Iaşi: Ministerul Sănătăţii va înfiinţa Spitalul de Urgenţă Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul „Sf. Spiridon" şi cel de Urgenţă „Sf. Ioan", printre cele mai mari din Moldova, ar putea deveni o singură unitate în curând. Ministerul Sănătăţii a întocmit trei proiecte de hotărâre pentru comasarea mai multăr unităţi sanitare din ţară.

Cât ne costă cei mai costisitori pacienţi din spitalele ieşene

Iaşi: Bolnavii de cancer, fără aparatul vieţii

 „Comasarea celor două spitale face parte din strategia Ministerului Sănătăţii pentru crearea, în zona Moldovei, a unui Spital de Urgenţă cu toate specialităţile", se arată în comunicatul Ministerului.

Reprezentanţii Guvernului mai susţin că multe specialităţi medicale sunt dublate în municipiul Iaşi deoarece se regăsesc în ambele unităţi. Comasarea ar implica şi reorganizarea tuturor secţiilor din cele două spitale, pentru a limita cât mai mult plimbarea pacienţilor între unităţi şi cheltuirea fondurilor din bugetul statului.

„De asemenea, în urma comasării, se va reorganiza şi sistemul de primiri urgenţe, care, la momentul actual, în municipiul Iaşi, are un număr de 4 Unităţi de Primiri Urgenţe", au mai spus reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite