pe mare. “În zona în care facem noi plajă este un restaurant, care are o terasă deasupra mării și sunt niște piloni care susțin restaurantul. În zona respectivă curentul este mai puternic. Curentul i-a tras pe copii către clădirea respectivă”, povestește jurnalistul Șerban Carțis. El spune că soția lui este cea care a văzut cum cei doi copii au fost prinși de un val și răsturnați de pe saltea.  “Marea le-a luat salteaua, ei știau să înoate dar erau foarte speriați. Nu reușeau să se tragă de sub piloni iar de ei nu se puteau prinde pentru că sunt foarte tăioși, te taie efectiv dacă te atingi de ei”, spune jurnalistul.

Au sărit în ajutor

Primul care a sărit în mare a fost prietenul jurnalistului, Florin Creț (32 de ani), director adjunct la Electrica Aleșd. “Degeaba ar fi strigat copiii după ajutor pentru că de acolo nu-i putea auzi nimeni. Mi-am dat seama de asta după ce făcusem un sfert din drumul spre ei și îi tot strigam soției să arunce colacul iar ea nu auzea nimic din ce-i spuneam”, mărturisește Șerban. El povestește că prietenul lui a ajuns primul la copii și a încercat să-i prindă pe amândoi deodată să-i tragă de sub piloni. Însă din cauză că erau speriați copiii l-au băgat la fund iar bărbatul s-a lovit și i s-a făcut rău. Așa că  jurnalistul orădean a sărit în ajutorul micuților. Prima dată l-a prins pe cel mai mare, care îi striga într-una să-i salveze frățiorul. “Am reușit să-i duc până într-o porțiune în care ajungeau cu picioarele pe nisip”, zice Șerban Carțiș. Mama lor, care avea grijă de cel de-al treilea copil, și-a dat seama că odraslele ei sunt în pericol abia după ce s-a strâns lumea să vadă ce se întâmplă. Potrivit jurnalistului copiii sunt teferi, nu a fost nevoie de intervenția ambulanței deoarece au avut doar câteva zgârieturi. Jurnalistul orădean a reușit să le salveze și salteaua. Când a ieșit din mare mama copiilor le-a mulțumit celor doi români în germană, crezând că sunt nemți. Jurnalistul spune că a fost foarte surprinsă când a aflat că de fapt sunt români. El mai spune că a fost șocat să vadă cum toți cei prezenți pe plajă sau la restaurant au privit întreaga scenă fără  să încerce să-i salveze pe micuți. 

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite