PORTRET/Iuliana Asoltanei: „Şi accesorizarea e o formă de artă“

PORTRET/Iuliana Asoltanei: „Şi accesorizarea  e o formă de artă“

Iuliana Asoltanei

Este designer de bijuterii şi artist 3D. Creaţiile sale au completat în două rânduri colecţiile semnate de Claudia Castrase. 

A creat primele bijuterii doar pentru a „evada“ din trend, pentru a nu purta ceea ce poartă toată lumea. De la debutul datorat dorinţei de a face ceva unic, cu Iuliana în rolul clientului, a trecut ceva timp. „Am făcut prima pereche de cercei în 2006. În perioada respectivă îmi plăcea să-mi accesorizez foarte bine hainele. Pentru mine şi pentru multă lume contează să porţi ceva diferit“, spune Iuliana.

De două ori pe catwalk
A făcut blogul public şi a început să vândă în primele luni ale lui 2007. Prin decembrie, bijuteriile Iulianei deja completau colecţia vestimentară lansată de Claudia Castrase.
Câteva luni mai târziu, a colaborat din nou cu ea pentru prezentarea de la Romanian Fashion Week. „Mă interesează mult moda. În facultate am studiat Arte Textile, nu sculptură sau pictură. Se pare că şi să te îmbraci frumos e o formă de artă. Mult mai accesibilă, e adevărat“.


Despre Iuliana se poate spune că face şi că nu face accesorii handmade. Cum a trecut deja de nivelul unui bun meşteşugar ale cărui creaţii au „ieşit“ bine, statutul de designer de bijuterii i se potriveşte mai bine: are stil, are idei care nu se materializează fără multă muncă.  „Când voi face o colecţie de bijuterii, atunci se va vedea şi diferenţa de concept, şi de preţ. Lucrurile au evoluat din 2006. Şi tehnic şi conceptual. Clienţii se pot întoarce periodic şi să găsească ceva care să le placă“, spune Iuliana.

Designer de marionete şi de animaţii 3D
Înainte de a investi timp în accesorii, broşe, cercei, brăţări, în 2001, Iuliana Asoltanei a debutat ca artist 3D. De atunci, portofoliul său a adunat noi şi noi colaborări. Printre ele se numără participarea la videoclipul  3D al Edei pentru piesa „Vine noaptea“ şi cel la „reconstruirea“ grafică a Iaşiului vechi, istoric. Lista este mai lungă, iar la bază stă un curs de Maya făcut în timpul facultăţii.


În 2005-2006 a colaborat cu regizorul Ion Mânzatu. A supravegheat designul costumelor pentru piesa „Peşcăruşul“, jucată la Teatrul „Andrei Mureşanu“ din Sfântu Gheorghe şi apoi a creat marionete pentru Teatrul de Păpuşi „Vasilache“ din Botoşani. A renunţat însă pentru a se dedica accesoriilor.

Profil

Născută. 27 ianuarie
1980, Iaşi.
studii. Absolventă
a Facultăţii de Arte Plastice, Secţia Arte
Textile, Universitatea „George Enescu“, Iaşi.
familie. Are
o soră, locuieşte cu părinţii.

Întrebări şi răspunsuri

Ca absolventă de Arte Textile, de ce ai ales bijuteriile şi nu hainele?
Am colaborat cu două firme pentru creaţii de imprimeuri, dar nu asta vreau să fac. Vreau să reinventez hainele cu ajutorul unor accesorii simple. Nu ştiu dacă-mi voi schimba alegerea. 
Preferi ca accesoriile tale să fie încadrate în zona handmade sau în cea a designului?
Sunt în zona de craft, de handmade, şi nu sunt. Deocamdată nu am o structură de design în Iaşi, aşa că mă lipesc unde pot. Mă adresez unui public mare şi am preţuri mici. Voi expune o colecţie de bijuterii la primăvară, la Galeriile de Artă.

Ce-i place

Curăţe-nia, lucrurile bine gândite, muzica, muntele, ieşirile cu prietenii, concertele plătite, conferinţele TED, călătoriile peste graniţă, din care am ce învăţa, producătorii români, care într-adevăr încearcă să facă ceva“, spune Iuliana.

Ce nu-i place

„Grobianismul, mizeria, oamenii înguşti la minte, cu gusturi teribile şi îmbogăţiţi peste noapte, ideile preconcepute“, explică designerul Iuliana Asoltanei.

citeste totul despre: