O sută de voluntari de la Celestica dau o mână de ajutor pe șantierul Habitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape o sută de voluntari de la Celestica Oradea au dat o mână de ajutor pe șantierul Habitat pentru Umanitate Beiuș. Voluntarii ajută la ridicarea caselor pentru tinerii care sunt nevoiți să părăsească Căminul Felix, acolo unde au crescut, fără părinți.

Compania Celestica a trimis pentru prima dată voluntari pe şantierul Habitat din Oradea în luna iulie. Atunci au pus piatra de temelie la una dintre fundaţiile caselor ce vor fi construite în cadrul proiectului. La nici o luna, prima casă e acoperită, la a doua s-au ridicat pereţii, iar încă trei sunt cu fundaţiile în diverse stadii. Mare parte din acest progres se datorează voluntarilor de la compania canadiană care între 23 şi 27 august a trimis zilnic voluntari pe şantier. Chiar dacă nu au experienţă în construcţie aceştia au lucrat exemplar sub îndrumarea specialiştilor de la Habitat şi Căminul Felix. Printre voluntari s-a numărat miercuri si Angelo Cogliati, vicepresedintele Celestica pentru operatiunile din Europa, care a lucrat la termoizolarea unei locuinţe şi a fost extrem de încântat de aceasta initiativa.

„Am realizat azi ca este mult mai plăcut să ma implic, sa pun umarul la construirea acestor case indeplinind astfel visele tinerilor din comunitatea in care si noi, Celestica, ne desfasuram activitatea. Mă bucur că am putut să particip pentru câteva ore ca voluntar şi cu siguranţă voi reveni" mărturiseşte Angelo Cogliati, VP Operations Celestica Europa. Până vineri aproape 100 de voluntari au lucrat de la turnarea betonului, la termoizolarea, tencuirea sau ridicarea pereţilor unor case din cadrul proiectului Căminul Habitat.


image

Habitat pentru Umanitate Beiuş a iniţiat la începutul anului un parteneriat cu fundaţia Căminul Felix din Oradea. Cele două organizaţii şi-au propus ca împreună să construiască, în următorii 3-5 ani, 83 de locuinţe pentru tineri care au fost crescuţi în cadrul Căminului Felix în familii adoptive, unii abandonaţi la naştere sau alţii care şi-au pierdut părinţii naturali. O parte din ei au ajuns acum la vârsta maturităţii şi s-au căsătorit însă părinţii adoptivi nu le pot oferi o locuinţă şi astfel siguranţa zilei de mâine. Astfel a luat naştere parteneriatul dintre Habitat şi Căminul Felix şi s-a lansat proiectul „Căminul Habitat".

„Habitat este o asociaţie ce sprijină categoriile sociale defavorizate să-şi construiască locuinţe noi sau să-şi reabiliteze propriile case dacă acestea nu mai oferă un mediu sănătos şi sigur. După primele discuţii cu actualii parteneri de la Căminul Felix am înţeles că acest proiect ni se portiveşte „ca o mănuşă" şi am şi început să căutăm susţinători ai proiectului. Primii care au răspuns apelului nostru au fost cei de la compania Celestica în urmă cu două luni" afirmă Emil Popa, manager comunicare la Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Oradea



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite