Serbările Zăpezii Arieșeni-Vârtop încep vineri, cu o discotecă și concerte în aer liber
0Orădenii pasionați de sporturile de iarnă vor avea un weekend plin, dacă merg la munte, la Arieșeni. Organizatorii Serbărilor Zăpezii promit concursuri dintre cele mai originale, concerte și multă distracție în aerul proaspăt, de munte.
Potrivit programului stabilit de către organizatori, ediția din acest an a Serbărilor Zăpezii începe vineri, cu o discotecă în aer liber. Sâmbătă și duminică, orădenii se vor putea înscrie în concursuri sportive, de genul aruncare cu bulgări la țintă, hochei pe zăpdaă, trasul frânghiei, alunecare cu obiecte neomologate și altele. Prețul la cazare începe de la 70 de lei pe noapte. Și-au anunțat participarea trupe precum Compact și Etno.