Iasi: Viorica Toporaş a cucerit lumea cu pensula în mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iasi: Viorica Toporaş a cucerit lumea cu pensula în mână
Iasi: Viorica Toporaş a cucerit lumea cu pensula în mână

Om de radio timp de peste două decenii, a avut zeci de expoziţii personale şi de grup, iar lucrările sale au trecut de mult dincolo de frontierele României, în 17 ţări de pe trei continente

A trăit viaţa intens, a abordat-o ca pe o aventură, ca pe o provocare perpetuă a propriilor limite. Şi nu de puţine ori şi-a dat seama că a reuşit să se autodepăşească. În acele momente şi-a zâmbit mulţumită şi a trecut la un nivel superior.
Viorica Toporaş a copilărit la Focşani, într-o familie de intelectuali, care i-a oferit o educaţie sănătoasă. Nu a neglijat nici artele, primind primele lecţii de pictură şi de vioară înainte de a absolvi liceul. În acelaşi timp, a participat la „cursuri practice” de responsabilitate, de la 16 ani.

„Terminasem liceul mai devreme şi am devenit suplinitor. Era amuzant, elevii mei aveau aproape aceeaşi vârstă, dar mă respectau. Ei m-au învăţat să merg pe bicicletă”, îşi aminteşte pictoriţa. După un an de joc serios cu şcoala, a fost admisă la Facultatea de Istorie-Filosofie din Iaşi, renunţând la planul iniţial de a studia pictura la Cluj. Cinci ani de facultate au fost suficienţi pentru a o convinge să transforme Iaşiul în noua ei casă. A fost singura generaţie care a absolvit cu titlul de „diplomat”.

O viaţă plină de culoare


După alţi doi ani de profesorat, de această dată la Hodura, Cotnari, în 1970 s-a angajat la Redacţia Studioului Radio Iaşi. Au urmat mulţi ani în care s-a ocupat de emisiuni de cultură, „Momentele poetice“, „O seamă de cuvinte“, în care a cunoscut oameni şi s-a bucurat de fiecare eveniment la care a participat. Debutul ca pictor s-a produs în 1976, într-o expoziţie colectivă, iar în anul următor a organizat prima expoziţie personală, la Iaşi.


Din acel moment şi până în prezent, Viorica Toporaş a vernisat zeci de expoziţii în Iaşi, Bucureşti, Bacău şi alte oraşe. De fiecare dată a impresionat prin culoare, prin imagine, prin perspectivă, prin energie. Şi asta pentru că pictoriţa copleşeşte cu efervescenţa, cu tinereţea, cu spontaneitatea sa.


Acum 14 ani, la una dintre taberele de creaţie la care participa, s-a înscris la un cros de şase kilometri, despre care auzise întâmplător. „Într-un buzunar ţineam nitroglicerina pentru că aveam probleme cu inima şi eram încadrată de eleve de liceu pe care, din când în când, le încurajam să continue. Am ieşit a 271-a din 2.000. Noroc că am diploma, că altfel nimeni nu m-ar crede”, povesteşte ea. Nu este singura experienţă în care a riscat pentru divertisment. Artista nu este niciodată ameninţată de rutină. Este o pictoriţă care, de-a lungul timpului, a folosit culoarea într-o manieră impresionistă pentru pânză şi în una salvatoare pentru viaţă.

Profil
Născută 4 februarie 1941, Pănceşti, Bacău
Educaţie absolventă a Facultăţii de Istorie-Filosofie din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi
experienţă a predat trei ani, înainte şi după facultate, română, istorie şi desen; a fost păpuşar la Ateneul din Focşani pentru o perioadă scurtă de timp; a lucrat timp de 24 de ani la Radio Iaşi; de 33 de ani îşi expune lucrările la expoziţii individuale şi de grup  
familie are o fiică, medic

Întrebări şi răspunsuri

Ce reprezintă pictura pentru dumneavoastră?
V. T.: Dragostea mea este pictura pentru că acest prieten al meu nu m-a înşelat niciodată, iar eu m-am dăruit cu totul.  
 
Cum aţi reuşit să armonizaţi omul de radio cu pictorul?
V. T.: Sunt foarte programată, foarte disciplinată, deşi se spune că artiştii nu pot fi astfel.


ce-i place
Artista, o mare iubitoare de oameni, a profitat de numeroasele sale călătorii în Europa pentru a-i descoperi. O fascinează copacii, caii, păsările, muzica. „Nimic nu este mai frumos decât să asculţi o pasăre cântând”. A dedicat mult timp lecturii. „Atât de mult îmi place să citesc... În special memorialistică. Dacă dispare cartea şi oamenii se vor axa numai pe informatică, vor fi goi pe dinăuntru”.

ce nu-i place
Atunci când se gândeşte la oamenii care hulesc, la cei fără caracter se crispează. Nu suportă aroganţa: „Cu cât un om este mai încrezut, cu atât este mai aproape de nimic”.

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite