Colecționarii de arme și vânătorii sunt așteptați la Poliție pentru vizarea permiselor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începând cu data de 15 septembrie orădeni care colecționează arme, vânătorii și alți posesori de arme letale și neletale trebuie să se prezinte la Inspectoratul de Poliție Bihor pentru vizarea permiselor. Acțiunea vizează doar posesorii de arme care au primit autorizație sau au efectuat viza în anul 2005.

În perioada 15 septembrie-15 noiembrie,  Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bihor organizează acţiunea de viză a permiselor de armă şi a atestatelor de colecţionar, eliberate persoanelor fizice din judeţul Bihor. La această acţiune se vor prezenta doar posesorii de arme letale şi neletale care au efectuat viza în anul 2005 sau au fost autorizaţi pentru prima dată în anul 2005.

Titularii permiselor de armă sunt așteptați  la sediul Serviciului Arme,   Explozivi şi Substanţe Periculoase, săptămânal, în zilele de marţi între orele 11.00 - 13.00 şi joi, între orele 12.00-14.00. Bihorenii sunt sfătuți să vină cu următoarele acte:

-Permisele de armă şi armele înscrise în acestea;

 -Actul de identitate, permisul de vânătoare şi carnetul de membru vânător vizat pe anul 2009 (în cazul persoanelor cu drept de port şi folosire al armelor de vânătoare);

- cererea tip, completată şi semnată inclusiv pe verso;

- o fotografie color (4 x 5cm);

- adeverinţă care să ateste calitatea ce a determinat acordarea autorizării pentru a deţine arma de apărare şi pază (în cazul persoanelor care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice);

- documentele de predare-primire (contract de închiriere) a armelor de apărare şi pază (în cazul în care sunt închiriate de la armurieri autorizaţi);
- adeverinţă care să ateste calitatea de antrenor sau sportiv categoria I pentru persoanele care deţin arme de tir şi nu sunt vânători autorizaţi;
- atestatul de colecţionar, în cazul persoanelor fizice care deţin arme de colecţie;
- certificatul medical tip, eliberat de o unitate sanitară specializată, cu cel mult 6 luni înainte de depunerea cererii;
- aviz psihologic, din care să rezulte că persoana este aptă să deţină şi să folosească arme şi muniţii,
eliberat cu cel mult 12 luni înainte de depunerea cererii, de către un psiholog autorizat, atestat în condiţiile legii.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite