Un actor de la Teatrul Lucefărul va juca în cel mai recent film al regizorului Tudor Giurgiu

Un actor de la Teatrul Lucefărul va juca în cel mai recent film al regizorului Tudor Giurgiu

Actorul Cătălin Cucu

Cătălin Cucu, actor la teatrul ieşean din 2003, a fost selectat pentru un rol secundar important în cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Tudor Giurgiu, "Despre oameni si melci".

Cătălin Cucu joacă în filmul "Despre oameni şi melci" alături de Andi Vasluianu, Dorel Vişan, Monica Bîrlădeanu, Andreea Bibiri, Valeria Seciu, Ovidiu Crişan, Ion Grosu, Clara Vodă sau Alina Berzunţeanu, dar și de renumitul actor francez Jean François Stevenin.

Îl interpretează chiar pe un muncitor cu numele Cătălin Cucu care lucrează într-o fabrica aflată în faliment în România începuturilor anilor '90.

Despre oameni și melci este o coproducţie româno-franceză, fiind produs de Libra Film (România) şi Agat Films (Franța).

"Filmările s-au făcut la Bucureşti şi Tîrgovişte, într-o fabrică, iar iniţial scenele cu personajul meu trebuiau să dureze numai trei zile. Dar Tudor Giurgiu, mulţumit de ceea ce făceam, a mai extins puţin rolul şi am filmat zece zile. La câte filme se fac în România, şansele actorilor de a obţine un rol sunt destul de limitate, cu atât mai limitate pentru un actor din afara Bucureştiului. Aşa că mă consider norocos", precizează Cătălin Cucu.

Premiera absolută a filmului Despre oameni şi melci a fost în deschiderea TIFF Cluj Napoca 2012. La Iaşi, filmul va avea premiera luna viitoare.

citeste totul despre: