Chiar dacă există o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti prin care se constată calitatea de colaborator al Securităţii, Pr. Ioan Ică senior a fost omagiat de Biserica Ortodoxă la implinirea vârstei de 85 de ani. Î.P.S. Laurenţiu Streza a mulţumit lui Dumnezeu „pentru lucrarea extraordinară care s-a împlinit printr-un ales al Lui, prin profesorul de vocaţie (Ioan Ică senior).”

acum 3 zile · comentarii (52)

BRUA, TAP şi Nord Stream 2 sunt trei dintre cele mai importante proiecte energetice din Uniunea Europeană. Atunci când vor fi funcţionale, există mari şanse ca aceste gazoducte să schimbe polii de putere din blocul european. În următorii ani, ţara noastră ar trebui să betoneze legislaţia din domeniu care asigură un mediu transparent şi nediscriminatoriu de tranzacţionare al gazelor naturale.

acum 3 zile · comentarii (4)

Într-un oraş cenuşiu în care ploaia sporea masiv melancolia dusul la teatru devine cu adevărat o sărbătoare. Cei ce-l păstoresc cunosc fenomenul, iar mai nou mizează pe  cartea asta şi edilii. Cârcotaşii zic că Galaţiul îşi trăieşte ultimele ceasuri de fost oraş industrial, combinatul privatizat fiind pe cale să devină un paradis al jocurilor de noroc.

acum 3 zile · comentarii (1)

România trebuie să-şi definească drept obiectiv strategic aderarea la Zona Euro pe termen mediu. O strategie de tip Snagov 2.0 asumată la nivelul societăţii româneşti ar putea stabili principiile/priorităţile de politici publice asumate pentru îndeplinirea acestui obiectiv. Consolidarea îndeplinirii criteriilor de convergenţă nominală concomitent cu mărirea convergenţei reale reprezintă prioritatea reală a următorilor 5 ani.

acum 3 zile · comentarii (8)

„Bătaia e ruptă din rai, iar copilul trebuie să-ţi ştie de frică“. Pentru cei care încă nu au aflat, textul acesta l-am copiat de pe piatra de temelie a educaţiei din secolul trecut. Educaţia aceea în care frica era mama inţelepciunii şi bătaia izvorul cu mir al viitorilor „oameni desăvârşiţi“.

acum 3 zile · comentarii (7)

Referendumul din Marea Britanie (MB) iniţiat de David Cameron şi mai ales rezultatul au produs stupoare printre susţinătorii proiectului european (Uniunii Europene), cu consecinţe majore pe multiple planuri. Dar votul pentru ieşirea MB din Uniune a exprimat nu numai divizarea societăţii peste Canalul Mânecii, ci un sindrom larg răspândit în Europa.

acum 3 zile · comentarii (5)

În fiecare zi sunt informat de către cei cu care stau de vorbă că managerii, în general, şi cei români, în special, sunt proşti, nu au viziune, nu au strategie, iau decizii impulsive, de moment, pe care le schimbă radical peste câteva zile sau peste câteva săptămâni, că firmele în cauză ar putea să meargă mult, mult mai bine fără acei manageri, nici nu vă imaginaţi cât de bine.

acum 3 zile · comentarii (17)

Se află în plină desfăşurare unul din cele mai prestigioase evenimente cinematografice ale lumii: Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (15–25.02.18). Fondată în plin război rece, Berlinala a ajuns la a 68-a ediţie, iar cele 400 de pelicule prezentate continuă să stârnească acelaşi interes din partea spectatorilor, plasându-l în top, la capitolul participării publicului plătitor.

acum 3 zile · comentarii (14)

Acum câteva zile, pe site-ul think tank-ului Center for European Policy Analysis (CEPA) fusese publicată o analiză semnată de Corina Rebegea (fellow-in-residence) despre dispariţia trolilor pro-Kremlin din mediul de socializare Facebook de limbă română şi migraţia acestora spre reţele sociale alternative – VK (VKontakte).

acum 3 zile · comentarii (101)

Taximetristul e nervos de dimineaţă. „Pe unde să vă duc, doamnă, că e blocat tot oraşul! Merg jumate de Iaşi ca să duc clienţii unde-mi cer, ei ţipă la mine că vreau să-i fur şi că o iau special pe traseele mai lungi. Am crezut că scăpăm de pelerini măcar de azi, că s-a terminat cu Sfânta, dar au rămas tot aici. Au lăsat ăştia moaştele şi astă-noapte afară, ca să mai facă nişte bani. Pai, ce, le strică încă vreo cinci mii de euro?”.

acum 2 ani · comentarii (78)

„Scrisoare Deschisă către ieşeni, ăia care m-aţi votat ca proştii de trei ori. Dragii mei cretini şi isterici, înainte de toate, vă rog să primiţi scuzele mele, în care, vă spun de pe acum, nu cred nici eu. Dar, chiar şi aşa, vă rog să le primiţi, la fel cum aţi înghiţit ca fraierii, timp de 12 ani, toate minciunile pe care vi le-am îndrugat.

acum 3 ani · comentarii (19)

Multe tâmpenii s-au răspândit, dragi români, în ultimele zile, pe plaiurile mioritice. Cazul primarului de Iaşi, care şi-a spionat, ameninţat şi bătut fosta iubită, folosindu-şi slugile din Poliţia Locală şi banii cetăţenilor de rând, a scos din nou toată mizeria politico-jurnalisto-coruptă de sub preşul ţărişoarei.

acum 3 ani · comentarii (30)

„Ştii ce mi-o făcut? Mi-o trimis doi borfaşi la masă, eram cu un tip şi din ăştia, prieteni ai Cordunenilor, şi i-o zis să plece într-o oră din Iaşi, că fata asta nu e singură”. Sună bine, nu? O fi cool, onorată instanţă, să-ţi vină nişte golani la masă, în buricul târgului, să-ţi spună să dispari rapid din oraş? Din oraşul lor!

acum 3 ani · comentarii (130)

Imaginaţi-vă că aţi intra într-un oraş al României sosind acolo cu aşteptările create de cartea de istorie. Cam aşa am intrat eu în Sibiu în anul 2007, când oraşul era capitală culturală europeană. Nu puteţi avea acum această şansă, aşa că vă ofer, cu ochii minţii, drept propunere, oraşul în care locuiesc, Iaşi.

acum 3 ani · comentarii (9)

În urmă cu două zile, dl Gheorghe Nichita, primarul cu care ne-a „blagoslovit” în 2003, cu vreo şase luni înainte de termenul alegerilor locale, dl Constantin Simirad (în schimbul poziţiei de ambasador al României în Cuba, primit la schimb de la PSD), a avut o nouă (şi, aş garanta, nu va fi ultima!) ieşire comică. Prin care demonstrează, cu asupra de măsură, că nu este politician.

acum 4 ani · comentarii (2)

Matei nu mă mai ţine de mână. E mare. Băiat mare! Zburdă-n stânga mea. Zburd şi eu cu el, într-un joc imaginar pe care doar noi doi îl ştim. Mergem spre Sfântă. Îmi povesteşte despre misiuni posibile şi imposibile, despre eroi din lumi numai de el ştiute, despre cât de tare e, mamă, jocul ăsta!

acum 4 ani · comentarii (92)
Postari Recente