Iasi: Pogromul, comemorat cu slujbe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Slujba oficiată în această dimineaţă la Cimitirul Evreiesc din Păcurari a marcat împlinirea a 68 de ani de la masacrarea a aproape 13.000 de evrei din Iaşi, conform estimărilor comunităţii.

Slujba oficiată în această dimineaţă la Cimitirul Evreiesc din Păcurari a marcat împlinirea a 68 de ani de la masacrarea a aproape 13.000 de evrei din Iaşi, conform estimărilor comunităţii.


„Eu aveam atunci 12 ani, eram elevă. Îmi amintesc şi acum cu durere cum familia mea a fost trădată de vecini, care le-au spus soldaţilor că suntem evrei. Tatăl şi un frate de-al mamei au pierit din cauza epurărilor care s-au făcut atunci“, povesteşte Miriam Kaiserman.

Tristul eveniment este marcat în fiecare an cu vizite la Podu Iloaiei, unde a oprit unul dintre trenurile morţii, şi la Târgu Frumos, localitate unde trăia o puternică comunitate evreiască. „O crimă rămâne o crimă, fie că este vorba despre o singură persoană, fie că vorbim despre câteva zeci de mii. Sperăm ca prin rememorarea acelor triste zile să prevenim producerea unor astfel de orori“, a adăugat ieşeanca Miriam Kaiserman. La slujbele comemorative din fiecare an se adună zeci de evrei din toată ţara.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite