Bihorul, în topul județelor care exportă jupuitori de nurci în Danemarca

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dănuţ Sava este unul dintre orădenii care au aplicat pentru postul de jupuitor de nurci în Danemarca
Dănuţ Sava este unul dintre orădenii care au aplicat pentru postul de jupuitor de nurci în Danemarca

Dănuţ Sava e unul din bihorenii selectaţi pentru un interviu în capitală, în urma căruia ar putea pleca în Danemarca. Bihorul este pe locul trei în topul judeţelor cu cei mai mulţi candidaţi aleşi de firma care angajează jupuitori de nurci în România.

Unul dintre orădenii dispuşi să muncească 12 ore pe zi, şapte zile din şapte, la jupuit de nurci vii, este Dănuţ Sava, care, la vârsta de 38 de ani, speră că petrecând o lună şi o săptămână în Danemarca va reuşi să-i asigure familiei sale un Crăciun fericit, în decembrie, la întoarcerea acasă. „Îmi doresc să merg, în primul rând pentru familie”, a declarat Dănuţ Sava, care până în prezent a lucrat mai mult în construcţii. Perioada contractului din Danemarca este cuprinsă între 8 noiembrie şi 17 decembrie, iar pentru fiecare zi de muncă, bărbatul va câştiga o sută de euro. Cazarea (în rulote) costă între 260 şi 330 de euro pe lună. 

Locul 3 în top

Ideea de a lucra în Danemarca, la jupuit de nurci, câte 12 ore pe zi, a atras zeci de orădeni. Din aproape două sute de oameni, câţi s-au interesat la biroul EURES Bihor pentru slujbele de jupuitori de nurci din Danemarca, opt persoane au fost chemate la interviu la Bucureşti, joi urmând să primească un răspuns din partea firmei angajatoare. „Interviul a avut loc la sfârşitul lunii septembrie. Bihorul, cu cele opt persoane selectate, este pe locul trei, după Bacău şi Slatina, cu 12, respectiv 11 persoane selectate”, a spus Simona Burdean, consiler al biroului EURES Bihor, din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Bihor.

Joburi pentru diverse calificări

Bihorenii care visează la un loc de muncă în străinătate dispun, la EURES Bihor, de peste 300 de slujbe. Potrivit informaţiilor furnizate de către Simona Burdean, în Malta se caută 200 de asistenţi medicali şi 20 de farmacişti. Lista joburilor disponibile mai cuprinde 25 de posturi de asistenţi sociali în Anglia, 20 de posturi de îngrijitori de bătrâni în Germania, 15 joburi de măcelari în Suedia. În Slovenia se caută medici internişti, cardiologi, radiologi şi anestezişti.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite