„Părintele“ vinului românesc, internat în stare critică. Academicianul şi oenologul Valeriu Cotea a intrat în comă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reputatul oenolog Valeriu Cotea este intenrat în stare gravă FOTO opiniastudenteasca.ro
Reputatul oenolog Valeriu Cotea este intenrat în stare gravă FOTO opiniastudenteasca.ro

Academicianul Valeriu Cotea, reputat oenolog ieşean, se află internat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi în stare gravă. Profesorul a suferit un stop cardio-respirator după ce s-a înecat cu bucăţi de portocală.

Academicianul Valeriu Cotea, în vârstă de 90 de ani, se află internat în stare critică la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Profesorul este monitorizat în Clinica ATI a spitalului, fiind în stare de comă postresuscitare.

Reputatul oenolog a fost internat în stare gravă, sâmbătă la amiază, după ce a suferit un stop cardiorespirator, înecându-se cu bucăţi de portocală.

„La faţa locului a intervenit iniţial un echipaj de prim ajutor al SMURD, care a început resuscitarea şi care a solicitat şi o ambulanţă cu medic. Pacientul suferise o asfixie mecanică cu bucăţi de portocală. Când a ajuns şi echipajul nostru s-a continuat resuscitarea”, a arătat asistent principal Nicolai Pralea, purtător de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean.



Conform reprezentanţilor Spitalului „Sfântul Spiridon”, starea academicianului Valeriu Cotea este deosebit de gravă, prognosticul medicilor fiind rezervat în situaţia dată.

„Pacientul se află în stare critică, fiind în comă postresuscitare. Bolnavul a suferit un stop cardio-respirator, a fost resuscitat, iar acum se află internat în ATI, cu prognostic rezervat”, a arătat profesorul Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD

Academicianul Valeriu Cotea este o figură emblematică a Iaşului universitar, fiind un cunoscător rafinat al ştiinţei vinului. Profesorul ieşean a reprezentat România la Oficiul Internaţional al Viei şi Vinului timp de 20 de ani, iar din 1993 a devenit membru titular al Academiei Române. Valeriu Cotea este autorul unei opere vaste, care înglobează peste 300 de titluri.
 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite