A încercat să mituiască doi poliţişti şi a ajuns după gratii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi agenţi de poliţie din Oradea sunt demni de laudă. Oamenii nu s-au lăsat mituiţi cu 120 de euro de un cetăţean austriac. Pentru gestul de care au dat dovată cei doi poliţişti vor fi premiaţi în timp ce austriacul a fost condamnat la zece zile de arest preventiv.

Un austriac a fost prins în flagrant de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor,  în timp ce oferea 120 de euro unor poliţişti orădeni. Bărbatul care săvârşise o infracţiune în trafic  spera să scape de întocmirea unui dosar penal. Evenimentul a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri. Agentul şef Lucian Nicola din cadrul Biroului de Ordine Publică - Compartimentul de Siguranţă Publică şi Patrulare al Poliţiei municipiului Oradea, a oprit în trafic, pe strada Moscovei, un autoturism marca Dodge, înmatriculat în Austria. Acesta era condus de un orădean  în vârstă de 33 ani. În autoturism se mai aflau două persoane, respectiv cetăţeanul austriac, Horvath Gerhard, şi un alt orădean.

Au refuzat mita

Conducătorul auto a refuzat să-i fie testată  alcoolemia atât cu aparatul etilotest cât şi prin recoltarea de probe biologice. În aceste condiţii cei trei au fost audiaţia la sediul Poliţiei municipiului Orada. După întocmirea actului constatator, austriacul a promis diferite sume de bani agenţilor de poliţie Hadrian Popa şi Ovidiu Vaida pentru a scăpa de dosarul penal. Poliţiştii au refuzat această propunere şi au denunţat fapta. „La următoare evaluare când se vor acorda remii vom ţine cont de atitudinea corectă a celor doi agenţi de poliţie şi de integritatea profesională a acestora. Aşteptăm din partea tuturor poliţiştilor care se vor confrunta cu astfel de situaţii să adopte aceeaşi atitudine morală", a spus comisarul Adrian Bucur, şeful IPJ Bihor.

Euro de la austrieci

Flagrantul a fost organizat de ofiţerii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor sub coordonarea procurorului. Astfel Horvath Gerhard a fost surprins  când oferea 120 de euro pentru anularea actelor de constatare. „În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de cetăţeanul austriac pentru comiterea infracţiunii de dare de mită  şi faţă de orădeanul în vârstă de 33 de ani  pentru comiterea infracţiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei" au precizat  reprezentanţii DGA Bihor. Marţi noaptea  austriacul  a fost reţinut pentru 24 de ore, iar miercuri a fost  prezentat Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă. „Bărbatul şi-a recunoscut vina iar în următoarele zile urmează să se finalizeze ancheta şi să se dispună trimiterea lui în judecată. Acesta a fost disus să ofere până la o mie de euro agenţilor de poliţie", a spus procurorul Vasile Popa şeful secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Arestat pentru zece zile

Judecătorii Tribunalului Bihor au decis arestarea lui pentru zece zile, fiind acuzat de dare de mită. „În cazul clientului meu Horvath Gerhard,  judecătorii au decis arestarea preventivă pentru zece zile. Noi am atacat această măsură, urmând ca recursul să se judece la Curtea de Apel Oradea în următoarele zile" a spus avocata Beatrice Dimey . Şoferul care s-a urcat la volan suzb influenţa băuturilor alcoolice şi a refuzat testarea cu alcooltestul ori recoltarea de probe biologice este cercetat în stare de libertate.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite