Iaşi: S-a defectat aparatul de prelungit vieţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: S-a defectat aparatul de prelungit vieţi
Iaşi: S-a defectat aparatul de prelungit vieţi

Unicul accelerator de particule din Moldova este închis până luni

Moldovenii cu tumori canceroase care beneficiau de tratament vor fi reprogramaţi.

 Persoane din toate judeţele Moldovei aşteptau ieri la Clinica de Oncologie şi Radioterapie de la Spitalul „Sf. Spiridon“ din Iaşi pentru a se programa la singurul accelerator liniar de particule din nord–estul ţării. Însoţiţi de rude sau prieteni, cu genţile cu haine şi mâncare lângă ei pacienţii cu probleme oncologice au sperat că vor prinde loc la aparatul care prelungeşte vieţi.


După ce au străbătut zeci sau sute de kilometri pentru a veni la Iaşi, bolnavii de cancer au aflat cu stupoare că aparatul-minune este defect de la începutul acestei săptămâni. „M-am trezit de dimineaţă de la 4.00 şi am venit cu trenul de la Dorohoi. Am cancer la sân şi am fost operată, iar medicii m-au trimis aici la apartul ăsta, nu ştiu de ce. Însă mi-au zis că e stricat şi m-au internat pentru o săptămână, poate se repară între timp“, spune Maria Andrei. Alături de aceasta, Ileana V., din judeţul Suceava, aştepta ca medicii să o programeze pe fiica sa.


Defecţiunea
va fi remediată mâine


Am venit din judeţul Suceava. Fata suferă de cancer la sân. E în maşină şi aşteptăm să vedem când ne programează. Poate se repară mai repede, pentru că acest tratament este singura ei şansă”, spune cu ochii în lacrimi Ileana V. Pacienţii care au început deja tratamentul la acceleratorul de particule au fost şi ei reprogramaţi. „Mâine mă externează şi plec înapoi acasă în Neamţ. Am lăsat numărul de telefon şi când se va repara acceleratorul mă sună şi vin la Iaşi. Eu am făcut cinci raze şi mai am încă 25“, spune Eduard Mihai, care suferă de cancer la vezică.


Conducerea Spitalului „Sf. Spiridon“ susţine că de luni vor fi reluate programările. „Este o defecţiune firească. Aşa cum se defectează corpul uman, se mai strică şi aparatele. Sâmbătă trebuie să vină echipa de la Bucureşti care va repara aparatul şi de luni va fi funcţional. Acceleratorul nu funcţionează de patru zile“, a precizat  Ioan Bârliba, managerul spitalului.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite