Iaşi: Tramvaie blocate în Târgu Cucu de un şmecher în trafic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: Tramvaie blocate în Târgu Cucu de un şmecher în trafic
Iaşi: Tramvaie blocate în Târgu Cucu de un şmecher în trafic

Din cauză că şi-a parcat maşina în rond, un ieşean a oprit tramvaiele timp de 40 de minute.

Circulaţia tramvaielor către Târgu Cucu a fost întreruptă, joi dimineaţă, timp de 40 de minute. Problema a apărut în jurul orei 7.00, când mijloacele de transport în comun sunt pline de oamenii care merg la muncă, şi a fost provocată de un şofer care nu a găsit un loc mai bun de parcare decât liniile de tramvai din rond.

Se pare că proprietarul maşinii de teren şi-a lăsat vehiculul în Târgu Cucu pentru că avea treabă la Moldova Mall. Acesta nu a observat că a blocat linia de tramvai şi a plecat liniştit, lăsând să se formeze o coadă mare de tramvaie.

Pe lângă reprezentanţii Regiei Autonome de Transport Public (RATP), la faţa locului s-a deplasat şi o maşină de poliţie, precum şi o platformă de ridicat maşini. Astfel, şoferul grăbit va trebui să plătească mai întâi pentru a-şi recupera maşina. Poliţia îi va mai aplica o amendă pentru blocarea traficului.

Nici RATP nu va sta degeaba. „Chiar dacă proprietarul maşinii va fi amendat de poliţie, vom solicita şi noi plata unor daune, din cauză că traficul tramvaielor a fost oprit mai bine de 40 de minute”, a declarat Adrian Mihai, purtător de cuvânt al RATP Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite